Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Performanţă în managementul documentelor

24 Martie 2008



Konica Minolta oferă servicii de finanţare în România de peste 10 ani. Este una dintre puţinele companii care realizează acest serviciu prin forţe proprii, protejându-şi astfel clienţii de interacţiunea cu companiile de leasing, bănci sau alte surse, care ar duce la creşterea costurilor de achiziţie ale echipamentelor, dar şi la prelungirea termenelor de contractare şi livrare.
În plus, odată cu lansarea de către Minolta în România a MPM (Minolta Paper Management), acest lucru realizându-se cu mult timp înainte de fuziunea cu Konica, compania a promovat pe piaţa din România un serviciu complet. Mulţi dintre actualii clienţi ai Konica Minolta beneficiază în continuare de pe urma acestui program, care acum poartă denumirea de iDOC. Prin acest serviciu, clienţii intră în posesia soluţiilor integrate Konica Minolta pe o durată limitată de timp (în medie 3 ani), beneficiind de echipamente, service, consumabile, suport prompt şi profesional, prin simpla plată a unui preţ/pagină. Soluţiile oferite aduc în general reduceri de costuri de până la 20% pe durata contractului, faţă de variantele consacrate de achiziţie cu plata integrală sau leasing, şi service ad-hoc.
Perioada aleasă este una optimă, atât din punct de vedere al evoluţiei tehnologiei, cât şi al uzurii echipamentelor, având în vedere faptul că odată cu trecerea timpului, noile generaţii aduc cu sine costuri mai reduse de întreţinere şi performanţe sporite.
Soluţiile integrate, oferite de Konica Minolta în cadrul programului iDOC, se bazează în primul rând pe auditul managementului documentelor şi optimizarea dotării existente cu echipamente de producere şi multiplicare a documentelor. În paralel, pentru companiile cu management modern, orientat pe centre de profit şi costuri sau proiecte, Konica Minolta oferă soluţii de accounting şi securitate, de arhivare electronică sau de producere centralizată a documentelor în tiraje medii şi mari.
Criteriul de alegere a echipamentelor folosite este totdeauna cel al profitabilităţii, coroborat cu creşterea eficienţei. Din acest punct de vedere, evaluarea corectă a volumelor de lucru este esenţială, deoarece în marea majoritate a cazurilor dotările actuale s-au realizat doar prin prisma unui preţ de achiziţie redus, pierzându-se din vedere celelalte costuri: de exploatare şi întreţinere, odată cu creşterea volumelor.
Portofoliul de soluţii Konica Minolta include soluţii de management al echipamentelor şi control al utilizării acestora, destinate oricărei companii. Astfel, odată introdus un sistem de control al accesului utilizatorilor, sistem care nu influenţează performanţele echipamentelor, managementul are în orice moment o evidenţă clară a costurilor cu producerea documentelor şi evoluţia volumelor de lucru.
Suita PageScope Enterprise, dezvoltată de Konica Minolta
pentru echipamentele sale multifuncţionale şi nu numai, include o serie de aplicaţii cu rol de automatizare şi control al anumitor operaţii, dar şi de comunicare cu utilizatorul. Astfel, cu PageScope NetCare, compania a făcut un prim pas spre un nou nivel în furnizarea de servicii, prin anticiparea solicitărilor de service şi livrare consumabile venite de la clienţii care au un contract de asistenţă tehnică cu compania. Comunicarea automată via email permite companiei să afle orice problemă apărută la un echipament aflat în dotarea unui client. Timpul de reacţie şi intervenţie este astfel redus semnificativ.
Cu PageScope Account Manager şi PageScope Authentication Manager, echipamentele pot fi securizate şi controlate prin acces cu card, PIN sau scanner biometric, utilizatorii putând fi grupaţi pe proiecte sau departamente în vederea raportării cât mai facile a costurilor. Sistemul de securitate biometric este bazat
pe scanarea în infraroşu a imaginii vascularizării degetului, imagine unică pentru fiecare individ.
Konica Minolta este reprezentată în România de Konica Minolta Business Solutions România, care are sediul central în Bucureşti, filiale în principalele oraşe, precum şi o puternică reţea de distribuţie în întreaga ţară. Compania a cunoscut o creştere continuă de la înfiinţare şi deţine de mai mulţi ani poziţia de lider pe piaţa multifuncţionalelor laser color copier based (> 10 ppm) destinate mediului office.


www.konicaminolta.ro



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite