Revista >> Iunie 2026 [Nr. 283] >> Cercetare & Invatamant superior

Pasiunea și munca pot crea o Românie a cunoașterii și inovării

Alexandru Batali

22 Iunie 2026

Pe 13 aprilie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea academicianului Marius Sabin Peculea, unul dintre cei mai valoroși savanți români, „părintele apei grele” şi „creatorul şcolii de criogenie” de pe meleagurile noastre. De numele inginerul român se leagă proiectarea, realizarea și dezvoltarea performantă a sistemului de obținere a apei grele necesare reuşitei Programului Nuclear al României, alături de profesioniştii pe care i-a format în cadrul Uzinei „G” (ICSI Rm. Vâlcea în prezent). Este întreprinderea şi şcoala pe care le-a construit de la zero, locul unde a fost martorul tuturor evenimentelor importante din bogata sa existenţă şi totodată un spaţiu al consacrării, care i-a oferit șansa scrierii unui capitol unic din istoria cercetării româneşti. Uzina „G” poate fi considerată astăzi un model al dezvoltării unei industrii, cea nucleară, și a unei națiuni prin intermediul cercetării și este rodul geniului științific al acad. Marius Sabin Peculea. În iulie 2016 apărea în revista Market Watch poate ultimul interviu acordat de acad. Marius Sabin Peculea. Articolul conține informații biografice, viziunea domniei sale despre viață, muncă și cercetare. Republicăm articolul cu ocazia centenarului, ce restituie simbolic imaginea unei vieți pline de sens, închinată științei și cunoașterii.

Care considerați că este principala dumneavoastră calitate?
Răbdarea. M-a ajutat întotdeauna să trec peste nemulţumirile pe care le-am avut de-a lungul vieţii şi peste anumite eşecuri.
Am lucrat cu foarte mulţi oameni, cu personalităţi diferite, şi a fost întotdeauna foarte important să am răbdarea de a-i asculta. Mereu ai ceva de câştigat din ce îţi spun ceilalţi. Tot datorită răbdării mi-am dat seama că dacă nu eşti atent poţi greşi. Întotdeauna am explicat celui care greşea unde este eroarea, fără a desconsidera vreodată lucrul făcut, efortul depus de acel om.
Am avut şi răbdarea de a duce la bun sfârşit ce am început de fiecare dată. Este o calitate moştenită de la mama, indirect, a fost un fel al ei de a fi care şi-a pus amprenta şi asupra mea.

Aveți și un defect major?
Defectul meu a fost impulsivitatea şi l-am descoperit la începutul anilor 1970 citind un horoscop cumpărat dintr-o librărie din Canada. La supărare deveneam brusc impulsiv, intern, faţă de mine, nu faţă de ceilalţi. Am aflat şi cum mă pot corecta în această privinţă: să nu reacţionez niciodată sub imperiul primului impuls. M-am educat în acest sens.

Ne puteți spune care este deviza după care vă călăuziţi în profesie?
Pe 28 februarie 1970 eram în New York şi am intrat într-o pagodă chinezească. Un chinez în straie de cult mi-a ieşit în cale şi mi-a întins o tavă cu mici răvaşe, spunându-mi: „Aici se află scris viitorul dumneavoastră!” Pe bileţelul pe care l-am ales stătea scris:
Să nu aştepţi prea mult de la cerul îndepărtat/Să nu-ţi pui prea mult nădejde în el.
De vei vrea oglindă să-ţi faci dintr-o piatră/Toată truda ta va fi în zadar.
Din prima parte am înţeles că e bine să fii independent, să nu aştepţi să-ţi rezolve cineva problemele. Din ultima parte am conştientizat că e important să fii realist, să-ţi cunoşti limitele, să nu te angajezi în activităţi pe care crezi că nu le poţi rezolva.
În cercetare e diferit. Ştiu unde vreau să ajung, dar nu cunosc drumul. Şi atunci mă raportez la ce i-a spus Isabela de Castilia lui Columb: Pleacă şi dacă acolo unde te duci nu este decât neant, pentru curajul tău Dumnezeu va crea pământul! Pe acest drum câştigi tot timpul cunoştinţe noi, dar dacă îţi dai seama că nu te îndrepţi spre destinaţia propusă, iar scopul devine eşec, trebuie să ai puterea să schimbi direcţia sau să renunţi la călătorie.

Care este trăsătura pe care doriţi să o întâlniţi la un cercetător?
Dorinţa de afirmare este trăsătura cercetătorului adevărat. Cei care au vrut să reuşească au fost şi buni cercetători, iar eu i-am sprijinit în acest sens. În momentul în care i-am agajat am avut o deosebită grijă să aibă un prim succes în sarcina pe care le-o dădeam. În felul acesta îi convingeam că sunt capabili şi că îşi pot construi un viitor în jurul acelei activităţi.
Apreciez însă profesioniştii pentru ce au făcut, nu pentru mândria lor personală de a fi într-o breaslă prestigioasă, de a şti foarte multe sau de a publica foarte mult. Leonardo da Vinci spunea că nu ceea ce ştii contează, ci ceea ce rămâne. La rândul său Pasteur afirma că nu trebuie să fii un geniu pentru a face lucruri mari. Dorinţa de a reuşi cu orice preţ, de a face ceva deosebit este esenţială…

Ce preţuiţi cel mai mult la partenerii din proiectele de cercetare?
Sinceritatea. Numai aşa merge înainte cunoaşterea reală, altfel vorbim de înşelăciune. La Râmnicu Vâlcea trebuia să punem la punct o tehnologie pentru fabricarea apei grele. Am lucrat cu oameni de toate profesiile şi având pregătiri foarte diverse, inclusiv cu operatorul sau cu tânărul de la strungărie. Pe mine mă interesa ceea ce observau ei şi în special să-mi aducă la cunoştinţă ce greşeau. Fără această sinceritate nu puteam avansa. De exemplu, în instalaţia principală s-a defectat pompa de apă şi atunci trebuia să ştiu dacă operatorul sau echipamentul e de vină pentru a hotărî ce alegere trebuie să fac: să schimb pompa sau modul de lucru al omului din echipă.
Pentru a primi această sinceritate nu trebuie să fii deasupra oamenilor, ci alături de ei, ceea ce am făcut în permanenţă cu oamenii din subordinea mea. A fost o activitate dificilă, pentru că atunci când conduci o întreprindere trebuie să realizezi un echilibru între interesul omului, după programul de lucru, şi cel al instituţiei. Dacă urmăream numai interesul instituţiei nu mă urmau oamenii. Dacă ţineam cont de interesul oamenilor mergea prost întreprinderea.

De la stânga la dreapta: prof. univ. dr. Ioan Ștefănescu (director general ICSI, perioada 1 febr. 1994 - 26 dec. 2016), acad. Marius Sabin Peculea (director general Uzina „G”, perioada 1970 - 1994), dr. chim. Vasile Stanciu (director științific ICSI, perioada 1 aprilie 2003 - 21 ian. 2021), tehnician Liviu Prodan

Unde este locul în care aţi dori să faceţi cercetare?
La Râmnicu Vâlcea. Acolo am luptat pentru ce mi-am propus, în acel loc am reuşit, eu şi oamenii pe care i-am condus. Am avut mulţi „copii”acolo, le-am dat viaţă şi au crescut. În calitate de conducător am avut şi o libertate mai mare de a-mi pune în practică ideile şi de a le duce la capăt. Dincolo de construirea unui loc de cercetare performant, s-a creat o şcoală şi o industrie, demonstrând faptul că România poate fi o ţară industrială, nu industrializată, care preia doar tehnologii şi soluţii din afară.

Ce descoperirea ştiinţifică apreciaţi cel mai mult?
Energia nucleară m-a impresionat, este descoperirea în jurul căreia s-a dezvoltat întregul meu destin profesional. Eram elev de liceu, era război, am citit despre fisiunea uraniului şi despre căutările legate de utilizarea ei, doream să aflu totul despre aceste cercetări. Cunoştinţele produse de cercetare devin universale, dar pentru dezvoltarea societăţii gândeşti proiecte locale, iar eu am avut şansa de a fi pus în situaţia favorabilă de a produce apa grea, care a permis dezvoltarea industriei nucleare din România.