Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Retailul romānesc īşi continuă consolidarea

25 Aprilie 2008



România este considerată de către analiştii de piaţă drept una dintre cele mai atractive pieţe de retail din această zonă a Europei. Cu toate că mari companii din Vest îşi anunţă intenţia de a investi în România, piaţa autohtonă a intrat într-o nouă etapă de consolidare, caracterizată de achiziţii de proporţii, falimente, dar şi de o extindere la nivel naţional, marile oraşe apropiindu-se lent dar sigur de limita de saturare.
Anul trecut, retailul românesc a raportat un ritm de dezvoltare de aproape 18%, ajungând la un total de 104,4 miliarde de lei (28,6 miliarde de euro). În 2008, aşteptările sunt mai mari, specialiştii prognozând menţinerea ritmului de creştere de 20%, valoarea estimată a fi atinsă situându-se undeva în jurul a 120 de miliarde de lei (aproximativ de 22 milarde euro).


Retail în format modern
Un studiu Deloite realizat recent insistă aupra oportunităţilor majore existente pe pieţele de retail din Europa Centrală şi de Est, aflate în continuă dezvoltare şi încă departe de maturitatea şi suprasaturarea celor din Europa de Vest. Potrivit analiştilor Deloite, atractivitatea acestor pieţe este dată şi de facilităţile fiscale oferite de autorităţi investitorilor străini. Concluziile analiştilor de la Deloite sunt confirmate de studiul firmei poloneze de cercetare PMR, care arată că dezvoltarea rapidă a formatelor moderne de retail, interesul crescut din partea firmelor din Vest şi creşterea veniturilor consumatorilor au făcut din Romania una dintre cele mai promiţătoare pieţe de retail din Europa.
Analiza de piaţă indică faptul că reţelele moderne de retail (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount şi unităţi cash&carry) câştigă din ce în ce mai mult teren în defavoarea magazinelor tradiţionale. Punctele de vânzare „modern retail“ au atins anul trecut o cotă de piaţă de 37,6% din totalul vânzărilor de produse alimentare, faţă de o pondere de 35,5% în 2006. (De altfel, cea mai rapidă creştere pentru anul trecut a fost înregistrată de segmentul produselor alimentare, cu un avans de 27,8% faţă de anul precedent, la o valoare de 61,1 miliarde lei, respectiv
18,3 miliarde euro). Formatele care au înregistrat cel mai mare succes în România sunt magazinele cash&carry, care au înregistrat o cotă de 13,3% din vânzări, şi hipermarketurile cu 12%. Supermarketurile au înregistrat anul trecut o cotă de 9,4% din totalul vânzărilor de alimente, în timp ce magazinele de discount au ajuns la o cotă de 3%.


Atractivitate ridicată
În pofida faptului că România este cotată drept o piaţă de retail în plină dezvoltare şi a faptului că numărul hipermarketurilor şi cel al unităţilor cash and carry a crescut vertiginos, în 2007 nu au apărut noi companii internaţionale de retail faţă de anul precedent. În România, în 1996, erau trei companii internaţionale de profil, iar în 2007, numărul acestora a ajuns la 20.) Atractivitatea pieţe locale se menţine însă, noi companii internaţionale de retail manifestându-şi intenţia să intre pe piaţa locală anul acesta. Printre acestea se numără reţeaua de bricolaj Obi, deţinută de grupul german Tenglemann, companiile germane Aldi si Lidl şi portughezii de la Jeronimo.
Principalele grupuri străine active la acest moment pe piaţă sunt Metro, prezent pe segmentul de cash&carry şi cel al hipermarketurilor, Carrefour – hipermarketuri şi supermarketuri, Rewe – cash&carry, supermarketuri şi magazine de discount, Schwarz – hipermarketuri şi, în curând, magazine de discount, Louis Delhaize – hipermarketuri şi magazine de discount, Delhaize Group – supermarketuri, Auchan – hipermarketuri, Tengelmann – magazine de discount şi bricolaj, precum şi reţelele Praktiker, Bricostore, Baumax, Hornbach şi Mr. Bricolage. Conform anunţurilor făcute publice, numai aceste companii ar urma să deschidă în acest an între 150 şi 70 de magazine în România, care se vor adăuga celor 115 de unităţi comerciale existente în 2007. Estimările analiştilor sunt că valoarea totală a investiţiilor se va situa între 750 şi 900 de milioane de euro, fără a include investiţiile pe care le vor face potenţialii noi veniţi enumeraţi ceva mai devreme.


Mărcile proprii se impun
Deşi fenomenul care domină şi va continua să domine o perioadă piaţa de retail din România este expansiunea teritorială, firmele sunt nevoite să identifice noi factori diferenţiatori şi avantaje competitive, crescându-şi notorietatea mărcilor proprii. Acestea din urmă acoperă aproximativ două procente din cumpărăturile românilor şi vor deveni foarte importante în oferta comercianţilor, prin prisma preţurilor şi diferenţierii pe care le oferă.
Consultanţii de piaţă estimează că marca proprie reprezintă un atu foarte puternic şi pentru supermarketuri sau reţelele locale, importurile de produse comercializate sub marca proprie a unui comerciant devenind deja normă. Aşa se face că şi comercianţii în a căror politică de vânzare nu intră comercializarea mărcii proprii aleg să adopte, în schimb, politica „produselor exclusive“, care îndeplinesc, în fapt, acelaşi rol.
De exemplu, în magazinele Carrefour, mărcile proprii înregistrează 2,5% din vânzări, iar cele mai bine vândute produse de acest gen sunt cele de bază (zahăr, ulei) şi cele pentru curăţenia casei. Mega Image, cu o ofertă foarte bogată de mărci proprii, şi-a dublat vânzările la aceste produse în 2007.


Consolidarea continuă
Ritmul de creştere al pieţei de retail din România se va menţine constant şi în următorii trei ani. Analiştii sunt de părere că, în perioada 2008 – 2011, discounterele vor înregistra cea mai bună rată de creştere a vânzărilor de bunuri de larg consum.
Un alt fenomen care se face deja simţit pe piaţa românească de retail este cel de consolidare. Cea mai importantă şi recentă achiziţie în acest sens a fost cea realizată de Mega Image, care a achiziţionat lanţul de magazine La Fourmi, primul lanţ de supermarketuri deschis în Bucureşti în 1992, contra sumei de 18 milioane de euro. Cele 14 magazine, cu suprafeţe între 350 şi 500 mp, vor fi transformate în supermarketuri Mega Image, adăugându-se celor 23 de magazine (20 în Bucureşti, două în Constanţa şi unul în Ploieşti). Tranzacţia survine la un an după ce Carrefour şi-a făcut şi el intrarea pe segmentul supermarketurilor prin cumpărarea reţelei de supermarketuri Artima (21 de magazine), localizată în vestul României, contra sumei de 55 de milioane de euro. În aprilie 2007, Profi Rom Food, deţinută de Delhaize Group, operatorul lanţului de supermarketuri Mega Image, a achiziţionat lanţul de magazine Albinuţa de la grupul lituanian Maxima LT.
Conform analiştilor, fenomenul de consolidare va continua la nivel naţional, însă, într-o primă fază focusul va fi pe marile oraşe, în special pe Bucureşti. Studiile realizate de compania de cercetări de piaţă Gfk indică faptul că, pentru următorii ani, Capitala rămâne cea mai atractivă zonă pentru marii retailerii, aici înregistrându-se cea mai mare expansiune a pieţei. Saturarea care începe să se facă simţită în această zonă (65% dintre bucureşteni îşi fac cumpărăturile în supermarketuri sau în hipermarketuri) va forţa însă extinderea în restul ţării.


Producătorii români au început să acuze din ce în ce mai frecvent hipermarketurile de practici anticoncurenţiale, care le pun în pericol afacerile. Ei protestează spunând că taxele de intrare, de raft etc. din hipermarketuri le reduc veniturile la jumătate. Producătorii intenţioneaza ca pe viitor să înceapă acţiunile de pichetare a hipermarketurilor, în stil sindical.


Falimentul Univers All
Comerţul retail nu a mers însă foarte bine pentru toată lumea. Există şi excepţii de la regula creşterii, iar cel mai elocvent exemplu în acest sens este cel al defunctei reţele de supermarketuri Univers All. Declanşarea procedurii de faliment s-a produs după ce patronii reţelei au decis că nu pot face faţă concurenţei acerbe din partea rivalilor direcţi de la Mega Image şi La Fourmi. Căderea lanţului a început cu închiderea magazinelor din Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Târgu Mureş, urmate de cele din Sfântu Gheorghe, Sighişoara, Tîrnăveni şi Suceava, fapt care a condus la o mare acumulare de stocuri de marfă şi la concedierea a 1.200 de angajaţi. Investitia totală în lanţul de supermarketuri Univers All s-a ridicat la aproximativ 34 de milioane de euro, numai o mică parte din sumă putând fi recuperată prin vânzarea spaţiilor comerciale.
(A.C.)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite