Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Veste bună anul are!?

25 Februarie 2008



La început de an, doi jucători cu greutate din piaţa IT autohtonă au anunţat că vor o majorare semnificativă de personal în 2008. Media de creştere – 30%. Per total, vreo 300 de specialişti IT.
Cererea celor două firme va genera un puternic efect de migraţie pe o piaţă de resurse umane limitată, care a conştientizat acut penuria de personal calificat încă de acum 8-9 ani. Iar de atunci soluţii nu au apărut. Realitatea salariilor generoase nu a produs afluxul de tineri studioşi către facultăţile de profil şi interminabilul dialog al industriei cu reprezentanţii învăţământului superior a generat până acum doar soluţii locale. Aşa se face că, la ora actuală, există companii IT româneşti care evită încărcarea cu noi proiecte pentru că nu le pot acoperi cu personal. Dar şi firme la care se face „coadă la implementare“, ca pe vremea Daciilor şi televizoarelor Diamant, plătite în avans şi luate cu programare.
Venirea marilor puteri IT în România (salutată de ministerul de resort ca o victorie a „brandului sectorial de ţară“*) a cam secătuit resursele umane IT locale. Visul de mină de softişti de primă mână s-a dovedit la fel de ireal ca şablonardul „grânar al Europei“. La ora actuală, importăm grâne şi preţul pâinii creşte constant. În IT încă nu importăm (începem să externalizăm), dar salariile cresc exploziv. Cauza: permutările circulare care au loc în comunitatea firmelor locale. O lume, totuşi, mică, în care head hunting-ul e inutil şi fidelitatea este un concept cu slabă penetrare, important fiind cine dă mai mult. Iar acest lucru începe să se vadă în exasperarea patronilor şi a departamentelor de HR, care nu ştiu ce să mai inventeze pentru a creşte rata retenţiei de personal.
La capătul acestui lanţ al slăbiciunilor sunt clienţii. Victime sigure ale creşterii nivelului de salarizare, direct proporţional cu preţul serviciilor. Servicii care, spun analiştii pieţei locale, ar trebui să capete repejor o pondere majoritară în cifrele de afaceri ale companiilor IT.
Să fim însă optimişti! Deci: se anunţă un an bun pentru softişti!


* Mostră oficioasă din „the new wood language“, slang semiprofesional rom-glez, împănat cu xenisme şi larg răspândit în mediul IT corporate



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite