Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

UE aduce pedepse penale pentru incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala

21 Martie 2007



O noua directiva europeana, care se refera la domeniul proprietatii intelectuale, este discutata in Parlamentul European si are drept scop armonizarea legislatiilor statelor membre cu privire la pedepsele penale in cazul incalcarii acestor drepturi. Propunerea de Directiva este numita ”Directiva privind masurile penale destinate sa permita aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala” (Draft Directive on criminal measures aimed at ensuring the enforcement of intellectual property rights ) sau, mai pe scurt, IPRED2.


Bogdan-ManoleaIdeea directivei nu este noua si a fost promovata prima oara odata cu propunerea initiala a Directivei pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala (Directiva 2004/48/EC din 29 aprilie 2004) cunoscuta si sub numele de IPRED. Dispozitiile respective au fost respinse, considerandu-se ca asemenea sanctiuni penale nu ar putea fi impuse de UE in piata interna printr-o simpla directiva. Situatia s-a schimbat insa intre timp - o decizie a Curtii Europene de Justitie din 15 septembrie 2005 (Decizia C-176/03 Comisia vs. Consiliul) a admis posibilitatea de stabilire de norme penale unitare in piata europeana in domeniul mediului inconjurator, dar nu printr-o decizie-cadru, ci printr-o directiva.


Astfel incat ideea unor sanctiuni penale armonizate pentru drepturile de proprietate intelectuala a fost din nou preluata de catre Comisie. Aceasta a propus o noua directiva (IPRED2) actualizata in aprilie 2006, pentru a fi in concordanta cu noile interpretari juridice.


Propunerea de directiva a fost intampinata cu reactii extrem de diverse, nu numai in randul actorilor de pe piata, ci si a parlamentarilor europeni, unii sustinatori ai unor pedepse mai dure, iar altii propunand respectarea mai atenta a drepturilor consumatorilor. Modul de reglementare actuala in statele europene este destul de diferit, unele dintre ele prevazand doar sanctiuni civile pentru incalcarea unora dintre drepturile de proprietate intelectuala, considerand ca titularii drepturilor ar trebui sa fie activi in apararea acestora, iar in caz contrar sa nu fie vreo sanctiune direct aplicabila.


Subiectele dezbaterii


Directiva propusa de Comisie doreste sa incrimineze din punct de vedere penal toate incalcarile cu intentie a drepturilor de proprietate intelectuala realizate de pe scara comerciala. Masurile din aceasta directiva ar obliga statele membre sa adopte o legislatie interna care sa prevada pedepse cu inchisoarea de pana la 4 ani si amenzi de la 100 000 de euro pana la 300 000 de euro pentru incalcarile serioase ale legii. Alte masuri ar putea viza distrugerea bunurilor contrafacute sau confiscarea acestora ori a unor bunuri de o valoare similara, inchiderea localurilor folosite pentru contrafaceri, impiedicarea derularii de activitati comerciale de catre acele persoane, dar si publicarea hotararilor judecatoresti. Noile reguli ar permite si implicarea directa a titularilor drepturilor de proprietate intelectuala.


Insasi ideea din spatele propunerii a fost criticata sever, considerandu-se ca nu exista nici un raport care sa scoata in evidenta aceasta problema de ne-armonizare la nivelul UE (raport care, in mai toate cazurile, sta la baza propunerilor Comisiei) si ca am putea avea, in fapt, un efect negativ pentru companiile din domeniile unde proprietatea intelectuala joaca un rol esential. Unul dintre cele mai importante Institute de Cercetare a Proprietatii Intelectuale, Max Planck, a avertizat ca astfel se creeaza „riscul ca sa fie limitata in mod disproportionat libertatea actorilor de pe piata de a se angaja in afaceri.” Mai mult, toate tarile membre ale UE sunt parte a acordului TRIPS care prin art. 61 impune pedepse pentru actele de contrafacere si piraterie. Iar propunerea actuala a Comisiei nu ar face decat sa treaca in domeniul penal unele cazuri care sunt, esentialmente, de natura civila si apar uneori intre entitati comerciale legitime.


La ora actuala, este insa putin credibil ca textul va fi respins de Parlamentul European, dar dezbaterea are inca multe necunoscute, astfel incat textul propus ar putea suferi modificari semnificative pana in momentul adoptarii.


Astfel, mai multi actori-cheie considera discutabila aplicarea directivei la toate obiectele de proprietate intelectuala. Acestea ar cuprinde si dreptul „sui generis” asupra bazelor de date, despre care chiar Uniunea Europeana a admis ca nu a adus nici un beneficiu industriei, si drepturile asupra desenelor si modelelor industriale sau a modelelor de utilitate, care nu sunt, de multe ori, suficient de bine verificate si uneori devin invalidate de catre instante. Discutiile initiale din Parlamentul European duc spre o eliminare din scopul directivei a brevetelor de inventie, lucru nesustinut nici de industrie. O alta varianta mai radicala ar limita directiva doar la dreptul de autor si la marcile inregistrate.


Copia privata si aplicarea directivei in cazul consumatorilor sunt alte subiecte delicate in dezbatere. Mai multi parlamentari europeni au cerut definirea clara a termenilor utilizati in directiva si limitarea directivei la contrafacerea comerciala. Unele definitii propuse pentru scopul actiunii: „avantaj economic direct sau indirect”, au fost criticate serios pentru ca un asemenea avantaj indirect ar putea fi „gasit” si la o persoana privata. Dar amendamente au fost propuse si in sens contrar. Un grup de parlamentari europeni in frunte cu fostul presedinte al Parlamentului European, Nicole Fontaine si Janelly Fourtou, consoarta presedintelui de la Vivendi Universal, au propus un amendament care ar scoate termenul de „scara comerciala”, si ca atare vor fi incluse in scopul directivei si copiile facute pentru uzul personal, inclusiv download-ul de pe Internet.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite