Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Diplomele recunoscute – bilet de acces pe piata europeana a muncii

10 August 2007



In domeniul educatiei nu exista nimic impus tarilor UE in afara faptului ca oficialii Uniunii vor ca invatamantul sa fie in concordanta cu cerintele de pe piata muncii. Recunoasterea diplomelor pe tot teritoriul UE este, insa, o chestiune cu efecte directe asupra posibilitatii de angajare a absolventilor din diverse state in alte tari comunitare.


Iata de ce „este foarte important ca invatamantul sa fie unul evoluat ”, s-a subliniat la Seminarul privind Cadrul National al Calificarilor din Invatamantul Superior (CNCIS), organizat la sfarsitul lunii iunie, la Sinaia. „Din pacate insa, la noi exista inca perceptia ca universitatile formeaza incepatori. In contrast, conceptia din universitatile americane este ca acolo se formeaza lideri. Iata un exemplu de urmat.” a aratat Sorin Eugen Zaharia, director al Agentiei Nationale pentru Calificarile din Invatamantul Superior si Parteneriat cu Mediul Economic si Social (ACPART), organizator al evenimentului. La discutii au participat oficiali ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, ai agentiilor din subordine si ai institutiilor de invatamant superior, dar si reprezentanti din mediul de afaceri si parteneri sociali.



Procesul de la Bologna


CNCIS este o modalitate de a intelege si compara calificarile din invatamantul superior obtinute in Romania cu cele din Cadrul European al Calificarilor. Aceasta in contextul Procesului de la Bologna – care preconizeaza alinierea celor trei cicluri ale invatamantului superior (Licenta, Masterat, Doctorat) din fiecare stat membru UE, pana in 2010. Astfel, Procesul de la Bologna mentioneaza ca absolventii din toate statele UE vor primi o transcriere a titlului obtinut in limba proprie si inca una (eliberata gratuit) intr-o limba europeana de circulatie.
Cum in Procesul Bologna se vorbeste numai despre un cadru al calificarilor pentru invatamantul superior, sta in puterea partii romane sa schimbe si invatamantul preuniversitar. Si aceasta intrucat numai cu un invatamant preuniversitar armonizat si bine pus la punct vom avea candidati cat mai bine pregatiti pentru invatamantul universitar. „Este foarte important ca invatamantul liceal si cel universitar sa se coreleze, intrucat liceeni trebuie sa-si regaseasca profilul in mediul universitar si apoi intr-o posibila cariera”, arata prof.univ.dr. Sorin Eugen Zaharia, directorul ACPART.
Importante sunt si aducerea la acelasi nivel a calificarilor din CNCIS, definirea programelor si cursurilor ca rezultate ale invatarii bazate pe competente. Apoi, sistemul punctelor si suplimentul de diploma sunt initiative menite a realiza intelegerea si compatibilitatea calificarilor europene. Aceste masuri sprijina, in ultima instanta, absorbtia absolventilor pe pietele muncii din tarile de origine, dar si din Europa.


Modele europene


In cadrul seminarului, expertii europeni Peter Debreczeni si Thomas Kelly au vorbit despre evaluarea situatiei si nevoilor actuale ale Romaniei si despre identificarea principiilor cheie si a bunelor practici in dezvoltarea CNCIS. Prof.univ.dr. Mihai Korka de la ASE Bucuresti, abia sosit din Irlanda, a aratat experienta irlandeza in constructia unui Cadru National al Calificarilor competent si avizat de UE, pe care Romania l-ar putea lua drept model. In final, pe baza discutiilor si opiniilor participantilor, s-a ajuns la concluzia necesitatii unui cadru national flexibil care sa dea invatamantului superior romanesc vizibilitate sporita si compatibilitate cu Cadrul European al Calificarilor.


Angajatorii se implica


Daca universitatile urmaresc formarea de competente, angajatorii urmaresc si formarea de deprinderi la viitorii lor angajati. Contactul stans dintre mediul universitar si angajatori si implicarea acestora din urma in procesul de stabilire a unui Cadru National al Calificarilor bine pus la punct sunt factori importanti pentru viitoarea cariera a absolventilor. Angajatorii au ca puncte forte disponibilitatea de a comunica, legaturile informale puternice, ofertele de plasare a studentilor, dar si dorinta de a influenta sistemul pentru ca in final sa obtina angajati cat mai bine pregatiti pentru fiecare domeniu in parte. Printre punctele slabe identificate de angajatori in sistem se numara: reactia lenta a universitatilor la cerintele pietei, lipsa unei strategii nationale de pregatire a fortei de munca competente si mobilitatea scazuta a studentilor intre diverse institutii de invatamant.


Eduard Paraschiva



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite