Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ASCENDIS estimează 4 milioane de euro venituri in 2008

13 Februarie 2008



ASCENDIS Consulting anunţă noua strategie de afaceri prin care deschide parteneriatul pentru consultanţii seniori care au contribuit în ultimii ani la succesul organizaţiei. Începând cu 2008, Ruxandra Milca, Florin Rădulescu şi Andrei Goşu devin parteneri şi primesc roluri esenţiale în dezvoltarea afacerii. Ruxandra răspunde de activitatea de training, Florin de extinderea afacerii în noi direcţii, iar Andrei îndeplineşte rolul de Director Executiv. Compania a fost înfiinţată în 1997, iar din anul 2000 a fost preluată şi dezvoltată de Adrian Stanciu şi Costea Dumitrescu. Ulterior, Sorin Păun şi Marius Opriş au devenit parteneri, conducând activitatea diviziei de învăţare experienţială.


În 2007, cifra de afaceri la nivelul companiilor din grupul ASCENDIS a fost de 3 milioane de euro, reprezentând o creştere de aproximativ 30% faţă de anul 2006 şi plasând compania pe locul întâi pe piaţa serviciilor de training şi consultanţă din România. 10 procente din cifra de afaceri au fost obţinute din contracte externe, în ţări precum Bulgaria, Ungaria, Austria, Republica Moldova şi Polonia. Profitul companiei s a menţinut la o cotă de circa 20%. Tot anul trecut, programele derulate au însumat mai mult de 1.200 de zile, având peste 15.000 de participanţi. Academia de management, program integrat de creştere a eficacităţii managementului şi leadership-ului, a fost „produsul” cel mai bine vândut, iar simulările şi învăţarea experienţială reprezintă „produsul” cu cea mai spectaculoasă creştere faţă de 2006. Pentru anul 2008, compania estimează o cifră de afaceri de 4 milioane de euro şi îşi propune consolidarea poziţiei de lider în domeniul trainingului şi consultanţei pentru dezvoltare organizaţională. Unul dintre obiectivele companiei este de a realiza minimum 10% din cifra de afaceri în programe adresate sectorului public.


„În 2008 vom dezvolta reţeaua naţională de birouri, astfel încât la sfârşitul anului să avem 6 birouri în teritoriu. În oraşele Timişoara, Cluj şi Braşov, acestea au început deja să funcţioneze, iar în Constanţa, Iaşi şi Craiova urmează să fie deschise. În acelaşi timp, vom creşte echipa de traineri cu 20 – 30%. ASCENDIS va continua să recruteze consultanţi cu experienţă în afaceri, toţi specialiştii noştri fiind oameni care au practicat ceea ce facilitează în cadrul programelor. În ceea ce priveşte piaţa pe care ne desfăşurăm activitatea, fondurile structurale UE vor juca un rol important pentru creşterea valorii ei. În acest sens, ASCENDIS va deschide un punct de lucru destinat companiilor interesate să obţină bani europeni nerambursabili din cadrul Programelor Operaţionale Sectoriale „Dezvoltarea Resurselor Umane” şi „Creşterea Competitivităţii Economice”. Vom oferi clienţilor noştri consultanţă privind scrierea cererilor de finanţare şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. De asemenea, vom urmări să obţinem finanţări europene pentru dezvoltarea propriului departament de inovare, cercetare şi dezvoltare.”, a declarat Costea Dumitrescu, Partener ASCENDIS.
Prezentă de peste 10 ani pe piaţa de training şi consultanţă din România, ASCENDIS este specializată în următoarele domenii: consultanţă, training şi învăţare experienţială. Echipa ASCENDIS cuprinde 35 de traineri, consultanţi şi facilitatori care lucrează în cadrul următoarelor divizii: training; experiential learning - divizie de învăţare accelerată pe bază de simulări; consultanţă în dezvoltarea organizaţiilor; teambuilding; conferinţe; evaluări şi cultură organizaţională.


Printre clienţii ASCENDIS se află: Bancpost, ABN Amro, BRF Finance, BCR, Cargill, Distrigaz Sud, Dufa, E.ON Gaz Germania, GSK Eurofarm, Holcim, Interamerica, ING Asigurări de Viaţă, Leoni Wring Systems, Mediapro, Melinda Impex, Microsoft, Pfizer, Raiffeisen Bank, Romstal, Romtelecom, Unicredit Ţiriac Bank, UPC, Xerox România.






Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite