Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noua versiune a IBM Lotus Notes and Domino disponibila de acum si pietei romanesti

22 Septembrie 2007



Pastrand constant o perioada de doi ani intre aparitiile versiunilor noi, IBM a lansat recent versiunea 8 a, cunoscutei aplicatii de email si lucru colaborativ, Lotus Notes and Domino. Inainte de lansarea oficiala din luna august, peste 30.000 de utilizatori au testat versiunea beta a aplicatiei pentru a oferi un feedback eficient dezvoltatorilor. Spre deosebire de versiunile anterioare care aducea fiecare din ele un plus de functionalitati unui anumit grup de beneficiari (utilizatori, administratori, dezvoltatori) versiunea 8 aduce schimbari intregului portofoliu de produse din suita Lotus Notes and Domino: Lotus Notes, Lotus Domino, Domino WebAccess, Lotus Domino Designer.

Principala diferentiere fata de versiunele anterioara consta in utilizarea platformei rich client Eclipse in locul tehnologiilor proprietare IBM pe care se bazau versiunile precedente de Lotus Notes and Domino. Prin utilizarea platformei Eclipse, IBM intentioneaza sa-si sporeasca cota de piata pentru aplicatiile de lucru colaborativ, o piata cu o valoare de cateva miliarde dolari. Lotus Notes 8 se bazeaza pe Lotus expeditor 6.1.1 (o platforma SOA end-to-end) ceea ce permite o mai eficienta exploatare a facilitatilor oferite de tehnologiile Web 2.0.



Focalizare pe productivitate la nivel de client


Noua versiune ofera un set integrat de unelte tip Office ce pot fi accesate centralizat. Acestea permit crearea, editarea si lucrul colaborativ pentru fisiere text, calcul tabelar, prezentari si suporta formatul ODF (OpenDocument Format). Astfel se pot importa, edita si exporta documente create cu Microsoft Office catre alte aplicatii compliante cu formatul ODF. Aceasta caracteristica evita dependenta de o anume tehnologie proprietara si limitarile care apar de aici. Sunt disponibile posibilitati de customizare a interfetei prin alegerea modului de vizualizare a mesajelor, a aplicatiilor deschise (ferestre separate, tab-uri, thumbnail), de organizare si arhivare mai eficienta a corespondentei etc, precum si o bara de instrumente pentru caracteristici folosite frecvent: instant messaging , lista de contacte, motoare de cautare, RSS feed-uri etc. Clientul de email a fost vizibil imbunatatit pentru cresterea eficientei si ofera acum facilitati de grupare a mesajelor dupa un anumit tip de continut sau identificarea interactiunii cu o persoane dupa orice element colaborative ca email, mesaje instant, inregistrarile din calendar sau documente partajate, facilitati ce sporesc viteza de lucru. Imbunatatire evidente au fost aduse si calendarului integrat in aplicatie. Versiunea 8 permite ca intreaga activitate a unui utilizator sa se desfasoare printr-o singura interfata fara schimbarea ferestrei la schimbarea aplicatiei.
Lotus Notes 8 duce mesageria instant catre un instrument de business disponibil oricarui utilizator. Se pot da nuante sau intelesuri mesajelor prin capabilitati de editare rich text si exista facilitati pentru derularea simultana a mai multor conversatii. Toate functionalitatile oferite de IBM Lotus Sametime sunt accesibile prin interfata Notes 8. In afara biroului utilizatorii nu trebuie sa renunte la facilitatile oferite de clientul Lotus Notes 8 deoarece prin Lotus Domino Web Acces 8 pot accesa o interfata similara ca design si ergonomie.


Facilitati pentru administratori si dezvoltatori


Versiunea Lotus Notes and Domino 8 face mai usoara si munca administratorilor, atat ca timp de lucru cat si ca numar de desktop-uri. Timpul alocat task-urilor administrative si mai ales celor de help-desk se reduce considerabil, iar personalul IT se poate ocupa de activitati mai importante. Facilitatile de provisioning existente in Lotus Domino 8 permit instalarea rapida a update-urilor de client cat si a componentelor platformei Eclipse de la o singura consola. Au fost aduse imbunatatiri si la nivel de criptare a datelor, monitorizare domenii, integrare cu baza de date IBM DB2 sau alte aplicatii middleware IBM.
Nu au fost neglijati nici partenerii IBM care dezvolta aplicatii customizate pe Lotus si carora prin utilizarea platformei Eclipse li se deshid noi oportunitati. Eclipse este o platforma open standard foarte cunoscuta in industrie si care beneficiaza de un nivel ridicat de suport. Avand la dispozitie o gama extinsa de pug-in-uri, componente reutilizabile si capabilitati drag and drop, dezvoltatorii pot aloca mai mult timp pentru inovare. Mai mult, timpul de livrare a aplicatiilor catre clienti se reduce. Noua versiune permite o mai buna integrare a Lotus Notes and Domino 8 in cadrul aplicatiilor compozite ce combina informatii din surse multiple. Platforma eclipse suporta cele mai cunoscute si diversificate aplicatii disponibile pe piata. De asemenea, sunt diponibile capabilitati de dezvoltare pentru aplicatii web 2.0 si suport pentru Java 5.


Gabriel Vasile



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite