Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

RSS feed – conexiunea permanenta cu stirile preferate

24 Februarie 2007




Institutiile publice romanesti straine de tehnologia RSS


In Romania, tehnologia RSS este folosita cu precadere de mass-media, care genereaza in mod constant continut si este in permanenta legatura cu publicul tinta. Din pacate, avantajele acestei tehnologii nu au fost sesizate si de institutiile publice, de banci sau de retaileri.


Pe pagina de internet a Bancii Nationale a Romaniei (www.bnr.ro), la sectiunea „website-urile bancilor comerciale” sunt listate 37 de companii. Cu exceptia CEC, care ofera RSS feed pentru cursul valutar si evenimente, niciuna dintre unitatile listate nu foloseste tehnologia RSS. Primariile nu stau mai bine nici ele. La o cautare cu Google, prin cuvintele cheie „primarie RSS feed”, nu apar decat doua primarii care folosesc RSS: primaria Municipiului Constanta si primaria Municipiului Timisoara. Spre lauda acestor institutii, utilizatorilor le este explicata semnificatia tehnologiei RSS si, in plus, sunt afisate legaturi catre alte resurse utile.


Am cautat mai departe si n-am gasit nici un retailer care sa suporte tehnologia RSS. Ceea ce m-a uimit destul de tare, a fost faptul ca Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei se afla printre institutiile care, fie nu au cunostinta de aceasta tehnologie, fie nu gasesc necesara implementarea ei.


Am descoperit totusi, ca exista un portal national de administratie publica (www.administratie.ro) care dispune de RSS.


Ce inseamna tehnologia RSS?


RSS (Really Simple Syndication) este o tehnologie folosita pentru publicarea actualizata a informatiilor de pe un website. Pentru ca utilizatorii continutului RSS sa se poata folosi in mod optim de actualizarea unei pagini de Internet, au nevoie de niste programe speciale, numite agregators sau feed readers. Agregatorii sunt utilitare software care preiau continutul web actualizat pentru a-l retransmite utilizatorilor, care pot in numar nelimitat (syndicated).


Informatia furnizata prin RSS se prezinta sub forma unui fisier xml, incluzand un logo, linkul la site, un camp de citire si informatiile noi, care constau din adresa URL a articolului respectiv, titlul si o descriere. Acest fisier xml poate fi denumit in mai multe feluri, precum RSS feed, webfeed, RSS stream sau RSS channel, iar site-urile care folosesc tehnologia RSS pot fi recunoscute foarte usor dupa aparitia unei iconite portocalii, avand imprimat un desen care reprezinta emiterea de unde radio sau pe care scrie XML. Cu siguranta, le veti observa. Unele website-uri lasa la alegerea utilizatorilor in ce format sa primeasca webfeed-urile: RSS sau Atom (Atom Publishing Protocol), un format similar RSS, scris tot in limbaj xml.


Majoritatea americanilor nu stiu ce este tehnologia RSS


Potrivit unui sondaj organizat de catre compania WorkPlace Print Media (www.workplaceprint.com), in 2006, majoritatea lucratorilor americani nu au nici cea mai vaga idee despre ce inseamna tehnologia RSS. Dintre respondenti, 88% nu stiu ce inseamna RSS. 9% dintre ei stiu ce este RSS, iar 2% sunt utilizatori care se folosesc de RSS.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite