Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Fondurile structurale in sectorul IT&C, doar o problema de mentalitate?

23 Decembrie 2006



„Vin fondurile structurale!“ Un anunt partial exact pe care oficialitatile romane il enunta, indeobste, pe un ton optimist. Dar in care se face simtita uneori o nota clara de avertisment. Justificata! Fondurile vin, dar nu se dau. Banii europeni, sume nerambursabile, trebuie accesati, proces ce implica, in afara unei metodologii complexe, si o „argumentatie elocventa“ sau, mai corect spus, proiecte eligibile si cofinantabile, pentru a respecta terminologia de rigoare. Iar de aici incep problemele...


Optimismul oficialitatilor atunci cand se abordeaza problema capacitatii de absorbtie a Fondurilor Structurale se manifesta nuantat, in functie de nivelul si conjunctura in care se abordeaza subiectul.


Mostra 1: ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, afirma recent, optimist, ca Romania are capacitatea de a cheltui fondurile europene pe care le va primi de la Bruxelles, intre 2007 si 2013, in proportie de 90%. (Este vorba de o suma de aproximativ 17 miliarde de euro, ceea ce, potrivit sefului Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, ar insemna cheltuirea a peste 9 milioane de euro in fiecare zi lucratoare din cei sapte ani.)


Mostra 2: Ministrul Integrarii, Anca Boagiu, ceva mai temperata in declaratii, sublinia, intr-o memorabila formulare, ca: „Uniunea Europeana ne da, dar nu ne baga in traista!“.


Doua pozitii diferite, intre care exista un larg spatiu de manevra pentru optimistii moderati. Dincolo de aceste „borne“ se situeaza „extremistii“ aderarii: euro-optimistii, majoritari, potrivit sondajelor (atinse si ele de „molima“ optimismului), si euro-scepticii, putini inca, dar in crestere certa dupa ianuarie 2007, potrivit prognozelor proprii acestei tabere.


Avantajul ca putem invata


Pozitia MCTI nu se abate de la pozitia oficiala a Guvernului, dar adopta un ton de optimism temperat, cu variatiunile de rigoare, functie de aceiasi parametri amintiti anterior.


Astfel, in noiembrie, cu ocazia participarii la Conferinta Nationala pentru Accesarea Fondurilor Europene in IT, cu tema „Politici de dezvoltare IT&C in contextul unei Romanii Europene“, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, sublinia ca: „In ceea ce priveste accesarea fondurilor structurale, avem avantajul ca putem invata din experienta celorlalte tari membre ale Uniunii Europene si, in mod special, din cea a celor zece tari care au aderat in ultimul val, motivul pentru care domeniul IT&C a avut o dezvoltare atat de spectaculoasa fiind acela ca fondurile alocate prin intermediul fondurilor structurale au implicat si proiecte de IT&C“.


Mult mai recent, in decembrie, ministrul MCTI sublinia, in cadrul evenimentului „Digital Day“ (cu tema „Integrare soft – Integrare hard“), ca: „«Partea hard» a integrarii Romaniei va fi reprezentata de schimbarea mentalitatii in ceea ce priveste finantarile in fiecare domeniu in parte. (...) Suntem tentati sa spunem «vor veni fonduri», «Romania va primi fonduri». Aceste fonduri «nu vin»! Ele trebuie accesate, trebuie definite proiecte de dezvoltare, trebuie definite nevoile si traduse in proiecte finantabile si, abia dupa aceea, se va putea beneficia de acesti bani“.


Cele doua „solutii“ sugerate – invatarea din modelul mai noilor state membre UE si schimbarea de mentalitate – reprezinta, evident, puncte de vedere pertinente, insa sunt rezolvari de durata, iar declaratiile au fost facute cu mai putin de 60 de zile inainte de aderare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite