De viţă nobilă, Managementul cercetării a fost decorat de Preşedinţie
31 de manageri din cercetare, cu performanţe deosebite, au fost răsplătiţi la sfârşitul lunii trecute prin Ordinele emise de preşedintele României în baza Decretului 201/17.01.2008. Distincţiile au fost conferite „în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere a rezultatelor de excepţie obţinute în domeniul cercetării, pentru creşterea rolului şi importanţei cercetării româneşti pe plan internaţional”.
Festivitatea decernării premiilor a fost prezidată de Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, care a subliniat: „De data aceasta, comunitatea de cercetare care primeşte aceste înalte distincţii ale României nu este tradiţionala comunitate a cercetătorilor, ci este comunitatea managerilor din cercetare. Fiecare dintre cei medaliaţi astăzi are o contribuţie majoră în domeniul managementului cercetării, o profesie pe care noi o recunoaştem, o activitate pe care nu prea ştim să o măsuram, nu prea ştim s-o cuantificam”.
La rândul său, Teodoriu Bujor-Bogdan, consilier prezidenţial pe probleme de cercetare, a declarat: “Comunităţile întotdeauna au gasit diverse forme după care îşi recunosc simbolurile, valorile. Ordinele, medaliile, nu sunt altceva decât o simbolistică a valorilor care ne călăuzesc. Este nevoie la nivel social de «confidence building», de recunoaşterea eforturilor care se fac, cu atât mai mult când acestea sunt în domeniul creativităţii. Sunt mândru că această comunitate a cercetătorilor se înscrie între cele cărora pot să le fie recunoscute meritele.“
Ordinele acordate
Ordinul naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer:
- acad. prof. dr. docent Virgiliu Niculae Constantinescu, Academia Română;
- acad. Maya Simionescu, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, Bucureşti.
Ordinul naţional Steaua României în grad de Ofiţer
- Ioan Lucăcel, prof. univ. dr., Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior.
Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer
- Ioan Dumitrache, prof. univ. dr. ing., Universitatea Politehnică Bucureşti.
Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer
- Marius-Ioan Piso, dr. fizician, Agenţia Spaţială Română.
Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler
- Valentin Ionel Vlad, cercetător ştiinţific principal I, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor
- Victor Nicolae Zamfir, prof. univ. dr., Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Ing.ie Nucleară „Horia Hulubei“.
Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Mare Ofiţer
- Şerban Agachi, prof. univ. dr. ing., Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer
- Adrian Curaj, prof. univ. dr., Universitatea Politehnică Bucureşti.
Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler:
- Ionel Andrei, dir. gen., Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;
- Marius Andruh, prof. univ., Universitatea Bucureşti;
- Gheorghe Asănică, secretar gen., Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;
- Monica Aurite, dir., Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;
- Virgilius Justin Capră, ing. mecanic de aviaţie;
- David Daniel, prof. univ. dr., Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca;
- Mihai Datcu, dr. ing., Agenţia Spaţială Română;
- Ioan Liviu Jalba, dr. ing. S.C. „Microelectronica“ - S.A.;
- Vasile Pârvulescu, prof. univ., Facultatea de Chimie, Universitatea Bucureşti;
- Ovidiu Liviu Ştefan, dr. ing., Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ICSI Râmnicu Vâlcea;
- Angheluţă Vădineanu, prof. univ. dr., Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior.
Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler - categoria H - Cercetarea ştiinţifică:
- Nicolae Constantin, prof. univ. dr., Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior;
- Iulia Mihail, dir., Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;
- Ionuţ Moraru, dr., Laboratoarele Medica Bucureşti;
- Cătălin Nae, dr. ing., Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aero-Spaţiale - INCAS Bucureşti;
- Ioana Rolanda Predescu, dir. adj., Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică;
- Gheorghe Ion Roşca, prof. univ. dr., Academia de Studii Economice;
- Cornel Samoilă, prof. univ. dr., Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior;
- Aurel Sandu, ing.;
- Aurelia Sfetcu, economist;
- dr. Cristian Alexandru Strenc, dir. gen. adj., Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
- dr. Cătălin Gabriel Vlăduţ, Institutul de Proiectări pentru Automatizări Craiova.
Alexandru Batali
Parerea ta conteaza: 









.jpg)



Din punct de vedere al soluţiilor de business, anul 2009 a adus o evoluţie sub aşteptări pe segmentul de ERP la nivelul întregii pieţe. Conform analizelor Pierre Audoine Consultants s-au înregistrat scăderi de până la 30% pe anumite nişe, motivul...


Romtelecom isi organizeaza oferta de servicii cu ajutorul Geo Strategies