Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ITIL prinde viteza in Europa

24 Februarie 2007



Potrivit unor recente studii realizate la nivel european, ITIL continua sa castige noi adepti in intreaga Europa. Chiar daca, la ora actuala, aceasta colectie de „best practices“ nu inregistreaza aceeasi viteza de adoptare in toate tarile de pe batranul continent, analistii considera ca „motoarele“ implementarilor ITIL – domeniul financiar si cel al noilor tehnologii –, precum si noua versiune ce va fi lansata in aceasta vara, vor contribui decisiv la impunerea ITIL ca un framework unanim acceptat, cel putin in Uniunea Europeana.

Poate fi considerat Information Technology Infrastructure Library (ITIL) un „pasaport“ pentru Uniunea Europeana? Aparent, pare o intrebare retorica, dar care, prin prisma celor mai recente studii dedicate acestei colectii de „best practices“, capata un raspuns afirmativ cat se poate de real, cu un grad ridicat de pertinenta chiar si in Romania.
Astfel, potrivit unui sondaj realizat de BMC Software, la sfarsitul anului trecut si dat publcitatii la inceputul lui 2007 (sondaj realizat pe un esantion de peste 200 de companii europene), 77% dintre organizatiile chestionate s-au declarat satisfacute de metodologia ITIL. Conform sursei citate, 70% dintre respondentii sondajului (CIO in cadrul celor peste 200 de companii europene) au indicat faptul ca le sunt cunoscute principiile metodologiei ITIL, in timp ce 56% dintre acestia au declarat ca au trecut deja la adoptarea-implementarea acestei colectii de „best practices“.


Viteza sporita de adoptare


Asa cum aminteam, dintre companiile care au adoptat deja aceasta metodologie, 77% au indicat faptul ca ITIL a confirmat estimarile pozitive initiale, iar dintre acestea 62% au aratat ca vor recomanda voluntar ITIL partenerilor lor, care inca nu au pus in practica aceste „best practices“. Un rezultat important al sondajului BMC Software, care confirma prognoza specialistilor asupra cresterii vitezei de penetrare a acestei metodologii pe batranul continent, mai ales in cadrul tarilor din Uniunea Europeana.


In pofida estimarilor optimiste, „aria de acoperire“ a Information Technology Infrastructure Library este departe de a fi uniforma in cadrul tarilor UE, chiar daca este vorba de membrii cu vechime. Astfel, pe primul loc, la egalitate, cu un procentaj de aproximativ 60% de companii (la nivel national) care au adoptat deja ITIL se afla Germania si Anglia („tara de origine“ in care a fost creata, in urma cu aproape doua decenii, aceasta metodologie dedicata organizatiilor cu peste 1.000 de salariati). Pe urmatoarele trei locuri ale „clasamentului“ european se situeaza Spania (cu 38%), Franta (33%) si Italia (18%).


Sa revenim insa la ideea „recomandarilor voluntare“ catre parteneri, tendinta evidentiata de sondajul BMC Software la 62% dintre companiile care au implementat deja framework-ul ITIL. Iata „topul“ principalelor argumente invocate de catre CIO intervievati:


- cu ajutorul ITIL se poate realiza o mai buna aliniere a strategiei IT la cerintele business-ului – 54% dintre respondenti
- ITIL permite cresterea productivitatii departamentului informatic – 51% dintre respondenti
- ITL asigura o mai buna calitate a serviciilor livrate – 43% dintre respondenti.


Evanghelizarea continua


Studiul BMC a evidentiat si principalele probleme care contribuie la „franarea“ sau chiar stoparea unei implementari ITIL in cadrul unei organizatii. Astfel, pe lista principalelor greutati cu care se confrunta organizatiile in adoptarea acestei metodologii se numara:


- resursele necesare (timp, bani, competente) pentru implementarea unui proiect de asemenea anvergura – 55% dintre respondenti
- neintelegerea anumitor „best practices“ in afara departamentului informatic, fapt care franeaza adoptarea la nivelul intregii organizatii – 30% dintre respondenti
- imposibilitatea de a demonstra rapid un Return of Investment (RoI) top managementului – 13% dintre respondenti.


In pofida acestor probleme deloc neglijabile, al caror procentaj este sensibil mai mare in cadrul noilor tari membre ale Uniunii Europene, analistii BMC Software isi mentin estimarile pozitive asupra vitezei de adoptare a ITIL in Europa, printre principalele „motoare“ in favoarea acestui framework de „best practices“ fiind:



Tags: ITIL, COBIT

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite