Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Urgentati reforma in telecomunicatii!!!!!!

24 Decembrie 2006



Dr_Ing_Nicolae_Oaca
Dr. Ing. MBA Nicolae Oaca


Ultimele doua luni au fost cu totul deosebite. Nu tin minte vreo interventie publica a companiei Cosmote asupra actiunilor autoritatilor din telecomunicatii, in afara de cea legata de licenta 3G. Niciodata pana acum RCS&RDS nu a criticat vreo propunere ANRC. Si, mai ales, niciodata pana acum nu am vazut pe aceeasi scena “trei mari tenori” - directorii a trei mari operatori de telecomunicatii, RomTelecom, Telemobil si Cosmote, acuzand in cor prestatia ANRC.


Criza reglementarii cere reforma


Pe 19 octombrie 2006, fara sa fi intervenit ceva care sa fi modificat conditiile pietei, ANRC lanseaza spre consultare publica ideea de a mai amana cu inca un an reducerea tarifelor de interconectare cu operatorii GSM900 (Vodafone si Orange). A fost picatura care a umplut paharul si a adus de aceiasi parte a baricadei operatorii precum RomTelecom si RCS&RDS, care a coalizat marii operatorii contra ANRC si indarjirii cu care acesta apara pozitia duopolui GSM900.


Sa reamintim ca ANRC a promis sa puna pe costuri tarifele de interconecare cu operatorii GSM900 inca din 2004, ca anul acesta a propus trei variante de reducere (si nu de punere pe costuri) a tarifelor, propunere care se intinde pana in 2009, apoi pana in 2010. Din 2004 pana in 2010!


Greseala ANRC nu este singulara, iar rezultatele acestor greseli le regasim in distantarea treptata a Romaniei in coada Europei din punct de vedere al dezvoltarii infrastructurilor de telecomunicatii, in dezechilibre competitionale, etc.


Refuzul sau neputinta ANRC de a calcula tarifele de interconectare cu operatorii de telefonie mobila folosind modelul LRIC si date de intrare furnizate de operatorii GSM900, adica de a-si face datoria, pune in discutie existenta sa sub forma actuala.


Criza prin care trece reglementarea telecomunicatiilor cere mai mult ca oricand reforma. Aceasta ar trebui sa aiba in vedere crearea unei autoritati unice subordonate parlamentului. Astazi avem trei „ministere” ale comunicatiilor in guvernul Tariceanu: MCTI, ANRC si IGCTI, conduse de ”ministri” numiti de actualul premier, performantele lor fiind atribuite acestui guvern: stagnarea la 20% (un telefon la 2 case) a densitatii telefoniei fixe din 2005, cea mai mica densitate a telefoniei din EU25, scaderea valorii de piata a operatorului RomTelecom inainte de listare prin masuri inoportune (reducerea tarifelor de interconectare in conditille unei retele nedigitalizate, intarzieri in rebalansara tarifelor, etc.) care a dus la amanarea listarii, surprizele concursului pentru licentele 3G, pastrarea mult timp a unor tarife de interconectare prea mari cu operatorii de telefonie mobila, etc.


O singura autoritate de reglementare in subordonarea parlamentului


Luand in consideratie acestea si tendintele care se manifesta in lume, Ofcom fiind un bun exemplu, se recomanda simplificarea procesului de reglementare, monitorizare, etc., creandu-se o singura autoritate de reglementari care sa le inglobeze pe cele existente - IGCTI, ANRC, etc. Fuziunea tuturor entitatilor care au de a face cu reglementarea va duce nu numai la simplificarea relatiilor cu operatorii, dar si la costuri mai mici pentru acestia. (Taxa de monitorizare perceputa de ANRC se adauga altor taxe, iar existenta prea multor taxe in telecomunicatii face sa creasca riscul de industrie, si deci costul capitalului.)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite