Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Windows XP Service Pack 2 lansat oficial si in Romania

24 Septembrie 2004



La inceputul lunii august, la Seattle, Microsoft a lansat mult asteptatul update de securitate pentru Windows XP, Service Pack 2. Acesta a venit ca un raspuns la numarul din ce in ce mai mare al incidentelor de securitate la nivel global pe sistemul de operare Windows XP.


Utilizatorii care au avut computerele setate pentru a primi update-urile in mod automat au fost primii care au beneficiat de Service Pack 2. Purtatorul de cuvant al Microsoft, Matt Pilla, afirma in momentul lansarii ca
in urmatoarele doua luni peste 100 de milioane de utilizatori vor primi in mod automat update-ul.


Service Pack 2, despre care Bill Gates a spus ca modifica aproximativ 5% din liniile de cod ale sistemului de operare, este proiectat astfel incat utilizatorii sa fie protejati mult mai eficient de atacurile provenite de pe Internet. „Service Pack 2 reprezinta un pas important in realizarea obiectivului nostru de a-i ajuta pe utilizatori sa isi protejeze mai bine PC-urile in fata numarului tot mai mare si a complexitatii atacurilor”, a afirmat cu ocazia lansarii oficiale a Service Pack 2 Bill Gates, Chariman and Chief Software Arhitect Microsoft.


Distributia Service Pack 2 se va face atat asamblorilor de PC-uri si companiilor, cat si utilizatorilor obisnuiti.


Pentru utilizatorii obisnuiti schimbarea cea mai vizibila va fi introducerea unei serii de noi elemente. Utilizatorilor li se va cere permisiunea de a permite programelor instalate sa interactioneze cu PC-urile lor, astfel incat sansa de a fi loviti de un virus sau de a copia vreun software malitios care sa le monitorizeze computerul, sa fie mult mai mica.


Un alt element nou este firewall-ul. Odata instalat Service Pack 2, sistemul va activa in mod automat Windows Firewall care va asigura o protectie mai buna a computerului in fata incercarilor straine de infiltrare in sistem prin virusi sau aplicatii de tip worm care se transmit prin Internet. Protectia va fi intarita si la nivel de Internet Explorer, noutatea in cadrul acestui program fiind pop-up blocker-ul. Se stie ca in timpul navigarii pe Internet suntem deseori deranjati de ferestre pop-up care contin reclame si se deschid una dupa alta facand navigarea dificila. Internet Explorer va bloca aceste pagini, utilizatorul putand opta pentru blocarea temporara a paginilor respective sau blocarea definitiva. Tot prin Internet Explorer se vor putea monitoriza descarcarile, utilizatorul fiind avertizat despre descarcarile potential periculoase si putand bloca fisierele care sunt potential daunatoare.




La o luna dupa lansarea oficiala din Statele Unite, Service Pack 2 a fost lansat in mod oficial si la noi (7 septembrie), in cadrul unei prezentari a Microsoft Romania si a unui numar de aproximativ 500 de parteneri ai acestei companii. Cu aceasta ocazie au fost prezentate ultimele actualizari si optiuni prestabilite de securitate, precum si caracteristici noi, proactive, care le ofera utilizatorilor de PC-uri o mai buna protectie impotriva virusilor, hacker-ilor si a altor riscuri de securitate. „Service Pack 2 autoconfigureaza calculatorul pentru ca acesta sa se poata proteja singur. Foarte multe dintre configurarile de securitate sunt activate implicit, utilizatorul fiind deja protejat. in plus, noul Windows Firewall va permite gestionarea calculatorului de catre administrator, avand tehnici de protectie activa, configurari multiple, calculatorul devenind gestionabil centralizat”, a subliniat Tudor Galos, Desktop Product Manager la Microsoft Romania.


Mai multe informatii despre actualizarile
de securitate sunt disponibile aici





Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite