Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

“Manualul angajatului” – obligatoriu, necesar, legal, eficient

28 Aprilie 2007



“Pe vremea mea…” exista acel Regulament de Ordine Interioara, sec si oarecum previzibil, situat uneori la limita ridicolului. Utilitatea sa era clara mai ales in situatiile unor conflicte de munca si destul de neclara in rest, fiind invocat prea rar si prea oficial.


La vremuri noi, instrumente noi. Azi, putine companii isi mai reunesc normele interne intr-un simplu regulament. Vorbim asadar de Cartea Angajatului, Manualul Angajatului sau chiar Biblia Angajatului in companiile cu personalitate puternica.


Situat la intersectia intre legal, resurse umane si marketing, Manualul angajatului cuprinde acum informatii despre companie, istoricul acesteia si structura sa, despre viziunea si valorile care o ghideaza si detaliile organizatorice/regulile de respectat. Cu cat compania este mai generoasa ca numar de angajati si ca trecut organizational, cu atat manualul angajatului este mai stufos. Manualul angajatului ar trebui sa fie primul document oficial cu care noii colegi intra in contact, precum si unealta care sa-i ajute sa se integreze mai usor. De asemenea, ar trebui sa fie un instrument HR si legal, utilizabil in situatii de conflict.


Cine se ocupa de redactarea acestui document? In cadrul companiilor mari, echipa trebuie sa fie mixta si sa cuprinda un avocat sau jurist, un specialist in resurse umane si unul in marketing. Ar trebui in mod optim ca echipa sa cuprinda si un specialist in design si DTP. In companiile de mici dimensiuni, de redactarea lui se ocupa specialistul HR.


Cum incepeti? Evident de la titlu, urmand ca la final sa se adauge versiunea (1.0 de exemplu) si data la care a fost finalizat, precum si cel/cei care au redactat si verificat respectiva versiune. De asemenea, nu uitati sa precizati ce alte documente oficiale exista in companie cu care angajatii trebuie sa se familiarizeze: fisele de post, manualul calitatii, manualul vanzatorului, etc.


Primul capitol poate fi dedicat datelor despre companie si istoricului. Depinde de dumneavoastra ce considerati a fi important de aflat: structura actionariatului, un scurt istoric al dezvoltarii. Nu trebuie insa omise valorile companiei si misiunea/ viziunea acesteia. Tot aici pot fi incluse detalii privitoare la structura companiei (echipa) si la asteptarile pe care le are fata de angajatii sai.


Urmeaza detaliile propriu zis organizatorice: de la programul de lucru, concediile si zilele libere, zilele de salariu si pachetul de beneficii, pana la organizarea flotei de masini si regulile de comunicare. Nu uitati traditiile sau zilele importante: ziua companiei, perioada de team building sau sesiunile de evaluare a performantelor. Aspectele legale sunt esentiale: protectia muncii in cadrul companiei, informatii legate de politica de confidentialitate si neconcurenta, cele privitoare la sanse egale, nediscriminare, precum si la hartuirea sexuala.


Tonul utilizat difera in functie de specificul si cultura organizationala ale companiei. Un ton usor informal, o exprimare clara, deschisa si simpla, pot genera o lecturare mai usoara si un grad mai mare de retinere a informatiilor. Evitati limbajul de lemn si declaratiile nesincere. Nu ganditi Manualul Angajatului ca pe un instrument de disciplinare, ci ca pe un instrument care poate induce mai multa organizare si relatii profesionale mai eficiente.


In forma fizica sau digitala? Ambele pot fi utilizate; optim ar fi daca ne-ar aminti de manualele scolare sau ghidurile de utilizare, cu care suntem atat de familiari. Trebuie asadar sa aiba un design frumos, fonturi lizibile si suficient de mari, iar informatia sa fie clara si structurata. Inutil de precizat ca trebuie sa respecte identitatea vizuala a companiei. Evitati insa hartiile cu antet gen Adresa, Telefon, IBAN si incercati sa personalizati pana la individualizare aspectul sau.


Cum il promovati? Fiecarui nou angajat trebuie sa i se inmaneze un exemplar la angajare. Lasati-l pretutindeni la vedere (in birouri, sali de sedinta, pe pagina de intranet) si faceti permanent trimitere la el (“Dupa cum ati aflat deja din manualul angajatului, saptamana viitoare va fi ziua companiei!”)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite