Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Lipsa unei strategii naţionale coerente blochează informatizarea sistemului medical

24 Aprilie 2008



Info World este un vector important al informaticii medicale româneşti, dar nu numai, compania fiind implicată în ample proiecte pan-europene. O situaţie oarecum paradoxală, în condiţiile în care informatizarea spitalelor locale stagnează, iar sistemul medical este gripat de anacronisme. Cu toate acestea, există o evoluţie continuă, după legi şi mecanisme care ne-au fost explicate de Cristina Racoceanu, marketing & business development manager Info World.

În 1998, în perioada de pionierat a informaticii medicale româneşti, demaraţi trei proiecte de informatizare în trei mari spitale din Capitală, Spitalul Municipal, Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic Fundeni. Cum s-au schimbat lucrurile în sistemul sanitar românesc în decursul acestor 10 ani?
Într-o societate în care informaţia reprezintă un element esenţial, gestionarea, arhivarea şi utilizarea acestei informaţii la momentul oportun nu se mai poate realiza eficient decât prin intermediul sistemelor informatice. La ora actuală, un sistem medical nu performant, ci doar menţinut la nivel funcţional, nu poate performa fără sisteme informatice coerente integrate. Unităţile medicale nu mai pot fi gestionate eficient învârtind hârtii şi, în sfârşit, s-a conştientizat faptul că nici nu se mai doreşte acest lucru. Spun „în sfârşit”, pentru că lucrurile s-au mişcat destul de greu în România, din lipsa informaţiilor, a banilor, dar şi a unor politici coerente la nivel naţional şi guvernamental. În urmă cu 10 ani am început cu trei spitale; de atunci am ajuns la 86 de spitale, la care se adaugă laboratoare clinice private şi publice, sute de medici de familie ce utilizează soluţiile noastre, precum şi câteva case de asigurări de sănătate.
Şi totuşi, în pofida acestei conştientizări a importanţei vitale a informatizării, a problemei banilor, care a început să fie soluţionată prin intermediul fondurilor europene, în sistemul medical românesc există doar „insule de informatizare”.
În România au fost, de-a lungul acestor 10 ani, mai multe încercări de informatizare la nivel naţional. Experienţa locală, dar şi cea din alte ţări, arată că heirup-ismele de genul „să facem o megaconstrucţie informatică în toată România“ nu îşi ating ţelul. Astfel de proiecte sunt nu imposibil, ci extrem de dificil de implementat. Să luăm un exemplu - intenţia meritorie a Ministerului Sănătăţii de acum doi ani, respectiv proiectul referitor la evidenţa stării de sănătate a populaţiei, care trebuia să acopere şi infrastructura informatică la medicii de familie. În opinia mea a fost o mare scăpare, deoarece nu s-a avut în vedere includerea laboratoarelor medicale, iar, prin neintegrarea acestora, fluxul informaţiei este rupt. La fel s-a întâmplat şi cu programul naţional de diabet, care nu trebuia izolat, ci gândit şi inclus în pachetul de programe de sănătate ce ar trebui desfăşurate la nivel naţional, cum ar fi cele din domeniul oncologiei, cardiologiei etc. Într-un final, după mai multe sincope, s-a hotărât adunarea tuturor acestor programe într-un unic proiect, care să cuprindă şi evidenţa stării de sănătate a populaţiei şi diabetul. Rezultatul: abia la sfârşitul anului trecut s-a finalizat licitaţia care avea în vedere achiziţia de laptopuri pentru medicii de familie. Atenţie, însă! - nu discutăm de software, de infrastructura de comunicaţii, ci doar de componenta hardware.


Care ar fi fost soluţia optimă, din perspectiva dvs.?
În opinia mea, mi s-ar fi părut normal ca această licitaţie să fi fost făcută într-un pachet, care să ofere nu numai laptopuri, ci şi aplicaţii dedicate, deoarece utilizatorul trebuie să poată folosi calculatorul. Repet, intenţia Ministerului şi ceea ce s-a dorit a se realiza reprezintă o intenţie lăudabilă, însă acesta este doar debutul informatizării primului nivel. Proiectul este minunat, dar cu o utilitate redusă, fără aplicaţii software dedicate şi fără oportunităţile de comunicare, de transmitere a datelor către Casele de Asigurări de Sănătate, de exemplu. Armonizarea cu normele şi standardele europene reprezintă un alt paradox al sistemului medical şi constă în faptul că raportările medicilor către CAS se fac atât în format electronic, cât şi pe hârtie - cu semnătură şi ştampilă. Un sistem absolut redundant! Legat de semnătură şi ştampilă, o altă iniţiativă a Ministerului, lăudabilă dar nefinalizată, datează din 2003, când s-a încercat implementarea semnăturii digitale. Iniţiativa a fost susţinută atât de MCTI, cât şi de Ministerul Sănătăţii, dar nicio unitate medicală nu foloseşte la ora actuală în mod curent, liber şi natural, semnătura digitală. Iar faptul că majoritatea doctorilor lucrează încă cu fişele clasice ale pacienţilor, pe hârtie, este un alt anacronism al sistemului medical românesc. În România nu există încă niciun spital total informatizat, paper-less, pentru că legea nu permite aşa ceva. Se cere justificare pe hârtie! Nu se poate fără hârtie! În schimb, poate părea uimitor, dar în Chişinău avem un spital paper-less - Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, care funcţionează de trei ani fără a apela la suportul de hârtie sau la cel al filmelor.


Ce presiune poate exercita industria pentru ca legislaţia să fie mai flexibilă?
Există un protocol între Ministerul Sănătăţii şi MCTI, care, din păcate, nu s-a finalizat. O altă intenţie foarte bună, irosită şi din cauza numeroaselor transformări prin care a trecut MCTI. Cu toate acestea, am creat împreună cu alţi jucători din această zonă de nişă a industriei IT un grup prin care încercăm să exercităm o presiune pentru a putea impune o serie de standarde vendorilor de aplicaţii, în ceea ce priveşte interoperabilitatea soluţiilor. Lobby-ul pe care încercăm să îl exercităm este un deziderat dificil într-o industrie scindată în mai multe asociaţii profesionale aflate în concurenţă. Starea aceasta de dezbinare se reflectă asupra fiecărui actor din industrie şi, în mod evident, asupra pieţei. Ne lipseşte încă un mesaj coerent, unitar, care să fie susţinut unanim.


Sisteme eterogene, politici sincopate, lipsa unui lobby consistent al industriei...
În acest context, dosarul electronic al pacientului pare a fi un deziderat greu de atins.
Info World a demonstrat că este posibilă construirea unui sistem informatic viabil, respectiv informatizarea spitalelor şi integrarea lor într-un sistem care să comunice şi cu alte sisteme, la standarde acceptate la nivel internaţional. Soluţia Info World este conformă cu standardul internaţional HL7, un protocol care permite comunicarea cu alte aplicaţii, element esenţial atât în proiectul dosarului electronic al pacientului (Electronic Health Record), cât şi în proiectele de telemedicină care au început să fie dezvoltate în România. La nivel naţional însă, primul lucru pe care ar trebui să-l facă Ministerul Sănătăţii ar fi crearea unui set minim de date, codificate. Existenţa acestui prim set de date, care să poată circula între unităţile medicale, este primul pas către unificarea informaţiei la nivel naţional. Desigur, necesităţile unităţilor medicale diferă, dar setul minim de date ar trebui să fie acelaşi. Tocmai pentru a putea respecta acest principiu de comunicare, soluţiile Info World sunt interoperabile şi gândite să se adapteze nevoilor locale. În România sunt 450 de spitale, dar niciunul nu seamănă cu celălalt, chiar dacă au aceeaşi structură şi aceeaşi specialitate.


Concret, când credeţi că dosarul electronic al pacientului va deveni funcţional?
E un lucru care va cere timp şi va necesita mult efort. Oamenii trebuie să conştientizeze această necesitate la nivel naţional, ori eu cred că, la ora actuală, cei din Ministerul Sănătăţii nu sunt pregătiţi. Totuşi, există şi semnale concrete. De exemplu, în proiectele pe care MCTI doreşte să le realizeze accesând fondurile structurale, este enunţat şi dosarul electronic al pacientului. Ministerul Sănătăţii este beneficiar, iar MCTI este furnizor, de aceea proiectele de fonduri structurale se derulează prin MCTI. Dar fără colaborarea amintită, un asemenea demers este extrem de dificil de realizat. Parteneriatele public-privat pentru realizarea unor astfel de proiecte, finanţate prin fonduri structurale, nu sunt viabile pe zona IT în sănătate. Cel puţin, la ora actuală. Soluţia optimă ar consta în crearea unor proiecte regionale, cu pilot de tip judeţean, mai uşor de implementat. Experienţa internaţională pe care Info World o are în acest sens confirmă acest lucru. Există proiecte reuşite pe regiuni în Austria (de exemplu în regiunea Stiria), în Italia (în Venetto şi Lombardia), în Suedia (în regiunea Uppsala). Totodată, Info World a realizat un astfel de proiect alături de US Aid, dezvoltând un sistem de comunicare a datelor pacientului între Bucureşti şi Târgovişte, care funcţionează la standarde internaţionale.


Info World este implicată într-o serie de proiecte internaţionale de telemedicină apreciate la nivelul Uniunii Europene. Cât de aplicabile sunt acestea în România, ţinând cont de conjunctura descrisă?
Au un grad foarte mare de aplicabilitate. Health Optimum, primul proiect pan-european de telemedicină la care participă România prin Info World şi, din păcate, unicul cu finanţare europeană, se poate spune că este o extensie a Reţelei Naţionale de Medicină Critică (RNMC). RNMC este un alt proiect la care Info World este partener, dar care nu a putut fi extins la nivel naţional, pentru că necesita un efort financiar foarte mare şi nu a primit sprijinul factorilor decizionali la nivel de minister. HealthOptimum va fi însă extins. Sistemul funcţionează între Spitalul Judeţean Timişoara şi Treviso, iar până la sfârşitul anului urmează să includem în reţea Spitalul Municipal şi Spitalul de Pediatrie, ambele din Timişoara. Planurile de extindere mai prevăd includerea în reţea a spitalelor judeţene din Arad, Deva şi Reşiţa, şi vom depune toate eforturile pentru exinderea acestui proiect la nivel naţional. Însă toate aceste proiecte depind de suportul pe care ni-l va oferi Ministerul Sănătăţii.

Vorbiţi cu optimism de telemedicină, credeţi că veţi reuşi să impuneţi acest concept în România?
Prin proiectele amintite, Bucureşti-Târgovişte şi HealthOptimum, Info World a dovedit că aceste proiecte de telemedicină sunt viabile şi eficiente şi la nivel naţional. Probabil că mai există astfel de proiecte, cel puţin la nivel local, însă nu sunt promovate de către Minister. HealthOptimum a fost promovat constant doar de către Info World şi Uniunea Europeană. Trebuie avută în vedere valoarea telemedicinei, care este uşor de demonstrat. Să luăm exemplul soluţiei noastre de imagistică medicală - IQPACS, implementată deja în mai multe spitale din străinătate. În România se află în doar două unităţi, ceea ce reprezintă foarte puţin, în condiţile în care, la ora actuală, există mai multe aparate de radiologie, distribuite peste tot în ţară, decât specialişti. Prin implementarea acestor soluţii de teleradiologie se pot realiza economii considerabile. Sunt convinsă că există foarte multe companii IT româneşti care au competenţele necesare pentru a participa la asemenea proiecte. La fel cum există foarte multe companii interesate de Fondurile Structurale. Dar, atât timp cât la nivel decizional, respectiv la nivelul celor două Ministere, nu va exista o coerenţă strategică, va fi dificil pentru companiile româneşti să participe la astfel de proiecte mari.

„Se pare că în politicile de informatizare a sistemului medical românesc din ultimii ani, drumul spre iad este pavat numai cu intenţii bune. Din păcate, pe acest drum mergem noi, pacienţii“.
Cristina Racoceanu, marketing & business development manager Info World.


Ioan Enache



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
racoceanu
Doamna Racoceanu Cristina esti fantastica ,sublima, desteapta ca tatal tau frumoasa deasemeni dar rautatea a fost dobindita sau...? Curios . Mihaela {Michi} etot asa? Indiferent de situatie va iubesc. si gata!
23 Iulie 2013, 01:58:33