Despre Shanghai Ranking 2023

Ajungem la al treilea indicator, cu cele două componente, publicaţii de tip Articles în Nature şi Science între 2018 şi 2022 (cu ponderile respective pentru autor corespondent, prim autor, al doilea autor şi ceilalţi autori, vezi https://www.shanghairanking.com/methodology/arwu/2023), şi număr total de publicaţii indexate conform celor indicate în metodologie (numai pentru anul 2022 şi numai cele indexate ca Articles pe Web of Science). În perioada 2018-2022 apar adrese din România la 31 articole publicate în Nature. Fără a intra în detalii, analiza celor 31 de articole relevă următoarele aspecte:
- 15 articole au cel puţin o afilere universitară, cele mai multe Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (6) şi UBB Cluj (5).
- 9 articole conţin mai multe afilieri din domeniul medical (universităţi de medicină şi farmacie, centre de sănătate publică, spitale, etc.); la unele dintre ele se adaugă şi ASE; toate sunt cu peste 300 afilieri de instituţii, fiind deci rezultatul unor mari colaborări internaţionale pentru statistici şi cartografieri legate de domeniul medical.
- Academia Romană este autor sau co-autor la 6 articole în Nature.
- INCD-urile sunt prezente cu 10 articole în Nature, cele mai multe IFIN-HH (6) şi ISS (5). 2 din aceste articole sunt rezultatul unor mari colaborări internaţionale, cu peste 160 de afilieri per articol.
- Există şi articole cu un număr mai mic de afilieri per articol, spre exemplu sunt 6 articole cu 10 afilieri sau mai puţine (IFIN-HH şi UBB au câte 2, AR şi INCDFM câte unul).
Singura universitate compehensiva care punctează cât de cât convingător la articole în Nature este UBB. Alte universităţi generaliste care se găsesc printre afilieri sunt Universitatea din Suceava şi Universitatea din Bucureşti.
În Science s-au publicat 11 articole. AR are 4, în colaborări cu cel puţin 20 de afilieri (3 sunt în colaborări cu peste 130 afilieri, printre care şi Universitatea din Bucureşti), Universitatea Transilvania din Braşov are 2 (unul într-o colaborare cu 101 afilieri), iar câte un articol au USAMV Timişoara, USAMV Bucureşti, ISS, INCD pentru Fizica Pământului, şi Universitatea Oradea. Deci în Science ar fi doar o singură universitate comprehensivă care punctează cât de cât convingător, cea din Bucureşti.
Deci la publicaţii Nature şi Science ar fi UBB şi UB, dar niciuna nu apare în clasament. Să vedem ce au publicat în 2022. Prezentăm mai jos o captură de ecran de Web of Science, cu performerii la publicaţii în 2022, numai cele de tip Articles. Academia Română (AR) este în frunte, umată de UBB şi Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB). În primele 10 locuri apar, pe lângă AR, universităţile comprehensive (generaliste) din Cluj, Bucureşti, Braşov şi Iaşi, universităţile tehnice din Bucureşti şi Cluj, şi universităţile de medicină şi farmacie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Cu toate acestea, nici una din aceste universităţi nu apare în top 1000. Interesant este ca UBB, UPB şi UB au mai multe publicaţii decât ultima clasată în top 1000, Zhongnan University of Economics and Law, care are 853 de articole pe Web of Science în 2022. Trebuie ţinut cont însă că articolele indexate Social Science Citation Index primesc o pondere dublă, deci universitatea din China poate depăşi în acest fel universităţile de la noi. Următorii 4 clasaţi din coada top 1000 au următorul record de publicaţii: Yeshiva University-3998; Yangtze University-1806; Xuzhou Medical College-1747; Xinjiang University-2069. Warsaw University of Technology, a 7-a din coadă, are 1908 publicaţii în 2022. University of South Africa, a 10-a din coadă are 1803 publicaţii în 2022. Niciuna din aceste instituţii nu punctează la Alumni, Awards, sau Highly Cited Researchers. 7 din ultimele 10 punctează însă la articole în Nature şi Science, punctajele variind între 1.4 (Yangtze University) şi 8.3 (Yeshiva University). Conform metodologiei, rezultă că autorii din instituţiile respective au avut contribuţii importante la articole (dacă instituţia are autor corespondent primeşte 1 punct, dacă are prim autor primeşte 0.5, pentru al doilea autor primeşte 0.25, pentru oricare alt autor primeşte 0.1). În aceste sens, UBB, cu cele 5 articole Nature, ar primi 0.9 puncte, ţinând cont că la una din lucrări apare ca a doua afiliere la autor corespondent.
Apare că universităţile din ţară nu intră în top în primul rând pentru că nu publică suficient de mult, nu neapărat pentru că nu publică în Nature sau Science (spre exemplu, University of South Africa este în top deşi nu are puncte la articole Nature sau Science. Este adevărat însă că dacă universităţile generaliste, cele tehnice şi cele de medicină şi farmacie s-ar asocia într-o singură universitate, cu adevărat comprehensivă, probabil că am intra substanțial în top 1000, cel puţin cu centrele din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Tags: Cercetare, invatamant superior, finantare cercetare, Shanhai Ranking 2023, clasament international universitati, strategie universitati de top
Parerea ta conteaza:

