Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Drumul de fier: parcurs lung pana la UE

22 Septembrie 2007



Concentrarea populatiei in arii urbane, dar mai ales cresterea cu rata rapida a acesteia arunca o provocare extraordinara pentru mobilitate in viitor. Mai mult ca niciodata, calitatea vietii si competitivitatea unor intregi regiuni va depinde de transportul public rapid si sigur. O retea de transport care sa ofere libertate de miscare nu se opreste la portile orasului, deoarece, exemplificand doar cu marile metropole europene, acestea necesita milioane de navetisti zilnic. Autostrazile poluante, aglomerate si nesfarsite, ca si aeroporturile mereu neincapatoare confruntate cu problemele specifice traficului aerian, cer o varianta fezabila, sigura, nepoluanta, care sa asigure confortul celorlalte doua. Batranul, aproape bicentenarul transport feroviar cunoaste, de mai mult timp, cel putin in Europa si Asia, o noua tinerete. Articolul arunca o privire asupra transporturilor feroviare de calatori de la noi, din perspectiva integrarii, dar si a distantei dintre cele existente la noi si Europa. Drumurile de fier romanesti, chiar daca cu viteze diferite, duc, la propriu si figurat, spre UE. Asadar, poftiti in vagoane!


Cai ferate exista in Romania de peste 150 de ani, iar astazi sunt exploatabile cca 14000 de km. Face fata insa infrastructura cerintelor UE? Unul dintre scopurile vizate de programul sectorial pentru transporturi (care primeste 23% din totalul fondurilor structurale) il reprezinta reteaua feroviara, si in special reabilitarea coridorului patru Curtici-Constanta, axa de tranport importanta a UE , care scurteaza drumul marfurilor spre Asia. Astfel, proiectul de modernizare pe tronsoane a caii ferate Bucuresti-Constanta, in valoare de 820 milioane euro, va permite, in 2010, cresterea vitezei de circulatie a trenurilor de calatori pana la 160 km/h si a celor de marfa pana la 120 km/h. Se vor putea atinge chiar 200 km pe unele portiuni, si astfel drumul spre mare va dura doua ore. O „ciocanire de roti” la situatia materialului rulant al CFR Calatori, ce „zestre” are sau, mai bine spus ce mostenire nu tocmai de invidiat, e creionata pe scurt mai jos. Tabloul de bord, pe ansamblu, arata ca au ramas multe de facut pentru a satisface cerintele unor transporturi cu adevarat europene.


Glasul rotilor de tren nu trebuie sa sune a „ruginit“


CFR Calatori se vede confruntata cu probleme determinate de numeroase datorii acumulate, dar si de o scadere continua a numarului de calatori fata de deceniul trecut. CFR beneficiaza de subventii din partea statului, deoarece calatorul achita pana la 42% din costul real al unei calatorii, restul fiind suportat de buget.
In 2006, CFR a transportat 9,32 milioane calatori, in crestere usoara fata de anul precedent. Numarul total de calatori CFR in 2005 s-a ridicat la 9,1 milioane. Cifre de la aceasta societate arata ca 41% dintre calatori folosesc trenurile personale, 7% merg cu Intercity, 26% prefera acceleratul, iar restul trenurile rapide. Gradul mediu de ocupare a fost de 43% la trenurile rapide, 45% la accelerate si 54% la personale.
Pentru cresterea acestor cifre, societatea va realiza imbunatatirea conditiilor de confort, crearea ofertelor tarifare de sezon pentru turisti, precum si reducerea pierderilor prin intensificarea actiunilor de control in trenuri, concomitent cu campanii educationale gen „stop calatoriei frauduloase”.
Din pacate insa, se apreciaza ca aproape 90% din parcul actual de vagoane al CFR (de cca 3250) inregistreaza o depasire a duratei de viata.
CFR Calatori trebuie sa investeasca peste 2,3 miliarde euro pentru achizitionarea a 2600 de vagoane noi in vederea asigurarii de conditii europene de transport cu trenul. Conform HG 2139/2004, majoritatea vagoanelor CFR au durata de functionare depasita, adica sunt mai vechi de 30 de ani, fata de 15 ani cat prevede legislatia europeana in domeniu. Modernizarea unui vagon costa intre 250000 si 400000 euro, in functie de dotarile si modificarile pentru a corespunde normelor UE. CFR Calatori iti doreste sa obtina crestere economica prin reabilitarea parcului de material rulant, prin introducerea de tehnologii moderne, si bineinteles un impact pozitiv asupra mediului prin tehnologiile nepoluante, care vor diminua noxele si reduce zgomotul.


Lux pentru businessmen: Internet si fotolii capitonate


Luand ca exemplu liniile aeriene, CFR a introdus clasa business, insa la inceput doar cateva vagoane la trenuri Intercity. CFR a investit 4 milioane Euro pentru modernizarea a opt vagoane, dintre care trei au fost introduse efectiv in serviciu. Potrivit reprezentantilor CFR Calatori, in lunile decembrie si ianuarie au calatorit la clasa business peste 800 de pasageri. Directorul de marketing a CFR Calatori, Adrian Vlaicu, aprecia ca „business class se adreseaza omului rafinat care isi doreste un confort ridicat si servicii de calitate, celui care isi doreste sa lucreze in timpul calatoriei sau sa asculte muzica la casti intr-un cadru linistit, mai exact oamenilor de afaceri.”
Vagoanele business sunt introduse in trenurile de lung parcurs, serviciul business fiind de doua tipuri, standard si exclusive. Aceste vagoane depasesc in confort vagoanele Intercity de clasa I, iar dotarile constau in fotolii din piele sau plus, din monitoare video cu diagonala de 51cm, modul pentru casti cu patru canale audio, access wireless la Internet, displayuri montate in spatele scaunelor pe care se pot urmari programe video si instalatii de climatizare. Aceste vagoane au baruri cu frigidere, cuptoare cu microunde si expresoare de cafea.


Termene si intentii pe termen lung


Intr-un ceas de bilant pentru feroviarii romani, ministrul Transporturilor a apreciat ca „in aproximativ 7-10 ani, infrastructura romaneasca de transport feroviar va ajunge la nivelul UE , insa pentru acest lucru sunt necesare investitii masive pentru refacerea si modernizarea caii ferate.” Se prevede reorganizarea CFR Calatori in transport de scurt si lung parcurs. CFR Calatori intentioneaza sa investeasca aprox. 9 milioane de euro pentru introducerea unor vagoane destinate transportului autoturismelor la trenurile de lung parcurs de noapte, potrivit programului de investitii al companiei.
CFR Calatori si-a manifestat intentia de a achizitiona 120 de locomotive electrice in perioada 2008-2014, necesarul de fonduri ridicandu-se la cca 480 milioane de euro, dupa cum declarase in primavara ministrul Transporturilor, citat de Rompres. Sursele de finantare vor fi reprezentate de fondurile europene prevazute in cadrul programului Operational pe Sectorul Transporturi. Conform Bloombiz, compania va investi circa 6 milioane de euro pentru finalizarea sistemului electronic de vanzare si rezervare a legitimatiilor de calatorie (XSELL ), in 2007 si in primul semestru din 2008. CFR Calatori va investi in modernizarea parcului de material rulant cca 174 milioane lei in 2007, asa cum prevede bugetul aprobat. Reformele la CFR se impun pentru a rezista in fata concurentei, care se va manifesta mai puternic cu precadere din 2015, cand orice companie europeana va putea opera pe cursele interne.


Se vor lansa mai multe Sageti albastre


Lucrurile si trenurile s-au urnit. Impreuna cu divizia Transportation Systems a Siemens s-a finalizat proiectul de modernizare a 24 de locomotive electrice de 5100 kW, realizat cu Electroputere Craiova. S-a derulat si contractul de modernizare a 57 de locomotive diesel electrice in colaborare cu General Motors Corporation, modernizare facuta efectiv tot la uzina craioveana. In curs de desfasurare se afla un proiect grandios, extrem de vizibil: derularea contractului comercial in valoare de cca 321 milioane euro, pe baza unui credit extern garantat de stat pentru livrarea a 120 de automotoare tip DESIRO SR 20D („Sagetile albastre”), dintre care 63 de unitati se asambleaza in Romania, la uzina ASTRA Vagoane Calatori SA Arad, prin transfer de tehnologie, cu componente integrate si livrate de catre industria autohtona. Din 2004 pana in prezent, au fost date in exploatare 100 de automotoare, din care 26 au fost echipate cu scaune de confort sporit, instalatie audio pentru instalarea de programe muzicale, precum si posibilitatea oferirii unui serviciu de catering. Siemens mai este implicat in livrarea a 104 automotoare diesel, de lung parcurs, pentru CFR Calatori.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite