Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Telecomunicaţiile īn anul electoral 2008

24 Februarie 2008



2007 a fost un an plin de surprize pentru telecomunicaţii: înglobarea IGCTI în ANRCTI pentru a face să dispară un post repartizat unui fost aliat politic şi a se crea un altul, statutul incert al ANRCTI, legea sa de organizare nefiind încă aprobată, întârzieri în lansarea licitaţiei pentru licenţele WiMAX, întârzieri în lansarea serviciilor 3G de către ultimii doi câştigători, atenţionarea şi declanşarea procedurii de sancţionare a României de către Comisia Europeană. Anul 2007 a mai însemnat şi implicarea unor angajaţi MCTI în acţiuni în justiţie, în „dosarul privatizărilor“ şi chiar arestări preventive, demisii şi demiteri, înregistrându-se şi un record – trei miniştri pentru MCTI în numai şapte luni, fără a socoti interimatul. Din acest motiv, privatizarea operatorilor Radiocomunicaţii şi RomTelecom a fost blocată, pierzându-se trei ani şi oportunităţi.

Ce s-ar putea întâmpla în anul 2008?
Anul 2008 este unul electoral, astfel că nu ar fi de aşteptat luarea unor decizii cu impact asupra viitorului industriei, în afară de cele care ar putea duce venituri imediate la buget - privatizări. Fiind un an electoral, este de aşteptat creşterea veniturilor populaţiei, adică a consumului şi, deci, a veniturilor telecomunicaţiilor, dacaă economia nu va avea probleme. Ca şi în anii anteriori şi în acest an telefonia mobilă va continua să fie motorul creşterii industriei, înregistrând creşteri, mai mici decât în anii trecuţi, atât ca număr de SIMuri, cât mai ales ca venituri, în timp ce telefonia fixă va continua stagnarea. România trebuie să rezolve problema servicului 112, semnalată de Comisia Europeană, şi să se evite astfel sancţionarea. Ar mai fi de aşteptat modificări la legea organizării ANRCTI, trebuind rezolvate probleme majore: eliminarea cordonului ombilical dintre guvern şi ANRCTI prin MCTI (separarea operării de reglementare), semnalată şi de Comisia Europeană, subordonarea ANRCTI către plenul parlamentului, depolitizarea ANRCTI prin transferul administrării de la politicieni la specialişti.


Ce ar trebui să se întâmple în 2008?
Stabilitate şi guvernare
Ar fi de aşteptat, în primul rând, o stabilitate în MCTI care să permită luarea unor decizii cu impact asupra viitorului industriei. Probabil se va relua procesul de listare a operatorului RomTelecom (nevoia de bani!), anunţat deja în noiembrie 2007 şi de privatizare a operatorului Radiocomunicaţii. Ar trebui început cu reluarea procesului de selectare a consultantului financiar, deşi au fost selectaţi CSFB, respectiv CA~IB, din două motive: evitarea eventualelor suspiciuni care ar putea plana asupra proceselor de selecţie din anul 2006, (MCTI are o listă de suspecţi în ‘dosarul privatizărilor’) şi mai ales speranţa de a obţine oferte mai bune, cunoscându-se ofertele câştigătoare din 2006.
Reluarea urgentă a privatizării operatorului Radiocomunicaţii
Ar trebui început cu reluarea privatizării operatorului Radiocomunicaţii. Cu o evoluţie a cifrei de afaceri în ultimii ani sub media industriei, Radiocomunicaţii stagnează având nevoie urgentă de un partener strategic, care să o revitalizeze. În paralel cu selectarea consultantului financiar, ar trebui demarat procesul de restructurare a operatorului Radiocomunicaţii pentru a-i creşte valoarea de piaţă. Spuneam cândva că, înainte de a fi privatizat, operatorul ar trebui reorganizat separând partea care reprezintă interesele statului (transmiterea programelor TV, radio) de cea care se adresează pieţei. Sunt activităţi cu investiţii şi eficienţe diferite. Înainte de aceasta, însă, ar trebui făcut altceva, mai simplu, dar eficient.


Crearea unei noi entităţi din Radiocomunicaţii
În prezent, operatorul are personal care se ocupă cu instalarea de echipamente (antene, turnuri, radiorelee, etc.) pentru companie, fiind dificil de obţinut contracte de la ceilalţi operatori competitori. Externalizarea acestui personal prin crearea unei noi entităţi cu obiect de activitate instalarea, menţinerea şi operarea echipamentelor, prezintă multe avantaje:
- fiind o companie specializată şi nu un operator cum este astăzi Radiocomunicaţii, va putea aborda întreaga piaţă (operatori de comunicaţii mobile şi fixe), oferind servicii de instalare, menţinere şi operare a echipamentelor de telecomunicaţii.
- noua entitate ar putea administra turnuri cu antene, afacere care este posibil să apară pe termen mediu în România ca urmare a saturării pieţei de telefonie mobilă, fază în care reducerea costurilor ar impune externalizarea activităţilor care nu sunt de bază.
- ar creşte eficienţa, cifra de afaceri şi valoarea de piaţă a Radiocomunicaţii.
Prin crearea acestei entităţi s-ar putea evita concedierile care ar putea apărea în urma preluării operatorului, prin privatizare, de către un partener strategic pentru care activitatea de instalare de echipamente nu este de bază.
Primul client al noii entităţi va fi Radiocomunicaţii, care îi va asigura contracte pentru o perioadă limitată - câteva luni; urmând ca aceasta să devină apoi independentă şi lucrativă prin atragerea de contracte din piaţă.
Noua entitate s-ar putea crea prin detaşarea angajaţilor şi a activelor aferente activităţii, care se constituie în capital, aport al companiei mamă. Pentru început, acţionari în noua entitate ar putea fi Radiocomunicaţii şi statul român prin MCTI, urmând ca în structura acţionariatului să fie atras un partener strategic şi/sau fonduri de investiţii.


Listarea operatorului RomTelecom
Dacă bursele internaţionale vor depăşi criza, în cursul acestui an s-ar putea relua procesul de listare a operatorului RomTelecom, anunţat în noiembrie 2007. Nu ar trebui vândut întregul pachet deţinut de stat, după modelul Franţei sau Germaniei unde statul deţine încă o poziţie minoritară, dar confortabilă, în structura acţionariatului. Selectarea consultantului va oferi timp RomTelecom să avanseze în procesul de redefinire început anul trecut şi să recupereze din pierderea de valoare, operatorului Cosmote România să-şi consolideze poziţia pe piaţă, adică să-şi crească valoarea de piaţă, dar mai ales ar permite fuziunea celor doi operatori, care ar trebui cerută de MCTI.


Fuziunea operatorilor RomTelecom şi Cosmote România înainte de listare
Înainte de listarea RomTelecom, ar trebui să aibă loc fuziunea operatorilor RomTelecom, în care România deţine 45.99% şi Cosmote România, în care RomTelecom deţine 30%. Fuziunea urmăreşte transformarea a doi operatori, RomTelecom şi Cosmote România, fiecare cu problemele şi fiecare acţionând pe cont propriu într-o piaţă din ce în ce mai convergentă şi mai competitivă care însă se apropie de saturaţie, într-un operator puternic capabil să concureze cu Vodafone şi Orange pentru poziţia de lider.


Licenţele WiMAX – copilul cu prea multe moaşe: IGCTI, MCTI, guvern, ANRCTI, …
IGCTI a promis anul trecut lansarea licitaţiei pentru licenţele WIMAX, dar între timp a fost înglobat în ANRCTI şi în ultima vreme se aşteaptă reacţia guvernului. Lansarea licitaţiei, probabil în acest an, trebuie precedată de aprobarea de către guvern a strategiei naţionale avansate de MCTI anul trecut şi a ordonanţei de urgenţă referitoare la eliberarea de către Radiocomunicaţii a unei părţi din spectrul de frecvenţe din banda 3,7GHz. Guvernul are cu totul alte priorităţi: licenţa în banda 410-425 MHz şi nu WiMAX! Cum guvernul reacţionează numai la moţiuni, o moţiune de cenzură pe tema WiMAX, improbabilă, ar putea precipita lucrurile. Acordarea licenţelor WiMAX ar trebui făcută printr-o licitaţie ascendentă cu condiţii de precalificare cifra de afaceri, capitalul social, apartenenţa la un grup mare, etc., pentru a evalua capacităţile investiţionale ale câştigătorilor şi a se putea evita câştigarea licenţelor WiMAX pe baza celor mai frumoase „compuneri“. Principalii protagonişti ai licitaţiei pentru licenţele 3G ar putea fi RomTelecom & Cosmote, Orange, Vodafone, UPC Romania, etc. cărora li s-ar putea adăuga şi alţi competitori, din afară.


Reglementare pentru competiţie
ANRCTI a prezentat spre finele anului trecut o propunere pentru strategia de reglementare a telecomunicaţiilor, fiind aşteptată implementarea sa. La lansarea strategiei de reglementare, preşedintele ANRCTI acuza dominaţia colectivă a operatorilor GSM900 (Orange, Vodafone), astfel că ar fi de aşteptat măsuri care să ducă la intensificarea competiţiei în telefonia mobilă: punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu operatorii mobili, roaming naţional, care va permite intrarea operatorilor virtuali, etc. Punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu operatorii mobili ar putea însemna aducerea lor la nivelul tarifelor de interconectare cu RomTelecom, punându-se astfel capăt subvenţionării telefoniei mobile de către telefonia fixă, afacere în recesiune.


2008 – anul 3G!?
La finele lui iunie 2008 câştigătorii ultimelor două licenţe 3G, Telemobil şi RCS&RDS, dau primul examen în faţa ANRCTI. Este de aşteptat lansarea comercială a serviciilor 3G de către RCS& RDS şi Telemobil la nivel naţional cu acoperire de peste 50%, conform angajamentelor din licenţe (dificil - Vodafone a ajuns în 2007 la 40% acoperire a populaţiei, începând din 2004!). RCS&RDS a lansat comercial în decembrie 2007 serviciul DigMobil la tarifele telefoniei fixe pentru clienţii serviciilor sale, în opt oraşe, fiind greu de estimat acoperirea.
Telemobil a fost recent preluată de Oger Telecom, care este o şansă pentru Telemobil, o alta fiind trecerea la o tehnologie europeană. RCS&RDS a reuşit recent să atragă cel mai mare împrumut din istoria telecomunicaţiilor noastre, USD500 milioane, iar Telemobil are o linie de finanţare de USD 1 miliard de la Banca Chinei şi ZTE ca furnizor, astfel că, teoretic, avem premize pentru lansarea comercială a serviciilor 3G la nivel naţional în prima parte a acestui an. Pentru a ajuta, ANRCTI ar putea reglementa roamingul naţional, care ar permite şi intrarea operatorilor virtuali.
RCS&RDS a surprins din nou, oferind, pentru prima dată în România, un serviciu de telefonie mobilă, DigiMobil, la preţ de telefonie fixă, nepercepând abonament şi eliminând, astfel, diferenţierea în tarifare dintre utilizatori pe bază de abonament şi cartele. Dacă RCS&RDS va continua să ofere telefonie mobilă la tarife de telefonie fixă, realizând rapid o bună acoperire naţională (>90%), vom asista la un război al tarifelor care ar putea fi susţinut şi de intrarea operatorilor virtuali. Să amintim că în telefonia mobilă, cheltuielile (investiţii, operaţionale) sunt mai mici decât la telefonia fixă, (RomTelecom, de exemplu) astfel că tarifarea DigiMobil la nivelul telefoniei fixe nu trebuie să surprindă. Este o strategie de intrare foarte agresivă, care va face ca recuperarea investiţiei să ceară mai mult timp decât la operatorii GSM900.


Licenta 3G pentru Cosmote
Dacă, totuşi ANRTCI va dori să accelereze competiţia în 3G ar trebui să acorde o licenţă 3G operatorului Cosmote, care are finanţare şi condiţiile necesare (reţea 2G, apartenţa la un grup regional) pentru a concura cu Orange şi Vodafone.



Dr. Nicolae Oacă
(nicolae.oaca@gmail.com)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite