Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Universitatea din București, prima universitate la nivel național în topul QS by Subject în două domenii de studiu

22 Martie 2023



  • UB, prima universitate în subdomeniile Lingvistică, Limbi moderne, Chimie, Fizică și astronomie din clasamentul realizat de Quacuarelly Symonds (QS)

Poziționată permanent în prima treime a clasamentului realizat de Quacuarelly Symonds (QS), Universitatea din București confirmă, an de an, progresul continuu în domeniile cheie, având în vedere tendința ascendentă din ultimii ani al numărului instituțiilor incluse în clasament. La ediția din 2023, rankingul evidențiază performanțele a 1.597 de universități.
Astfel, conform clasamentului QS World University Rankings by Subject, realizat pe domenii fundamentale, pe baza rezultatelor din subdomeniile aferente acestora, Universitatea din București figurează în trei dintre cele cinci domenii analizate: Arte și Științe Umaniste, Științele Naturii și Științe Sociale și Management.
Artele și Științele Umaniste poziționează Universitatea din București pe primul loc la nivel național și pe poziția 375 la nivel mondial.
În cadrul acestui domeniu fundamental, topul realizat de Quacuarelly Symonds (QS) plasează Universitatea din București pe primul loc la nivel național în subdomeniile Lingvistică (în intervalul 201-250 la nivel mondial) și Limbi moderne (în intervalul 201-250 la nivel mondial). La nivel național, UB este singura universitate prezentă în subdomeniul Lingvistică.
De asemenea, Universitatea din București se situează pe prima poziție la nivel național (în intervalul 451-500 la nivel mondial) și în ceea ce privește domeniul fundamental al Științelor Naturii, alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Rezultatul obținut se datorează atât subdomeniilor Chimie și Fizică și astronomie, care plasează Universitatea din București pe primul loc la nivel național, cât și subdomeniului Matematică, aflat pe a treia poziție la nivel național. În ceea ce privește subdomeniul Fizică și astronomie, Universitatea din București ocupă, în topul realizat de Quacuarelly Symonds (QS), prima poziție la nivel național alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La nivel mondial, Fizica și astronomia poziționează Universitatea din București în intervalul 551-600.
De asemenea, este de menționat și reintrarea Universității din București în clasamentul aferent domeniului Științe Sociale și Management: după o pauză de un an, clasamentul QS World University Rankings by Subject poziționează Universitatea din București în intervalul 451-500 la nivel mondial și pe locul 2 la nivel național, dovadă a publicațiilor din ce în ce mai numeroase și mai diversificate din acest domeniu.
Nu în ultimul rând, Universitatea din București este prezentă în ierarhia mondială și în subdomeniul Informatică și sisteme informaționale din cadrul domeniului Inginerie și Tehnologie, unde ocupă locul 3 la nivel național, performanță remarcabilă având în vedere că acest domeniu este reprezentat doar de un singur program al UB. Datorită acestui rezultat, în 2023 Universitatea din București figurează în clasamentul realizat de Quacuarelly Symonds (QS) în patru dintre cele cinci domenii analizate.
Topul QS World University Rankings by Subject analizează performanțele universităților pe baza unor indicatori precum reputația academică, numărul de citări pentru lucrările publicate, reputația în rândul angajatorilor, impactul și calitatea lucrărilor publicate de cercetători și cadre didactice (h-index), dar și eficiența colaborărilor interinstituționale (IRN).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite