Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

10 ani de GSM

10 Mai 2007



In aprilie 1997, odata cu lansarea Connex, telefonia mobila devenea si in Romania un produs de masa. „Celularul” inceta sa mai fie un produs asociat luxului, apunea epoca pagerelor (pe care multa lume le-a uitat), se nasteau obiceiuri noi. Chiar daca preturile initiale erau piperate pentru veniturile perioadei, pana la finele anului Connex avea deja peste 100.000 de utilizatori. Cine isi mai aduce aminte astazi de celebra taxa de conectare de 50 USD, de abonamentele de 12 USD, de primele 3 secunde netaxabile sau de celebrele Motorola Startack si Nokia Banana, dar si de zonele fara acoperire si de iesitul din cladire dupa semnal?


EDITORIALIn 10 ani, s-au schimbat multe. Abonatii Connex au vorbit peste 43 de miliarde de minute, minutul costa un cent, telefonia mobila ne-a intrat in sange si a devenit un mod de viata pentru milioane de oameni. Telefoanele concureaza cu PC-ul, display-ul color a devenit standard, doi Megapixeli e deja putin, telefonia nu mai inseamna doar voce si putem continua. In doar 10 ani, am devenit dependenti de telefonia mobila, mai mult decat orice mijloc de comunicare. Putini dintre noi se pot imagina astazi fara telefon mobil, iar lipsa acestuia ne provoaca angoase.


Ce va fi peste alti 10 ani e greu de prevazut, atat in materie de terminale, cat si de servicii sau branduri. Pana in 2008, se va ajunge la o penetrare de 100% a pietei locale; deja sunt 18 milioane de utilizatori - desi aici sunt nuante interpretabile, iar operatorii GSM si CDMA vor fi nevoiti sa inoveze tot mai mult la nivel de servicii pentru a gasi resurse de crestere. Cu siguranta insa ca vom vorbi, ne vom vedea si ne vom informa in miscare, mai mult si mai ieftin.


Gabriel Vasile



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite