Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IT-ul, ca apa de la robinet

04 Iulie 2007



Companiile nu pot lucra fara IT. Cateodata insa, pare ca IT-ul lucreaza fara companie. Conceptul de Business Service Management aduce business-ul si IT-ul sa lucreze impreuna ca o singura entitate.

Incepand cu luna mai a acestui an, Materna GmbH a devenit actionar majoritar al companiei romanesti Best IT Solutions rezultatul fiind biroul din Romania al Materna Information & Communications. Ce oportunitati va ofera apartenenta la grupul Materna?

Cu o cifra de afaceri de 150 milioane de euro, peste 500 de proiecte implementate si cu mai mult de 400 consultanti numai in domeniul IT Service Management (1200 de angajati in total), Materna ne pune la dispozitie resurse tehnice, financiare si de dezvoltare cu care putem aborda proiecte foarte mari in domenii precum administratia publica, financiar-bancar, telecomunicatii si alte domenii importante. In acest moment oferim intregul portofoliu de solutii de Business Service Management de la BMC Software. Materna este BMC Software Elite Partner si BSM Certified Partner, in acelasi timp Materna este partenerul exclusiv al BMC Software pentru training in Germania, Suedia, Finlanda si tarile Baltice. Pentru Materna Romania planul pentru 2007-2009 inseamna cresterea numarului de angajati pana la 30 de specialisti si stabilirea celui mai important centru de expertiza in domeniul BSM din Romania si din regiune.


Cresterea unei companii implica o structura IT din ce in ce mai complexa si mai greu de controlat. Poate fi aceasta simplificata prin adoptarea Business Service Management?

Toate companiile indiferent de marime, au nevoie, chiar in mare masura sunt dependente, de o infrastructura IT functionala. Toate procesele importante din companii sunt suportate de tehnologie. Daca tehnologia nu mai functioneaza, activitatea companiei se opreste. Pana acum cativa ani era normal pentru multe companii ca cele mai importante procese de business sa nu fie automatizate, de teama aparitiei unor defectiuni critice care ar putea opri activitatea. Acum acest lucru este o exceptie. De aici vine si schimbarea dramatica a rolului pe care tehnologia si oamenii din departamentul de IT il au in functionarea companiilor. Utilizatorii se asteapta ca orice sistem sa functioneze la fel de simplu ca si atunci cand deschid apa la robinet.
Mai mult decat atat, bugetele alocate pentru IT nu cresc proportional cu cresterea cifrei de afaceri a companiior. Expertii spun ca departamentele de IT folosesc 80% din buget pentru a asigura functionarea sistemelor existente si numai 20% pentru solutii inovatoare care pot aduce un avantaj competitiv companiilor. Acest procent va continua sa creasca in defavoarea solutiilor inovatoare, daca nu sunt optimizate procesele care stau la baza functionarii sistemelor.
BSM este un concept initiat de BMC Software in urma cu patru ani, dupa achizitionarea Remedy si integarea partii de IT Service Management de la Remedy (Service Desk, Asset Management, Change & Configuration Management, Service Level Management) cu partea de Systems Mangement in Business Service Management. Asadar, o solutie BSM leaga procesele de business, managementul, cu mediul IT dintr-o companie printr-o baza de date centralizata Configuration Management Data Base (CMDB), care leaga infrastructura IT si componentele acesteia cu procesele de business. Finalitatea rezultata este o imagine a serviciilor de business pe care IT-ul le sustine. Ca o exemplificare, omul de IT nu mai vede pe ecran ca a cazut serverul X sau nu merge routerul Y, ci faptul ca un anumit serviciu de business este afectat. In functie de importanta respectivului serviciu el va stii sa prioritizeze interventia. BSM rezolva una dintre cele mai stringente probleme cu care se confrunta cei mai multi CIO in acest moment - serviciile, calitatea serviciilor, timpul de raspuns la cerintele business-ului.


Ce inseamna implementarea unei solutii de Business Service Management?

Materna, ca si alte firme din acest domeniu, vede in BSM o abordare strategica a problemelor pe care le ridica managementul serviciilor IT. Acest lucru presupune o privire de ansamblu asupra proceselor de business care functioneaza pe baza serviciilor IT si nu doar asigurarea functionarii individuale a componentelor tehnice – servere, retea, aplicatii, etc.
Avantajul solutiilor BMC Sofware, este modularitatea si interoperabilitatea diverselor module „out-of-the-box”. Putem incepe cu implementarea unei solutii de Service Desk pentru managementul incidentelor sau putem incepe cu monitorizarea bazelor de date de exemplu, in functie de gradul de maturitate la care se afla organizatia de IT, scopul final fiind intotdeauna implementarea completa a BSM, ce presupune un grad de maturitate maxim.


BSM inseamna o schimbare a culturii unei organizatii. Managerii romani sunt pregatiti sa gestioneze aceasta schimbare?

IT-ul trebuie sa se adapteze noii situatii in care serviciile oferite trebuie sa raspunda si sa se alinieze rapid cerintelor tot mai complexe ale utilizatorilor care folosesc aceste servicii pentru a genera profit sau pentru a asigura functionarea optima a unor activitati cheie din domeniul public.
Nu este vorba de a fi pregatit pentru aceasta schimbare, la fel cum nu este o problema specifica managerilor din Romania, e vorba de a face fata competitorilor, schimbarilor mediului de afaceri, si de a folosi bugetul in mod optim.
In afara de o schimbare fundamentala in cultura organizationala si in atitudine, sunt doua cerinte care trebuie indeplinite: prima, implementarea unor procese clare in managementul serviciilor IT; a doua, in departamentul IT trebuie sa existe o imagine foarte precisa a realitatii tehnologice din companie.
La prima cerinta se poate raspunde prin implementarea standardelor ITIL (IT infrastructure library), care constau in folosirea unor „best practices” in managementul serviciilor IT si stau la baza standardului ISO 2000.
La cea de a doua se poate raspunde prin implementarea CMDB (Configuration Management Database). Acest lucru va permite actualizarea permanenta a tuturor componentelor care alcatuiesc realitatea tehnologica a companiei, nu doar prin prisma realizarii unui inventar al tuturor aplicatiilor, serverelor sau elementelor din retea, dar si prin corelarea relatiilor existente intre acestea. Numai in acest fel pot fi definite serviciile pe care le ofera IT-ul si poate fi masurata calitatea acestora.


Care sunt planurile pe termen scurt ale Materna Information & Communications?

Cel mai important obiectiv este sa fim primii care implemeteaza solutii BSM complete pe baza solutiilor BMC Software si sa reusim sa transmitem acest mesaj nu numai celor mai importanti CIO din industrie, ci si factorilor de decizie la nivel de business. In plus, vom atrage cei mai buni specialisti din industria de IT locala, oferind un mediu de lucru deschis si o cultura organizationala care incurajeaza creativitatea si sentimentul ca fiecare angajat contribuie la succesul companiei.
Continuam sa dezvoltam parteneriatul cu Captaris, pentru RightFax – automatizare fax, Fax Over IP, Alchemy – managementul documentelor si Captaris Workflow. Vom anunta in curand deschiderea unui nou departament si noi parteneriate.


Valentina Tudor



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite