Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Task space, soluţia ideală pentru managementul fluxurilor informaţionale

23 Februarie 2008



Dezvoltarea şi creşterea gradului de răspândire a interfeţelor de tip client pentru procesele tranzacţionale din cadrul organizaţiei constituie de mult timp o provocare din punct de vedere al nivelului de customizare, a resurselor IT, de timp şi bani alocate. EMC Documentum TaskSpace vă pune la dispoziţie o soluţie „out-of-the box”, cu un grad înalt de configurare, concepută special pentru a suporta o gamă variată de procese tranzacţionale, fără a fi nevoie de activităţi scumpe şi complexe de programare.

Proiectanţii aplicaţiei pot foarte uşor construi o nouă interfaţă, care să fie alocată unei noi sarcini, plecând de la componentele configurabile, cum ar fi listele de sarcini, formulare, documente, directoare sau căutări. Folosind TaskSpace, aveţi acces la componente din diferite interfeţe sau puteţi crea interfeţe noi din cele existente.
Conceptul de „paperless office” previzionat de Alvin Toffler la începutul anilor ‘80 nu a obţinut confirmarea timpului majoritatea organizaţiilor fiind încă foarte departe de acest concept. Este suficient să amintim furnizorii de utilităţi sau servicii, domeniul bancar sau al asigurărilor, pentru a avea o perspectivă asupra dependenţei de hârtie. Dependinţa generată de tranzacţiile efectuate pe suport de hârtie conduce de cele mai multe ori la dificultăţi în localizarea, accesul şi recuperarea informaţiilor, precum şi în recrearea documentelor – şi implicit la scăderea productivităţii şi creşterea costurilor. Mai mult decât atât, regăsirea informaţiilor aflate pe suport hârtie generează o creştere exponenţială a riscurilor de conformitate şi a costurilor asociate cu rezolvarea litigiilor.
Pentru a rezolva aceste aspecte, organizaţiile recurg la metoda conversiei documentelor din format fizic în format electronic şi integrarea acestora în aplicaţii de management al conţinutului.
Apare, în schimb, provocarea de a găsi o interfaţă grafică performantă care să reducă la maximum eforturile de dezvoltare şi implementare.
EMC Documentum TaskSpace răspunde acestei provocări, fiind o interfaţă uşor de utilizat, care asigură accesul la depozitul de documente EMC Documentum, precum şi la serviciile de management al conţinutului în cadrul unei aplicaţii standard de tip browser. Aplicaţia este concepută special pentru utilizatorii care sunt antrenaţi în procese tranzacţionale, fiind optimizată pentru îndeplinirea rapidă a sarcinilor, accesarea documentelor, pentru domenii care procesează volume mari de informaţii.
Conţinutul tranzacţional îşi are originea, de cele mai multe ori, în afara organizaţiei, dar influenţează în mare măsură procesele şi tranzacţiile din interiorul acesteia. Împreună cu tehnologiile Input Management şi Business Process Management, TaskSpace oferă soluţii complete pentru managementul volumelor mari de fluxuri tranzacţionale.
TaskSpace sporeşte semnificativ productivitatea angajaţilor şi accelerează implementarea soluţiilor de management al conţinutului tranzacţional, punând la dispoziţia utilizatorilor o interfaţă configurabilă, optimizată pentru procesarea sarcinilor şi regăsirea documentelor.


Funcţionalităţi:
- Uşor de configurat şi de implementat prin intermediul modulului grafic de dezvoltare, care permite proiectarea sau revizuirea interfeţei, fără ca aceasta să implice necesitatea de a scrie cod.
- Funcţii complexe pentru crearea elementelor şi machetare. Puteţi dezvolta rapid o interfaţă pentru procesele tranzacţionale prin intermediul instrumentului EMC Documentum Forms Builder. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a interacţiona cu fluxurile de lucru, procesele organizaţionale sau de regăsire a documentelor.
- Administrare uşoară. Administratorii pot întreţine uşor o bibliotecă de componente TaskSpace prin intermediul numeroaselor facilităţi incluse cum ar fi posibilitatea de lucra cu componente offline, de a crea roluri pentru utilizatori sau reguli de securitate a documentelor şi dosarelor.
- Integrare cu procesele de management. EMC Documentum Process Suite vă pune la dispoziţie facilităţi pentru a executa, monitoriza şi optimiza permanent procesele de afaceri într-un mod consistent şi sigur pentru totalitatea sistemelor şi aplicaţiilor existente la nivelul organizaţiei.
- Vizualizarea documentelor. Puteţi vizualiza, adnota sau redacta documentele scanate, imagini de tip JPEG, BMP, PDF şi altele. Adnotaţi toate documentele suportate pentru a îmbunătăţi comunicarea în cadrul grupului de lucru.
- Acces rapid şi controlat. Accesarea informaţiilor se poate face mult mai rapid utilizând facilităţile puternice de căutare prin intermediul metadatelor sau prin navigarea facilă prin directoare şi categorii care organizează depozitul de documente.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite