Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Câştigul în mentalitate (III)

24 Martie 2008



Provocarea politică a mentalităţilor:
Orice şcolar întârziat, cu pretenţii de MBA, (produs mult aşteptat al prea târziei noastre tranziţii), aplică un prim model de analiză, pentru orice business în care îşi desfăşoară activitatea: modelul PEST.
PEST acronimează şi însumează influenţele pe care Politicul, Economicul (în sens macroeconomic), Socialul şi Tehnologicul îl au, pe termen scurt şi mediu, asupra performanţelor de afaceri.
Deci, măcar cu această dovadă teoretică de şcolarizare în managementul afacerilor, înţelegem (ca şi când n-am vedea cu ochiul liber!) în ce măsură uriaşă politicul influenţează afacerile.
Bun, dar veţi spune nerăbdători, ce influenţă are politicul asupra mentalităţilor? Iată că are, iar termenul de afaceri trebuie extins şi la sectorul public, aşa cum poate fi extins şi la activităţile de tip non-profit.
Subiectul zilei al ştirilor locale este: cât de mici sunt salariile în sectorul public, de unde nemijlocit, derivă lipsa de performanţă şi ominiprezenta corupţie. Lipsa de performanţă în Salubrizarea oraşelor, în calitatea Mediului, în Sănătate, Justiţie, Educaţie, în Actul Politic în sine.
Cât despre influenţa politicului asupra mentalităţilor prezente în administraţia publică, vom utiliza în demonstraţia noastră un subiect picant al momentului: schimbările aduse sau cel puţin anunţate de Monsieur Sarkozy.
Ce fel de francez este Monsieur Sarkozy, un estico-iudaic, fan declarat al americanilor, cu o viaţă personală “la vedere”, afişând ţinute sportive şi oferind imagini abundente despre timpul său liber? Ce fel de european este el? După votul de “neîncredere” al francezilor
adresat Constituţiei Europene, se simt francezii: francezi-europeni, francezi-francezi, europeni sau pur şi simplu francezi?

Paranteză personală:
Foarte recent, am polemizat cu un româno-american, (încă Român?, prea American?), care mă acuza că la întrebarea americană: “Where are you from?”, răspund (eu însămi căutând continuu răspunsul corect!), în alternative şi variaţiuni :
1. „From Europe- (full stop)“
2. „from Eastern Europe-România“
Reproşul era argumentat cu următorul exemplu: „un francez n-ar răspunde niciodată că e din Europa, ar spune întotdeauna că e din Franţa” … avem iar de-a face cu mentalităţi şi cu faţetele lor caleidoscopice: „Ce rost mai are naţionalismul într-o federaţie? Cum se sare de la mândria naţională şi la reputaţia unei naţiuni la naţionalism şi cum se mai poate trece apoi la o integrare (a mentalităţilor!) federativă?
Ce rost mai are să spui că eşti din România, dacă nimeni nu are habar ce e şi unde e această ţară? (cel mult nimereşti câte un fost infanterist marin, care-ţi spune candid: How nice, I’ve been in Dubrovnic!).
De ce să mai spui că eşti din România, dacă în Europa eşti fie asimilat cu Mailat fie cu Costel „Pavarotti“ (ceea ce de fapt
nu-i rău deloc, evenimente sociologice în oglindă!). Ce rol are o astfel de populaţie, în cadrul mentalităţilor Europei unite, dincolo de exportul forţei de muncă, experiment evident reuşit în Spania, dar cel puţin discutabil în Franţa şi Italia, dacă nu un eşec evident?
Ecuaţia succes-eşec nu e, de fapt, setată în parametrii de ţară de adopţie, ţară importatoare, de structurile de asimilare, de administraţie publică, de execuţie a legislaţiei în vigoare? DAR MAI ales, de felul în care sunt trataţi aceşti noi migratori ai momentului istoric, de MENTALITĂŢILE adoptive cu care sunt ei întâmpinaţi, de motivaţiile induse de manifestarea acestor mentalităţi?
Dar să revenim la structura anunţată a subiectului, adică:


Ce sanse de succes are Monsieur Sarkozy?!:
De a vedea executându-se schimbările propuse în administraţia publică: de a micşora numărul angajaţilor din sectorul public, introducând evaluarea performanţelor şi plata variabilă pe baza rezultatelor dovedite. Ca o continuare (cu semnificaţie) a acestor profunde schimbări, promite recrutarea a mai puţini angajaţi în sectorul public din rândurile absolvenţilor Şcolii Naţionale de Administraţie (École Nationale d’Administration), colegiul de top al Franţei, care pregăteşte cadre pentru Administraţia Publică şi furnizează în mod tradiţional politicienilor şi oficialilor
cursuri de perfecţionare.
„Ceea ce propun este o revoluţie culturală, o revoluţie de schimbare a mentalităţilor,“ spune Sarkozy .
„Ceea ce propun este un nou contract între administraţia publică şi clienţii săi, cetăţenii.“
„Împreună, vom construi un puternic sector public, corespunzător nevoilor cetăţenilor secolului 21,“
Sarkozy, care a încetat să fie avocatul intervenţiei statului, nu pune însă sub semnul întrebării rolul fundamental al statului în economie. „Peste tot, dezvoltarea economică nu ia naştere şi nu e susţinută din distanţarea şi contradicţia între sectorul public şi cel privat. Din contră, calitatea serviciului public e la fel de importantă ca şi calitatea produselor şi serviciilor din sectorul privat, iar productivitatea din administraţia publică e la fel de importantă ca aceea din ramurile private ale economiei.”
Discursul nu rămâne apendice suspendat, ci are o continuare în execuţie:
“Anul viitor, numai doi din trei angajaţi pensionaţi vor fi înlocuiţi, iar pe un orizont de cinci ani rata va fi unul din doi”, spune Sarkozy-în concordanţă cu promisiunile făcute în campania electorală.
Şi mai promiţător de-atât (cel puţin pentru mine, în calitate de contributor care nu înţelege unde s-au dus taxele din economia românească a ultimilor 19 ani?), Sarkozy anunţă un audit la scară largă în sectorul public, desfăşurat cu 18 echipe alcătuite din 200 de auditori, care vor revizui modul în care s-a cheltuit fiecare Euro din imensele cheltuieli bugetare ale Franţei. Din noiembrie în aprilie, aceştia vor derula rapoarte săptămânale, conţinând evidenţele solicitate, precum şi recomandări centrate pe eficientizarea şi eficacitatea modului în care se cheltuiesc banii publici şi cum pot fi reduse deficitele crescânde, mai ales în zona şomajului, sănătăţii şi sistemului de pensii.
Sindicatele din sectorul public din Franţa n-au ezitat să-şi arate reacţiiile negative, considerând toate aceste declaraţii şi măsuri ale unui ”nou contract social” ca o “declaraţie de război”. Unii lideri sindicali, mimând şocul extrem, l-au acuzat pe Sarkozy că a luat aceste decizii fără să parcurgă procesul de consultare a reprezentanţilor angajaţilor din Administraţia publică.
Dar preşedintele, îngrijorat de ritmul “plictisitor “ al creşterii economice, a arătat determinarea de a nu pierde timpul în discuţii nesfârşite cu sindicatele, ci în a-l dedica implementării ambiţioasei sale agende. El a anunţat o mare dezbatere publică pe parcursul lunilor octombrie-martie, lărgind cadrul de negocieri cu toate categoriile de cetăţeni.
De ce am ales acest exemplu? Sigur că îţi poţi permite luxul să spui că eşti francez şi nu european, dacă până şi reprezentantul celei mai înalte instituţii a statului, comite şi trece la executarea unui discurs politic de schimbare a mentalităţilor; în care performanţa, măsurătorile ei, productivitatea trebuie să-şi găsească locul în ADN-ul administraţiei publice, şi nu numai în rândul sectorului privat.
Şi nu se opreşte la declaraţii de intenţie ci, ca un bun manager, se preocupă cum pot fi măsurile puse în practică, cu asumarea riscului de scădere a popularităţii (care chiar se întâmplă!). Preocupările preşedintelui acestei mari companii care este o ţară, o naţiune, încearcă să găsească soluţii de schimbare a mentalităţilor sectorului public, astfel încât alinierea mentalităţilor din cele două sectoare (public şi privat) să producă performanţă măsurabilă şi satisfacţia clientului suprem, CETĂŢEANUL.



Marcelina Joavina



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite