Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Google acuza Microsoft: oferta de cumparare a Yahoo violeaza principiile industriei

04 Februarie 2008



Cel mai utilizat motor de cautare din lume, Google, a acuzat Microsoft ca a lansat o oferta de achizitie “ostila” pentru portalul Yahoo si ca initiativa violeaza principiile de baza ale industriei, informeaza EFE.


Oficialii Google sustin ca oferta de cumparare nu respecta cele doua principii de baza ale Internetului, deschidere si inovatie.


“'Deschiderea Internetului a facut posibila nasterea Google şi Yahoo. Ideile bune pe care utilizatorii le gasesc utile se dezvolta cu rapiditate, iar afacerile se creeaza in jurul lor. Intrebarea este daca Microsoft doreste sa exercite, in lumea Internetului, aceeasi influenta ilegala pe care o are pe piaţa PC”, a declarat David Drummond, vicepresedintele Google.


Microsoft, producatorul mondialde programe software, a lansat vineri o oferta nesolicitata de preluare a Yahoo Inc., intr-o tranzactie mixta (lichiditati si actiuni) in valoare de 44,6 miliarde dolari, a transmis Reuters.



Grupul fondat de Bill Gates a oferit 31 dolari pentru fiecare actiune Yahoo, o prima de 62 de procente fata de valoarea de 19,18 dolari inregistrata joi seara de actiunile Yahoo la inchiderea bursei Nasdaq. Actionarii Yahoo vor putea alege intre a primi bani gheata sau un numar fix de actiuni Microsoft.


“Avem un respect urias pentru Yahoo si impreuna putem oferi un set atractiv de solutii pentru consumatori, editori si companiile de publicitate, in acelasi timp dobandind o pozitie mai buna pentru a concura pe piata serviciilor online”, a declarat directorul general Microsoft, Steve Ballmer, intr-un comunicat”.


Atat Microsoft cat si Yahoo au pierdut teren in cursa cu rivalul Google in domeniul cautarilor pe Internet. In timp ce actiunile Yahoo au pierdut 30 la suta din valoare in ultimele 12 luni, actiunile Google au continuat sa cresca.


Prin preluarea Yahoo, Microsoft ar putea deveni un competitor serios pe piata de cautare online.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite