Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

La Orange, revoluţia continuă īn bandă largă

25 Februarie 2008





Cu doi ani în urmă, mai exact în ediţia din februarie 2005, într-un cover story ce făcea o paralelă între un celebru rege englez şi o posibilă cruciadă 3G, ne întrebam ce strategie va adopta Richard Moat, relativ proaspăt numit CEO la Orange România, pe câmpul de luptă al comunicaţiilor mobile. Evoluţia Orange România din ultimii doi ani, atât în raport cu proprii indicatori economici anteriori, cât şi cu performanţele concurenţei, dau de înţeles că strategia a fost cea corectă, că aducerea lui Moat la Bucureşti a fost una inspirată, iar contractul de management care se încheie în septembrie ar putea fi prelungit.
Orange România a încheiat anul 2007 cu rezultate financiare excelente şi îşi menţine poziţia de lider pe piaţa comunicaţiilor din România. Astfel, numărul de clienţi a crescut cu 1,7 milioane, ajungând la 9,8 milioane de clienţi la sfârşitul anului trecut. Veniturile companiei au atins valoarea de 1,233 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o majorare cu 24% faţă de aceeaşi perioadă. În perioada 1997-2007, Orange a investit 1,4 miliarde de euro, iar anul acesta va continua să investească încă 200 de milioane de euro în dezvoltarea reţelei, a produselor şi serviciilor oferite. De asemenea, anul trecut, Orange a reuşit să-şi extindă reţeaua broadband într-un timp foarte scurt şi să ofere, în premieră locală, servicii de date la calitate superioară. Acest lucru a dus la o creştere substanţială a numărului de clienţi broadband, de peste 1 milion la 31 decembrie 2007.
Din acest punct de vedere, 2008 se anunţă şi mai dinamic. Pe de o parte, prin schimbările de la Zapp şi anunţurile de reintrare în luptă din această primăvară, iar de pe altă parte, prin preţurile de dumping pe care Vodafone le-a lansat zilele trecute pentru serviciile de Internet Mobil (9 EURO pentru 1Mbs). Pe o piaţă de voce ajunsă la saturaţie, aceste anunţuri arată că lupta pentru clienţi se va transfera către serviciile de date.


ARPU va creşte în 2008
Un indicator important raportat de Orange pentru 2007 este rata venitului mediu pe utilizator, în valoare de 10,8. Evoluţia acestui indicator oscilează între saturaţia pieţei, care inevitabil creşte costurile de atragere şi păstrare a clienţilor, şi aşteptata explozie a serviciilor de date cu o valoare adăugată mai mare.
,,În condiţiile încetinirii ritmului de creştere organică a pieţei, pentru a susţine creşterea companiei ne vom concentra eforturile pe dezvoltarea serviciilor de date şi conceperea unor noi oferte de servicii integrate. Astfel, serviciile de date şi cele cu valoare adăugată vor câştiga în timp o pondere cât mai mare în totalul veniturilor companiei. Cu toate că anul acesta competiţia va deveni din ce în ce mai puternică, intenţionăm să ne menţinem poziţia de lider al pieţei. Vom continua să lansăm noi servicii, precum Music Store, şi vom adapta programele existente, pentru a răspunde cerinţelor clienţilor noştri. Estimăm că la sfârşitul anului 2008 vom avea în jur de 10,8 milioane de clienţi şi venituri de aproximativ 1,3 miliarde de euro, declară Richard Moat, CEO Orange România. „Deci un ARPU în creştere.“

Evoluţie prin convergenţă
Piaţa locală de telecom devine tot mai complexă, atât prin evoluţia şi convergenţa tehnologiilor, cât şi prin alianţele dintre companii. Anul trecut s-a vorbit tot mai mult despre Wimax, RCS/RDS a intrat agresiv pe piaţa 3G (telefoane şi abonamente gratuite acordate utilizatorilor de voce fixă şi Internet), iar Romtelecom şi Cosmote au făcut disponibil primul serviciu comun.
,,La nivel mondial, tendinţa în comunicaţii este aceea de integrare a serviciilor disponibile prin diverse tehnologii. Operatorii de pe piaţa locală urmează aceleaşi tendinţe şi putem vedea deja că produsele convergente – broadband, telefonie fixă/mobilă şi televiziune – reprezintă direcţia spre care evoluează companiile IT&C. Furnizarea unei game integrate de servicii de comunicaţii fixe şi mobile este unul dintre elementele-cheie din strategia Orange, în conformitate cu strategia NExT (New Experience in Telecommunications Services) a grupului. Companiile economisesc resurse materiale, umane şi de timp dacă lucrează cu un singur furnizor de soluţii de comunicaţii, care le poate oferi toate serviciile necesare. Orange pune la dispoziţia companiilor mari soluţii complete de voce fixă integrate cu ofertă de voce pe suport GSM, soluţii de conectare la Internet şi transmisii de date atât pentru sediul companiei şi calculatoarele de birou, cât şi pentru laptop-uri şi telefoanele mobile. În plus, prin departamentul dedicat clienţilor companiilor mari, Orange oferă account management personalizat, consultanţă în alegerea celor mai potrivite oferte şi soluţii tehnice“, afirmă Richard Moat.
Pe această direcţie, din noiembrie 2007, clienţii Orange atât utilizatori individuali, cât şi clienţi business, au la dispoziţie Home & Office Pack, un pachet de servicii integrate ce oferă telefonie fixă şi conexiune broadband la Internet. Cu preţul Internetului mobil în scădere şi cu perspective bune pentru televiziune digitală, aceste pachete au toate şansele să concureze direct produsele similare ale ISP-iştilor clasici.

Ţării, cât mai mult broadband
Elementul care a permis această evoluţie a fost reţeaua 3G şi preocupările de extindere a acesteia către 3G+. Orange a lansat primele servicii 3G+ (HSDPA 3.6Mbps) în iunie 2007, iniţial în 10 oraşe mari, ca ulterior acoperirea să evolueze rapid către 42 de oraşe în octombrie 2007 şi 278 de localităţi în prezent.
Serviciile 3G+ (HSDPA 3.6Mbps) au fost lansate de Orange în iunie 2007, cu acoperire în primele 10 oraşe ale ţării. Pentru a oferi aceste servicii unui număr cât mai mare de utilizatori, Orange a extins în mod continuu acoperirea 3G+, atingând 42 de mari oraşe în octombrie 2007, iar în prezent 278 de localităţi. Adoptarea tehnologiilor HSDPA şi HSUPA au permis atingerea unei viteze de download de 3,6 Mbps, în anumite zone din Bucureşti până la 7,2 mbps, şi a unei viteze de upload de până la 1,46 Mbps. Investiţiile făcute însă în licenţă şi tehnologie au fost considerabile, iar o masă critică de utilizatori este departe de a fi strânsă, de aceea analiştii consideră că 2008 va fi anul promovării masive a serviciilor broadband. În această direcţie, Orange a făcut un prim pas în noiembrie 2007 prin lansarea unei soluţii complete de acces la Internet, care include un laptop (sunt disponibile două modele Dell şi un model Apple MacBook la preţuri subvenţionate), modem USB gratuit şi abonament de acces nelimitat la Internet.

,,Lansarea HSDPA/HSUPA ne-a permis să oferim clienţilor experienţe de comunicare mult îmbunătăţite pentru serviciile de date mobile (acces Internet, comunicare e-mail, acces Intranet etc.) şi a dus la o creştere semnificativă a vânzărilor şi veniturilor generate“, consideră Ciprian Raglean, Business Division Manager, Orange România. „Astfel, veniturile obţinute din date mobile au crescut de 2,8 ori în 2007, prin comparaţie cu 2006, iar în ultimele şase luni ale anului 2007 a fost dublată baza de utilizatori de date mobile, iar baza de utilizatori Internet Unlimited a crescut de patru ori. În anul 2008, Orange va continua să investească în dezvoltarea serviciilor de date mobile, atât prin proiecte de densificare a reţelei pentru a creşte acoperirea indoor, cât şi prin proiecte de extindere geografică a acoperii în zonele cu potenţial de utilizare ridicat. Totodată, în 2008 vom extinde viteza la 14,4 Mbps.“


Prioritate WiMax
Pentru Orange, broadband nu înseamnă doar 3G, ci o combinaţie 3G-WiMAX: Interesul pentru licitaţia anunţată de ANRCTI în 2008 este subînţeles, deoarece Orange a instalat prima soluţie-pilot bazată pe tehnologia WiMax încă din anul 2006. WiMax este o versiune de tehnologie WiFi, dar, spre deosebire de WiFi - care oferă acoperire de 30 de metri, în limita a 1 Mbps până la 2 Mbps -, varianta WiMax are o acoperire de până la 25-30 de kilometri de emiţător, iar viteza poate ajunge până la 70 Mbps. Chiar dacă lăţimea de bandă scade proporţional cu distanţa, tehnologia WiMAX permite obţinerea unei viteze de cca 10 Mbps la 10 km de emiţător, ceea ce este mult peste ceea ce oferă UMTS-ul. Dacă tehnologia UMTS este asociată serviciilor 3G, WiMax este pasul către 4G.

,,În 2007 am implementat primele staţii în zonele rurale. Continuăm acest business prin implementarea de soluţii în zone urbane, pentru a oferi diverse servicii clienţilor corporate care au nevoie de transmisiuni de date la parametri înalţi de calitate. În prezent, Orange oferă servicii pe platforma WiMax clienţilor corporate din 20 de oraşe. Viitorul tehnologiei WiMax în România, ca şi în alte ţări, va depinde în mare măsură de echipamentele disponibile pentru implementarea acestei tehnologii, de preţul şi de calitatea lor“, afirmă Dorin Odiatiu, Head of Wholesale, International & Regulatory Affairs, Orange România.


Implicarea în Serviciul Universal
O direcţie unde Orange s-a remarcat în ultimii ani şi care a coincis cu perioada managementului exercitat de Richard Moat, este implicarea în proiectul Serviciul Universal, iniţiat de ANRCTI. În 2005, scriam un reportaj despre primul telecentru înfiinţat în cadrul acestui proiect: cel de la Colacu, judeţul Dâmboviţa, prin care săteni izolaţi de lume aveau acces la telefonie şi Internet. De atunci, Orange a inaugurat alte 46 de telecentre, 7 sunt în curs de instalare, iar în aproximativ o lună va începe instalarea altor 42 de astfel de locaţii. Mai mult, compania şi-a anunţat intenţia de a participa în luna martie a acestui an la ultima licitaţie organizată de ANRCTI, în urma căreia vor fi propuse pentru implementarea telecentrelor un lot de 172 de alte localităţi.

,,Orange susţine mai multe proiecte de responsabilitate socială, prin care urmăreşte să aducă valoare comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. Unul dintre obiectivele noastre este de a oferi acces la servicii de comunicaţii oamenilor din zonele rurale izolate. Astfel, Orange a fost primul operator care a acceptat să participe la proiectul Serviciul Universal, iniţiat de ANRC în 2005, când au fost deschise şi primele cinci telecentre.Durata contractului tripartit dintre Orange, primării şi ANRCTI este de trei ani. După expirarea acestei perioade, Orange va continua să se implice în funcţionarea telecentrelor. De exemplu, în comuna Raciu din judeţul Dâmboviţa, contractul tripartit expiră în mai puţin de o lună. Primăria şi-a arătat interesul de a prelungi colaborarea cu Orange şi astfel vom furniza şi pe viitor serviciile necesare“, ne-a declarat Sorin Vasilescu, Project Manager, Orange România.

Direcţii noi de dezvoltare
Din 2007, Orange s-a manifestat intens şi ca provider de conţinut on-line, adăugând mobilitatea unor servicii foarte apreciate în spaţiul virtual. Share Box, un portal de video sharing, este cel mai important proiect în acest sens. Proiecte similare mai există, a se vedea Trilulilu, însă disponibilitatea pe telefonul mobil face din Share Box un serviciu unic şi un atu important în concurenţa cu alţi provideri de conţinut online în regim crowding. Raluca Gherghe, Product Manager Orange România afirmă: ,,Am lansat Share Box cu scopul de a sprijini oferta de servicii convergente. Valoarea adăugată a acestui serviciu constă în faptul că fiecare utilizator poate să publice materiale, să le voteze şi să le comenteze, atât prin intermediul site-ului www.sharebox.ro, cât şi pe telefonul mobil, în orice moment. Mai mult, site-ul de Internet este disponibil tuturor internauţilor, indiferent că sunt clienţi Orange sau nu.“
2008 se anunţă un an cu o concurenţă crescută în telecomunicaţiile româneşti. Pentru o piaţă de 21 (teoretic; practic, cu cca 2 milioane mai puţin) de milioane de locuitori, spaţiul de creştere pentru cinci operatori de telefonie mobilă poate fi limitat. Pentru Orange va fi anul recoltării beneficiilor investiţiilor în EDGE, 3G şi WiMax, şi va fi marcat de diversificarea ofertei de servicii de date şi de dezvoltarea programelor de fidelizare a clienţilor existenţi. Portabilitatea numerelor, discutată intens în ultima perioadă, nu va însemna pentru Orange decât o nuanţare a strategiei deja existente de prevenire a migrărilor către alţi operatori. În plus, va fi dezvoltat programul de fidelizare Orange Thank You. După reducerile de preţuri la roaming-ul pentru voce din 2007, 2008 a adus deja reduceri pentru transferul de date în roaming, Orange încercând să se adapteze în avans reglementărilor Uniunii Europene.



În 2005, Richard Moat era susţinătorul unei echipe engleze de liga a II-a, lua lecţii de limba română, citea o carte despre politica României în perioada interbelică, făcea jogging şi îi plăceau maşinile sport. Pe motive de World Mobile Congress, nu am reuşit să avem o întâlnire pentru realizarea acestui material, aşa că nu pot spune dacă echipa sa favorită a promovat în Premier Leaque, dacă l-a înţeles pe Carol al II-lea sau ce părere are despre ultimul Bentley Continental GT Speed.


Gabriel Vasile



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite