.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Vremuri noi, metehne vechi
Anul 2022 a părut a fi un an de cotitură în cercetarea românească, cu un ministru nou şi dinamic, care a reuşit să finalizeze în timp scurt o nouă Hotărâre de Guvern (HG 1405/2022) privind aprobarea normelor pentru evaluarea, contractarea, finanţarea şi monitorizarea Programelor Nucleu, apoi a organizat competiţia pentru Programe Nucleu care să acopere perioada 2023-2026, competiţie finalizată şi contracte semnate la începutul anului 2023. Tot în cursul anului 2022 au fost adoptate actele normative privind Strategia Naţională de Cercetare, Inovare şi Specializări Inteligente 2022-2027 (SNCISI) şi Planul Naţional IV pentru aceeaşi perioadă, plan care prevede o multitudine de instrumente de finanţare pentru sectorul CDI din ţară (vezi HG 933/2022 şi HG 1188/2022). În sfârşit, a obţinut un buget substanţial mărit pentru sectoru CDI în anul 2023, aproximativ 2,7miliarde de lei, din care puţin peste 2,1 miliarde sunt trecute la Titlul „AlteTransferuri”-„Transferuri Interne” în fila de buget afişată pe pagină web a ministerului (https://www.research.gov.ro/wp-content/uploads/2023/01/Rezultate-finale-eligibilitate-administrativa-Investitia-8-_-Componenta-....pdf). Dintre acestea, 2,08 miliarde sunt pentru finanţarea programelor şi proiectelor CDI: 605 milioane lei pentru finanţarea proiectelor din PN III în curs de derulare; 755 milioane pentru Programele Nucleu; 170 milioane pentru finanţarea Instalaţiilor de Interes Naţional; 530 de milioane lei pentru competiţii noi în cadrul PN IV. Suma pentru investiţii este derizorie, doar 20milioane lei, şi mai sunt 15 milioane pentru Planul Sectorial. Pelângăsumele amintite mai sus, mai sunt circa 461 milioane pentru achitarea cotizaţiilor la diverse colaborări şi organizaţii internaţionale la care România este membră, cum ar fi ESA, CERN, FAIR, etc.
Semnale descurajante
Dacă este să ne luăm după sumele menţionate în buget, anul 2023 pare a fi extraordinar pentru sistemul CDI. Dar, anumite semnale şi întârzieri arată că nu va fi aşa. Ministerul de resort este recunoscut în ultimii ani pentru performanța deosebită de a pierde bani la rectificările bugetare din vară pentru că nu vrea (sau nu poate) angaja din timp bugetul alocat. Un prim semn l-a constituit alocarea unui avans de numai 55 % din sumele contractate pentru noile Programe Nucleu, deşi noul HG prevede că se poate aloca un avans de până la 90 % din suma contractată. Un al doilea semnal descurajant îl constituie sumele prevăzute pentru competiţiile TE şi PCE pentru care s-au pus în dezbatere publică pachetele de informaţii: doar 52.500.000 lei la TE şi 78.000.000 la PCE. De subliniat că aceste sume sunt pentru toată perioada de derulare a proiectelor, adică 24 luni la TE şi până la 36 luni pentru PCE. Sumele pentru 2023 sunt derizorii, asta dacă se va ajunge cu contractarea în timp util pentru a se prinde câteva luni din anul curent, altfel nu se va cheltui nimic în 2023. Asta în condiţiile în care sunt prevăzute nu mai puţin de 530 milioane lei pentru competiţii noi. Ce sume se cheltuie cu premierea rezultatelor cercetării, cu granturi de mobilităţi sau cu granturi „Henri Coandă” nu pot acoperi bugetul prevăzut pentru competiţii noi pe anul 2023. Iată deci un motiv real de îngrijorare în perspectiva rectificărilor bugetare din vară. MCID chiar intenţionează să angajeze aceşti bani sau îi ţine acolo ca să îi dea înapoi la rectificare? Bine că s-a grăbit să facă plăţi de circa 296 milioane în contul cotizaţiilor externe, că altfel rămâneau şi fără banii ăştia şi iar ajungeam oaia neagră la ESA şi în alte locuri unde nu ne-am achitat obligațiile de plată în ultimii ani.
Se aude că o sumă importantă din cea prevăzută pentru competiţii noi ar fi prevăzută pentru finanţarea unor centre de excelență ce vor fi create prin POCIDIF, un fel de finanţare complementară. Din POCIDIF s-ar finanţa infrastructura, iar din sumele aferente PN IV-Subprogramul Parteneriate pentru Agenda Strategică, capitolul Centre de Excelență, s-ar finanţa celelalte cheltuieli (resursa umană, operare, mentenanţă, administraţie, etc.). Problema este că nici POCIDIF nu este lansat, nu se ştiu nici pachetele de informaţii, nici calendarul competiţiilor (lansare, depunere, evaluare, contractare), nu se ştie nimic. De pe pagină web a MIFE (https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/) nu este clar dacă s-a lansat vreun program din cele prevăzute pentru ciclul financiar 2021-2027, în schimb ministrul este preocupat de numărul şi salariile bugetarilor pentru a reduce cheltuielile, în loc să ia la rost sectorul privat pentru salariile mici pe care le practică şi care fac piaţa muncii din ţară neatractivă pentru personalul specializat, ba chiar şi pentru cei care nu au o specializare bine definită. Ca urmare, oamenii pleacă în străinătate pentru că acolo sunt plătiţi mai bine. Este destul de clar că o mărire a salariilor în mediul privat ar duce şi la creştere a veniturilor la bugetul de stat. În România însă sectorul privat, în special capitalul, este protejat şi impozitat la minim, vinovaţii de serviciu sunt bugetarii, dar şi angajaţii din sectorul privat, care plătesc aproape jumătate de salariu pentru asigurări de pensii şi sănătate.
Sume derizorii pentru finanțareaproiectelor
O altă meteahnă care persistă o reprezintă finanţarea per proiect CDI. Pachetele de informaţii prevăd 500.000 lei pentru un TE şi 1.200.000 lei pentru un PCE. Sumele sunt derizorii, mai ales în cazul institutelor/centrelor de cercetare care se finanţează numai din proiecte. Asumând că echipa de cercetare la un proiect este compusă din 5 persoane, în medie, la un centru cu 50 de persoane implicate în activităţi de cercetare ar fi nevoie de minimum 10 proiecte pentru ca fiecare să fie cuprins într-un proiect de cercetare. Dacă 5 proiecte sunt TE şi 5 PCE, rezultă un buget de 8,5 milioane pentru 2 până la 3 ani. Să presupunem că acest buget este pentru 3 ani, deci ar fi cam 2,83 milioane lei pe an pentru 50 de persoane care fac cercetare. Dacă tot bugetul ar fi numai pentru manoperă, ar rezulta, în medie, cam 56.600 lei pe an de persoană, adică în jur de 4.700 lei pe lună brut. Mai puţin de 1000 euro brut, cam 500 euro în mână. Nota bene asta dacă toţi banii din proiecte se duc pe manoperă, dar derularea unui proiect necesită şi nişte materiale, consumabile, utilităţi (electricitate, gaze, apa-canalizare, etc.), costuri cu reparaţii, cu personalul administrativ, etc. Oricum, nu se pune problema achiziţiilor de echipamente, sumele sunt mult prea mici pentru aşa ceva. Rezultă că sumele prevăzute pentru finanţarea proiectelor sunt ridicole şi nu contribuie deloc la creşterea atractivităţii carierei de cercetător pentru tineri. 
Mirajul salariului „entry level” șirealitatea netă
Reamintim că legea permite până la 25 euro pe oră pentru un tânăr asistent de cercetare (de regulă doctoranzi) şi până la 35 euro pe oră pentru CS/CS III (ar fi echivalent post-doc). Să luăm cazul post-doc (CS), considerat „Entry level” pentru cariera în cercetare. Salariul brut lunar permis de lege (vezi HG 1188/2022) ar fi de circa 5.600 euro brut pe lună (cu o medie de 160 de ore lucrate), sau 67.200 euro pe an, echivalentul a 336.000 lei. Deci cu banii pe un proiect TE, TOŢI BANII, nu s-ar putea acoperi nici măcar salariile brute permise de lege pentru 2 tineri post-doc, fără alte cheltuieli. Cu TOŢI BANII pentru un proiect PCE abia s-ar acoperi salariile brute permise de lege pentru 3 post-doci, fără alte cheltuieli. Nu mai vorbim de salariile permise de lege pentru un profesor universitar sau CS I, care ajung până la 50 euro brut pe oră, adică 8.000 euro brut pe lună sau 96.000 euro brut pe an, circa 480.000 lei. Şi atunci, pentru ce sunt prevăzute aceste salarii generoase în lege dacă fondurile alocate unui proiect de cercetare sunt prea mici pentru a plăti astfel de salarii?
Multora li s-ar părea că salariile permise de lege pentru cei care profesează în cercetare sunt nesimţite, dar nu este chiar aşa dacă ne uităm în jur. La pagină web https://www.careeraddict.com/top-5-countries-with-the-highest-paid-salaries-for-scientists poate fi consultat topul primelor 25 de ţări în ceea ce priveşte salariile oferite cercetătorilor post-doc, „Entry level” în cercetare. Salariile brute anuale variază de la circa 38.000 USD în Italia (locul 25 în acest top), până la 95.000 USD în Elveţia (locul 1 în top). România, cu salariile brute permise de lege, ar fi la nivelul Arabiei Saudite (locul 6 în clasament), absolut onorabil. Numai că, după cum am arătat mai sus, fondurile proiectelor nu pot asigura salariile brute permise de lege. Şi la nivel de salariu net ar fi OK, considerând că salariul net reprezintă în jur de 50-55 % din salariul brut, adică ar fi cam 2.800-3.000 euro net pe lună pentru un post-doc (14.000-15.000 lei). Subliniez din nou că salariul brut de 35 euro pe oră pentru un tânăr post-doc este valabil numai dacă este inclus în lista de personal a unui proiect câştigat la competiţii, cum sunt proiectele TE sau PCE. În cazul altor surse de finanţare, cum ar fi Programele Nucleu sau altele similare salariul maxim brut permis pentru un tânăr cercetător (post-doc, sau în nomenclator românesc CS/CS III) este de numai 14.000 lei pe lună, adică în jur de 7.000-7.700 net, echivalent a circa 1.400-1.500 euro. Numai că Programele Nucleu nu acoperă decât circa 50 % din necesarul de finanţare al unei institut de cercetare, restul tebuie asigurat din proiecte câştigate la competiţii sau din contracte cu mediul privat. Se ajunge astfel la un salariu real net de circa 700-750 euro pe lună pentru un post-doc. Asta asigură în momentul de faţă fondurile alocate pe proiecte sau Programe Nucleu. Nu ştiu care sunt salariile nete în cercetare în alte ţări, dar ne putem face o idee urmărind harta salariilor nete medii în ţările europene, vezi https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_European_countries_by_average_wage. Salariul mediu net în România este de circa 850 euro pe lună, penultimul loc între ţările Comunităţii Europene. Deci salariul net real al unui post-doc în România este chiar un pic mai mic decât salariul mediu net la nivel naţional. Şi atunci, pentru ce ar rămâne în ţară un tânăr cu înclinaţie pentru carieră în cercetare?
O primă concluzie este deci că fondurile alocate proiectelor de cercetare sunt mult prea mici pentru acoperirea tuturor cheltuielilor şi asigurarea unor salarii decente pentru membrii echipei de cercetare, nu la nivelul maxim permis de lege, dar măcar la nivelul permis la Programe Nucleu.
Condiții de eligibilitate abuzive, absolutizarea scientometriei
O altă meteahnă o reprezintă bugetele alocate competiţiilor. După cum am arătat mai sus acestea sunt derizorii nu numai la nivel de an 2023, ci în general. Nu asigură utilizarea bugetului prevăzut pentru competiţii noi în 2023, iar numărul de proiecte ce urmează a fi finanţate este, din nou, ridicol de mic, 105 proiecte la TE şi 65 la PCE. Asta în condiţiile în care numărul de potenţiali propunători este de ordinul câtorva mii în ambele cazuri (practic pot propune toţi cei care au doctorat). Pentru a reduce numărul de potenţiali propunători au fost însă introduse nişte criterii de eligibilitate pentru directorul de proiect. Acestea se referă la numărul de publicaţii. Pentru Ştiinţele Naturii, Ştiinţe Exacte şi Ştiinţe Inginereşti se cer: minim 3 lucrări Q1 sau Q2, din care minim 1 în Q1, ca autor principal (prim autor sau autor corespondent), la TE; minim 5 lucrări în Q1 sau Q2, din care minim 2 în Q1, ca autor principal, la PCE. Toate bune şi frumoase, se poate concluziona că se cere calitate pentru directorul de proiect. Numai că quartilele sunt după indicatorul numit AIS (article influence score), nu după factorul de impact, cu care cercetătorii erau mai obişnuiţi. Însă nu se ia în considerare clasificarea jurnalului la data publicării, cum ar fi normal, ci se ia în considerare ultimul AIS disponibil, adică cel din 2022, deşi lucrările pot fi publicate în perioada 2013-2023 pentru PCE sau după obţinerea titlului de doctor în cazul TE. Limitarea la ultimul AIS disponibil este clar abuzivă, iar clasificarea jurnalului în quartile trebuie luată la momentul publicării. Pe pagină web a UEFISCDI există tabele cu valorile AIS din anul 2011 până în prezent (https://uefiscdi.gov.ro/scientometrie-baze-de-date, http://old.uefiscdi.ro/Public/cât/436/Thomson-Reuters--ISI.html), deci nu ar fi o problemă să se caute în ce quartilă se găsea jurnalul în anul în care a fost publicat articolul. Necazul este că cercetătorii cu afiliere în ţară reuşesc din ce în ce mai greu să publice în jurnale de top, adică în Q1, iar multe jurnale să spunem „tradiţionale” de la edituri recunoscute internaţional au ajuns la graniţa dintre Q1 şi Q2, au căzut în Q2 sau chiar în Q3 (ex. Journal of Applied Physics sau Thin Solid Films). Politicile editoriale variază de la jurnal la jurnal, se pune din ce în ce mai mult accent pe open-access (politica promovată insistent de Comisia Europeană, care impune open-access la toate publicaţiile rezultate din proiecte finanţate din fonduri europene), ceea ce face din ce în ce mai dificilă publicarea în jurnale considerate de elită. Dar despre asta voi vorbi într-un articol separat. Aici spun doar că libertatea acordată editorilor de a respinge lucrări fără a fi supuse procesului de peer-review contravine liberei circulaţii a ideilor şi încalcă dreptul cercetătorilor de a-şi confrunta ideile în comunitate. Această politică este promovată din păcate tocmai de jurnalele considerate în top, scopul fiind ridicarea factorului de impact, a AIS şi a poziţiei în topuri (citări multe şi lucrări puţine). Condiţiile autohtone de eligibilitate ar trebui să ţină cont de posibilităţile locale, chiar dacă ne dorim un nivel de excelență comparabil cu ţările avansate.
Oricum, absolutizarea scientometriei şi promovarea intensă a indicatorilor scientometrici în cariera de cercetare şi în evaluarea proiectelor de cercetare sau a activităţii instituţiilor de cercetare nu este de bun augur pe termen lung, ba chiar poate deveni păguboasă pentru cercetare. Evaluatorii nu se mai uită la calitatea articolelor publicate, ci la jurnalele în care au fost publicate şi la indicatorii scientometrici asociaţi, proiectele nu mai sunt judecate după calitate şi progesul estimat, ci după indicii scientomterici ai directorului de proiect. Instituţiile nu mai sunt judecate după calitatea rezultatelor, impactul lor științific şi socio-economic, calitatea resursei umane şi a infrastructurii, ci după numărul de publicaţii în nu ştiu ce quartilă, etc. Evaluatorii sunt în bună măsură contabili care numără câte publicaţii în jurnale Q1, câte în jurnale Q2, ce factor H, nu ştiu câţi din ei citesc lucrările considerate relevante pentru proiect de către propunător şi câţi citesc cu atenţie proiectul. Calitatea evaluarii a fost mereu contestată, deci pentru a scăpa de răspundere şi critici este mai uşor să introduci indicatori scientometrici în evaluare, pentru că sunt publici şi nu pot fi contestați. Asta deşi există tot mai multe voci care spun clar că sunt manipulaţi (vezi politicile editoriale şi de publicare ale diverselor jurnale).
Efecte vizibile: fragmentarea și accentuarea fenomenului brain-drain
O ultimă observaţie legată de proiectele de cercetare. Sumele mici şi fondurile ridicole alocate diverselor competiţii duc la fragmentare atât în ceea e priveşte agenda de cercetare (fiecare proiect trebuie să aducă ceva nou), cât şi în ceea ce privește grupurile de cercetare (acestea devin concurente şi tind să nu mai colaboreze între ele).
Una peste alta, politica actuală de finanţare a cercetării din fonduri publice este falimentară şi nu va contribui cu nimic la întărirea sistemului CDI din ţară şi la menţinerea resursei umane. Dimpotrivă, se văd semne din ce în ce mai clare de accentuare a fenomenului brain-drain, oarecum diminuat în perioada 2008-2020, şi de slăbire a organizaţiilor de cercetare cu rezultate decente în ultima decadă, care au investit în infrastructură şi în resursa umană, dar care se văd acum puse în dificultate în a menţine funcţionale şi operaţionale infrastructurile şi resursa umană aferentă din cauza fondurilor mici şi nesigure alocate cercetării.
Pericolul găurii bugetare
Dar veştile proaste abia încep să vină. Ministerul de Finanţe a constatat o gaură de 20 miliarde la buget, adică cheltuieli previzionate care nu se pot acoperi din venituri. În loc să facă eforturi să crească veniturile printr-o colectare mai eficientă, prin taxarea economiei gri sau negre, prin impozitarea companiilor care fac profituri nesimţite din preţurile la energie, s-a gândit să taie cheltuielile bugetare (https://adevarul.ro/politica/haos-politic-reducere-cheltuieli-bugetare-coalitie-2257803.html). Din câte se aude, asta va include şi diminuarea fondurilor pentru proiecte de cercetare. Încă nu este clar dacă vor fi şterse din buget doar cele 530 milioane lei prevăzute pentru competiții noi sau se va trece şi la ajustarea cu minus a proiectelor contractate şi aflate în derulare (inclusiv Proiectele Nucleu). Bine ar fi să nu se ajungă acolo, mai ales că guvernanţii spun că nu se ating de salariile din sistemul bugetar. Ori banii din proiecte şi Programe Nucleu se duc în proporţie de peste 80 % în salarii. O diminuare a finanţării la contractele în derulare ar însemna deci o tăiere de salarii, contrar celor susţinute de guvernanţi.
Lipsa sprijinului guvernamental pentru producția hardware în țară
O altă meteahnă veche este reprezentată de slugărnicia unora din guvernanţi faţă de multinaţionale în detrimentul capitalului autohton (chit că uneori a fost obţinut din afaceri cu statul sau pe alte căi mai puţin legale). Este drept că sunt multinaţionale care au facilităţi de producţie în România, cu mii de angajaţi, care susţin şi oarece industrie locală orizontală (mai ales în domeniul auto), dar producţia de înaltă tehnologie generatoare de valoare adăugată mare nu prea este dezvoltată în ţară. Marile firme preferă forţă de muncă mai ieftină din ţară, dar componentele importante pentru maşini sau alte utilaje produse la noi se aduc din exterior. Firme inovative specializate în producţie de componente sau aparatură de înaltă tehnologie sunt puţine, mă refer la hardware, automatizări, etc., nu la produse sofware sau la diverse dezvoltări de inteligenţă artificială. Investiţiile în linii de producţie high-tech sunt mari şi pe perioade lungi, recuperarea investiţiei este mai greoaie, este mai simplu de investit în proiectare, dezvoltarea de pachete informatice, procesare de imagini pentru autombil autonom, etc. sunt suficiente nişte spaţii, tehnică de calcul şi acces bun la internet, iar resursa umană pentru IT încă se mai găseşte, deşi pretenţiile salariale au început să crească având în vederea că IT-iști buni sunt la mare căutare în toate ţările dezvoltate.
În aceste condiţii, iniţiativa IPCEI ME/TC (inițial IPCEI on Micoelectronis, https://www.ipcei-me.eu/, transformat recent în Chips Act la nivel european) a fost privită ca o oportunitate pentru a dezvolta o industrie high-tech în ţară, respectiv micoelectronica şi tehnologii de comunicaţii. Iniţiativa a fost popularizată şi în ţară, iar în PNRR au fost prevăzute 500 milioane de euro pentru dezvoltarea unor facilităţi de producţie în România. Ministerul Economiei a fost însărcinat cu organizarea unei preselecţii de potenţial propunători direcţi la nivel naţional (https://economie.gov.ro/ipcei/), au fost selectate 8 expresii de interes din partea propunătorilor direcţi, în consorţii cu diferite organizaţii de cercetare (în majoritate INCD-uri şi universităţi), aceştia au fost invitaţi să depună proiecte complete, după niște formulare puse la dispoziţie de Comisia Europeană, iar propunerile au fost trimise spre evaluare de către serviciile specializate ale CE pe concurență, cercetare, etc. După mai multe runde de evaluări şi discuţii, din cei 8 participanţi direcţi au mai rămas 4, respectiv consorţiile conduse de: Continental România; Bosch România; NXP România; Micoelectronica SA. De notat că Micoelectronica SA este singura firmă românească, celelalte sunt multinaționale cu subsidiare în ţară. Au fost trimise solicitări de clarificări, de refacere a unor părţi din proiect şi din documentele financiare, din nou evaluare, şi în final un răspuns sec din partea Ministerului Economiei către Microelectronica SA, că propunerea acestei entităţi 100 % româneşti este retrasă, adică nu este susţinută de Guvern. Fără niciun raport de evaluare, pur şi simplu i s-a tăiat accesul la o parte din cele 500 milioane euro, cu justificarea că proiectul propus şi cu acronim SENSORO „nu se încadrează în principiile IPCEI ME/CT”. Asta deşi una din direcţiile de lucru în IPCEI MC/CT se numeşte Sense şi are în vedere dezvoltarea de diverse tipuri de senzori. Microelectronica SA asta propunea,să facă producţie pe nişte categorii de senzori care să acopere nişte cerinţe economice şi sociale locale. Cele 500 milioane euro se vor duce acum integral la cele 3 multinaţionale menţionate mai sus. Mai mult ca sigur banii nu vor fi investiţi în producţia de componente microelectronice sau pentru telecomunicaţii, se vor duce pe produse imateriale de tip proiectare, software, trainning de resursă umană, etc. Nimic care să impulsioneze producţia high-tech în ţară şi să ne facă mai competitivi, sau cel puţin să reducă importul de tehnologii şi produse high-tech. Întrebarea este, ce rost are Ministerul Economiei în acest caz?
Previziuni
Se pare că pentru viitorul scurt şi mediu România va rămâne o piaţă bună de desfacere pentru produse din alte ţări, cu mâna de lucru încă ieftină pentru facilităţi de producţie ale multinaţionalelor, şi sursă de mână de lucru calificată pentru ţările dezvoltate. Deşi economia creşte, această creştere nu se vede în competitivitate pe sectoare industriale high-tech, în balanţă echilibrată de comerţ, importurile fiind în continuare mai mari decât exporturile, şi nu se vede în creşterea bunăstării sociale pentru majoritatea românilor. Este datoria guvernanţilor să facă reformele necesare ca românii să îşi dorească să rămână în ţară şi creşterea economică să aducă bunăstare pentru toţi.n
Tags: Cercetare, finantare cercetare, analiza cercetare, brain drain, buget cercetare, salarii in cercetare, cariera in cercetare, initiativa IPCEI ME/TC
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
Tranziția verde, posibilă prin echilibrul īntre cercetarea academică și inginerească- Fațetele multiple ale Inteligenței Artificiale
- IMNR, pe drumul creării unui grup de excelență īn domeniul aliajelor cu entropie īnaltă
- ICECHIM București 20 de ani de istorie modernă
- Un plan, un plan, regatul meu pentru un plan!
- IFA 2024: retrospectivă și perspectivă
Alte articole scrise de Dr. Lucian Pintilie, director stiintific INCDFM
