Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetare si Invatamant superior >> Stiri si Evenimente

Bibliotecile devin hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale

06 Aprilie 2023



Astăzi, la Biblioteca Central Universitară Carol I, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Competențe digitale de bază pentru cetățenii români”, derulat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale.

Proiectul este parte din Componenta 7. Transformare digitală, Investiția I17. Schema de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale din Planul Național de Redresate și Reziliență.

În cadrul evenimentului, au fost discutate aspecte care privesc îmbunătățirea competențelor digitale de bază ale comunităților cu acces limitat la formare digitală și ale grupurilor marginalizate. Astfel, prin intermediul unei finanțări cu o valoare totală de 37.000.000 euro, vor fi modernizate/dotate cu echipamente pentru asigurarea competențelor digitale, peste 1000 de biblioteci. Grupurile țintă prevăzute în proiect sunt bibliotecari, persoane fără competențe digitale de bază, șomeri, comunități locale, cu precădere din mediul rural și mic urban.



Finanțările vor putea fi accesate de Consiliile Județene, în funcție de nevoile din teritoriu, iar împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României se vor asigura servicii de consultanță tehnică de cea mai înaltă calitate și expertiză furnizate de către Banca Mondială. Totodată, Banca Mondială va realiza un curriculum destinat formării bibliotecarilor. Aceștia vor dobândi abilități esențiale astfel încât, la rândul lor, să poată susține cursuri în comunitate pentru dezvoltarea abilităților digitale.

În cadrul acestei investiții, se preconizează că vor fi dezvoltate competențele de bază, cum ar fi alfabetizarea digitală, comunicarea, educația în domeniul mass-media, crearea de conținut digital, securitatea digitală și educația antreprenorială digitală, pentru un număr de 100 000 de cetățeni din comunități defavorizate.

Nu putem oferi servicii digitale dacă nu avem competențe digitale, iar dintr-un calcul simplu – dacă suntem astăzi în DESI și pe datele EUROSTAT cu alfabetizare digitală la un sfert din populație, la 25%, în 2030 trebuie să ajungem la 80%. Aceasta este ținta decadei digitale trasate de Comisia Europeană ceea ce înseamnă că trebuie să digitalizăm, să alfabetizăm digital cam un milion de români în fiecare an. Mă bucur că bibliotecile din țară, peste 1000 din mediul rural, plus cele 5 județene, vor fi modernizate, echipate și vor atrage din nou un public interesat de carte și de zona de digitalizare”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.



Anna Akhalkatsi, country manager pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale, a adăugat faptul că „succesul este reprezentat de capacitatea autorităților de a lucra împreună. Aceasta este o inițiativă care are nevoie de sprijin de la nivel central, dar trebuie să ajungă până la nivel local, pentru că este o oportunitate importantă care vine cu investiții în infrastructură și dotarea bibliotecilor și trebuie să fie însoțită de furnizarea instrumentelor care pot fi puse la dispoziție cetățenilor, necesare dezvoltării”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite