Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

WiMAX Revolution E īncepe la Timişoara(Alcatel-Lucent)

17 Decembrie 2007



La numai două săptămâni de la lansarea “WiMAX @Work” în Franţa, Alcatel-Lucent a ales oraşul Timişoara, o cetate a IT&C -ului în Romania şi punct important pe harta R&D a companiei, ca desfăşurare în premieră în SE Europei a primei demonstraţii WiMAX 802.16e2005 (Rev-e). Beneficiind de infrastructura WIMAX mobil din campus introdusă recent în Timişoara, au fost prezentate noile aplicaţii şi servicii broadband complet mobile precum şi servicii fixe şi nomade, care pot fi suportate de această infrastructură.


Acum trei ani, Alcatel-Lucent începea programul de cercetare pentru WiMAX Revolution E , încheiat cu demonstrarea pentru prima oara la Velizy (Franta) a versatilităţii şi flexibilităţii acestei tehnologii, capabilă să suporte o gamă variată de servicii mobile broadband , ca şi servicii fixe şi nomadice. Alcatel-Lucent este pionier în introducerea standardului Rev-E pe piaţă, şi este prezent cu cea mai avansată soluţie tehnică WiMAX din industrie, încorporând caracteristici puternice ca “beam forming” şi MIMO (Multi Input-Multi Output). Beam forming este o tehnologie avansată pentru antene(AAT) care asigură concentrarea puterii de emisie radio în locaţia terminalelor WiMAX, reglând automat fascicolul pe măsură ce terminalele se deplasează în jurul zonei de acoperire. MIMO reprezintă o tehnologie avansată ce combină semnalele radio transmise şi primite de antene separate. Tehnica beneficiază de căi şi reflecţii multiple ale unui semnal radio pentru a facilita comunicaţiile radio, în special în zonele dens populate unde semnalele pot fi afectate de clădiri şi alte obstacole fizice.

Compania a trecut rapid aceste inovaţii din faza de producţie în faza de industrializare, compania producând deja 5000 de staţii de bază WiMAX şi continuă să-şi sporească capacitatea.
Pentru prima oară în România, mobilitatea tehnologiei revoluţionare WiMAX Rev-e (handover-ul total) a fost demonstrată în cadrul manifestării WiMAX@Work la Timişoara, prin intermediul apelurilor de videotelefonie dintre un automobil (viteză 120kmh) sau persoane în mişcare şi infrastructura WiMAX din campusul Alcatel-Lucent. Aceste tipuri de servicii se dovedesc foarte utile în administraţia publică.
Supravegherea video a fost o altă aplicaţie atractivă oferită peste tehnologia WiMax pentru a monitoriza traficul din intersecţii şi pentru a efectua comenzi la distanţă cum ar fi zoom-ul, înclinarea sau focalizarea camerelor video distante. Sectorul public va putea beneficia de aceste tipuri de aplicaţii pentru monitorizarea şi controlul traficului rutier. Reamintim că Alcatel a implementat numeroase soluţii de monitorizare a traficului rutier, dintre care cea mai cunoscută şi cu beneficiile cele mai mari fiind cea de pe DN1.
Iulian Costea, Chief Marketing Officer a prezentat şi echipamentele, dar şi terminalele de abonat, multe dintre ele aparţinând partenerilor Alcatel-Lucent în programul CPE Deschis. Deşi staţia de test acoperă o arie cu raza de 4km în Timişoara, ea poate atinge o arie de acoperire în rural. Testele au fost limitate la doar 5 Mbit/s downlink şi 2 Mbit/s uplink, deşi capacitatea reală este mult mai mare. Servicii triple-play (high-speed Internet access, telefonie VoIP la orice număr fix sau mobil, video streaming de calitate) au putut fi rulate cu succes în oraş. Aşadar WiMAX îşi dovedeşte eficienţa pentru un operator care doreşte servicii convergente.
Din anul 1991, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare şi cel de expertiză tehnică joacă un rol strategic pentru Alcatel-Lucent în România şi Sud-Estul Europei. Acest centru angajează cca 800 ingineri şi specialişti, este recunoscut pentru competenţele sale în cercetarea şi dezvoltarea WiMAX (care angrenează cca 200 de oameni), oferind servicii de planificare şi optimizare a infrastructurilor, suport tehnic global şi testare software în fază pre-comercială.
“Echipa noastră R&D din Timişoara este una din cele mai importante echipe de dezvoltare WiMAX Rev-e din cadrul Alcatel-Lucent. Aceasta ne oferă un avantaj competitiv pe piaţa serviciilor WiMAX în întreaga regiune, deoarece în prezent avem capacitatea de a asigura soluţii de ultimă oră WiMAX Rev-e precum şi asistenţă tehnică şi servicii profesionale de înaltă calitate, foarte aproape de nevoile clienţilor noştri”, a declarat Dan Bedros, Preşedinte Alcatel-Lucent pentru Sud-Estul Europei.
Alegerea Alcatel-Lucent în cadrul Consiliului de Administraţie al WiMAX Forum® în luna februarie anul trecut a reprezentat de asemenea un reper important – o recunoaştere a angajamentului şi contribuţiei societăţii la creşterea rapidă a comunităţii WiMAX şi a poziţiei sale de lider tehnic în tehnologii WiMAX.
Acest lucru face din Alcatel-Lucent un furnizor cu o dotare şi poziţie ideală pentru a sprijini operatorii wireless în proiectarea, furnizarea, dezvoltarea şi realizarea de venituri potenţiale ale reţelelor wireless şi pentru a asigura livrarea de servicii de voce şi broadband wireless de înaltă calitate pentru toţi utilizatorii. WiMAX reprezintă un element cheie al strategiei broadband wireless al Alcatel-Lucent şi o opţiune solidă pentru livrarea de servicii wireless de mare viteză şi de înaltă calitate oriunde, oricând.
Alcatel-Lucent a furnizat infrastructura WiMAX unor operatori cum ar fi OneMAX (Republica Dominicană)- prima reţea comerciala din lume WiMAX Rev-e din spectrul de bandă de 3.5 GHz SHD (o companie mixtă între SFR şi Neuf Cegetel din Franţa), Bollore (Franţa), Telmex (Chile), Far EasTone (Taiwan), Primus (Canada), Synterra (Rusia), Orascom/Mobilink (Pakistan), VSE NET (Germania), ACCA (Japonia), şi mulţi alţii.
Alcatel-Lucent este cel mai puternic reprezentant al industriei pentru ecosistemul de terminal deschis (ne-proprietar), fără de care penetrarea pentru mass-market a WiMAX-ului nu ar cunoaşte dinamismul de astăzi. Prin intermediul programului său activ intitulat “Program CPE (Echipament Sediu Client) Deschis”,
societatea promovează un ecosistem puternic, asigurând accesul operatorilor WiMAX la cea mai largă gamă de terminale posibile. Cu peste 12 parteneri (şi numărul este în continuă creştere), lista cuprinde producători de chipuri de marcă cum ar fi Intel, Runcom, Sequans, Beceem precum şi producători de aparatură precum Zyxel şi Kyocera în lista lor de producători.
În România, din păcate serviciile comerciale WiMAX întârzie, aşteaptând alocarea licenţelor naţionale şi locale.


Cosmin Popescu



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite