Revista >> Septembrie 2023 [Nr. 257] >> Cercetare & Invatamant superior

Despre Shanghai Ranking 2023

Dr. Lucian Pintilie, presedintele Patronatului Român din Cercetare si Proiectare

21 Septembrie 2023

Rămâne de analizat în ce măsură ar ajuta şi intrarea institutelor AR sau a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD) în astfel de centre universitare mari. AR este pe primul loc în 2022 la total publicaţii, dar nu este clar dacă în acest număr intră şi lucrările la care apar separate afilieri ale unor institute ale AR, cum ar fi „Petru Poni” din Iaşi sau „Ilie Murgulescu” din Bucureşti. Dintre INCD-uri, primul în top pe 2022 (poziţia 18 între instituţiile cu adresa în România) este IFIN-HH, cu 389 lucrări tip Articles, urmat de ISS (poziţia 27, cu 263 articole), INCDTIM (poziţia 30, cu 214 articole) şi INCDFM (poziţia 31, cu 205 articole). Dacă unele din aceste INCD-uri ar intra în universităţi generaliste sau tehnice, aşa cum este configurat sistemul universitar în prezent, nu ar aduce un avantaj substanţial, totalul publicaţiilor ar creşte către 1400-1500, încă insuficient pentru a intra bine în top 1000.

Până la urma soluţia problemei rămâne tot în mediul universitar, în sensul că ar trebui mărită ponderea activităţii de cercetare, inclusiv numărul de publicaţii, ar trebui asigurate recompense semnificative pentru cei care reuşesc să intre măcar co-autori la publicaţii Nature şi Science sau care ajung Highly Cited Researchers, şi ar trebui crescută atractivitatea instituţiilor de învăţământ româneşti pentru studenţii din străinătate. Tot de mediul universitar ține asocierea universităţilor de medicină şi farmacie, şi tehnice, în universităţi comprehensive autentice, evitându-se situaţii în care universităţile tehnice înfiinţează facultăţi de ştiinţele naturii, iar cele generaliste, facultăţi inginereşti sau de medicină. Pot fi atrase şi institute de cercetare în astfel de asociaţii.

În toate cazurile rămâne de discutat gradul de independenţă al celor care intră în asociaţii de acest gen. Dacă se discută onest şi fiecare este lăsat să îşi vadă de treabă, cu birocraţie minimă, ar putea avea succes. Dacă însă „asocierile” se fac forţat - că aşa trebuie şi se decide de sus cine taie şi spânzura -, fără acordul asociaţilor, atunci nu va ieşi nimic bun, iar sistemul de cecetare aşa cum este acum, se va prăbuşi iremediabil.

Deja există semnale că se doresc astfel de comasări, vezi https://www.edupedu.ro/interviu-ministrul-cercetarii-bogdan-ivan-sistemul-romanesc-va-fi-mapat-pana-la-mijlocul-lui-2024-impreuna-cu-banca-mondiala-cu-efect-asupra-trecerii-institutelor-de-cercetare-la/. Şi în OUG-ul care se află în curs de pregătire, „privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea/regionalizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, la Cap. V, care se referă la „Prevederi referitoare la disciplină economico-financiară a Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare”, există art. XXXXVI care prevede fuziunea sau desfiinţarea şi lichidarea instituţiilor de cercetare care se încadrează în clasa III de performanţă. Pentru a se putea aplica acest articol este însă necesară finalizarea metodologiei de evaluare conform Legii 25/2023, precum şi desfăşurarea procesului de evaluare până la jumătatea anului 2024, conform declaraţiei de mai sus.

Pot exista şi argumente contra asocierii mai multor tipuri de universităţi în universităţi mari sau împotriva comasării cu institute de cercetare. Analizând topul 100, putem vedea că Austria are 2 oraşe cu câte 3 universităţi în top: Viena şi Graz, fiecare cu câte o universitate generalistă, una de medicină şi una tehnică. Ba chiar Viena mai are încă 2 universităţi în top, una de resurse naturale şi ştiinţele vieţii şi una de medicină veterinară. Ultima (locurile 801-900) are doar 779 publicaţii în 2022, dar are 4.1 puncte la lucrări publicate în Nature şi Science. În schimb Universitatea din Viena (locurile 101-200, prima în Austria) are 4.342 articole publicate în 2022, 16.6 puncte la Alumni, 16.8 puncte la Awards, 19.7 puncte la Highly Cited Researchers şi 22.9 puncte la lucrări în Nature şi Science, punctaje încă inaccesibile la noi.

Şi Praga are 3 universităţi în top 1000, una generalistă (Charles University), una de ştiinţele vieţii şi una tehnică. La fel Copenhaga, cu 3 universităţi, una generalistă, una tehnică şi una de ştiinţe economice. Şi Varşovia are 3 universităţi în top, una generalistă, una de medicină şi una tehnică. Mai sunt exemple de oraşe care au 2-3 universităţi în top, sugerând că asocierea în universităţi mari, care să includă şi medicină şi tehnologie, nu este neapărat necesară dacă fiecare universitate îşi urmăreşte propriul program şi încearcă să puncteze cât mai cosistent la toţi indicatorii luaţi în considerare la întocmirea clasamentului.

Mai sunt şi alte aspecte interesante analizând clasamentul. Spre exemplu Spania are 38 de universităţi în top 1000, Italia are 40, iar Germania 45, cifre net superioare Franţei, care ne este dată ca un exemplu de succes. Poate că aici este vorba şi de tradiţie, multe universităţi din cele 3 ţări fiind înfiinţate încă din timpul Renaşterii. Este adevărat că numai Germania are reprezentante în top 100, în frunte cu Universitatea din Hedelberg, locul 55. Dacă am număra bine, 52 din primele 100 universităţi sunt din ţări vorbitoare de limba engleză (SUA, UK şi Australia), iar alte 25 sunt din afară Europei (Canada, China, Hong-Kong, Singapore, Japonia, Israel, Coreea de Sud). Din Europa, cele mai multe universităţi în top 100 sunt din Elveţia (5), Franţa (4) şi Germania (4). Olanda are 3, Belgia are 2, apoi ţările nordice Norvegia (1), Danemarca (2) şi Suedia (3) au încă 6. Dacă se consideră că Elveţia şi Norvegia nu sunt ţări ale UE, rezultă că UE are doar 18 universităţi în top 100, ceea ce nu este tocmai o performanţă.

Se pare că nu există un model de succes universal, fiecare instituţie şi ţara îşi urmează propriile strategii. Se vede însă că universităţile de top au şanse mari să rămână de top pentru că vor atrage în permanenţă studenţi buni din toată lumea. În orice caz, ridicarea universităţilor din ţară în top 1000 Shanghai şi creşterea performanţei sistemului de cercetare nu se pot face prin măsuri impuse de pe azi pe mâine, ci prin dialog şi colaborare deschisă şi efectivă între cei trei piloni principali: universităţi, AR şi INCD-uri. Fărâmiţarea actuală şi lipsa de apetenţă pentru colaborare între diferitele componente ale sistemului îşi are originea şi în finanţarea de proiecte mici, la competiţii cu rată mică de succes. Din această cauză potenţialii colaboratori sunt priviţi concurenţial chiar şi în cadrul aceleiaşi instituţii de cercetare. Până la urmă, problema de bază rămâne aceeaşi, finanţarea mizeră a cercetării, iar dacă nu se rezolva asta atunci orice reformă este inutilă.

Acest articol nu este unul polemic. Este o analiză care doreşte să explice cât de cât cauzele absenţei universităţilor româneşti din top 1000 şi să sugereze posibile soluţii, unele mai uşor de implementat (creşterea componentei de cercetare şi a numărului de publicaţii), altele mai greu de aplicat (cele de asociere şi înfiinţare a unor centre universitare consistente). Orice este însă posibil prin dialog onest şi constructiv, menit să protejeze elementele performante şi să le ajute să progreseze în topurile internaţionale.