Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Coada la ghişeu bate online-ul

31 Mai 2008



Numărul plătitorilor autohtoni de taxe şi impozite online nu este foarte mare, în pofida eforturilor oficiale făcute în acest sens în ultimii ani. Gradul scăzut de penetrare poate fi explicat din diverse perspective, însă principalul motiv pare a fi abordarea mecanicistă, bazată pe decizii şi nu pe nevoi reale. Studiile o demonstrează în mod clar, însă politica oficială rămâne neschimbată – mai bine să fie în plus, decât să fim traşi la răspundere pentru lipsă.


Plăţile online înregistrează o evoluţie aparte pe plaiurile mioritice, ce poate fi caracterizată facil – şi parţial inexact – drept „paradoxală“. Enunţul problemei justifică această abordare: pe de o parte, de doi, trei ani, cumpărăturile online înregistrează creşteri susţinute şi constante (atât ca număr al internauţilor care realizează cumpărături din faţa monitorului, cât şi ca volum), iar previziunile procesatorilor de plăţi şi ale proprietarilor de e-magazine sunt de un optimism debordant în ceea ce priveşte evoluţia încasărilor. De cealaltă parte, contrastul este oferit de latura „oficioasă“ a plăţilor online, respectiv plata taxelor şi impozitelor, care înregistrează rezultate modeste, numărul utilizatorilor crescând foarte lent. Mult sub aşteptările Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi ale aceloraşi procesatori de plăţi, pentru care o masă mare de utilizatori ar însemna mană cerească...
„Paradoxul“ ar consta în faptul că, deşi un număr tot mai mare de români renunţă la a se mai deplasa în magazin, foarte puţini dintre internauţii autohtoni sunt dispuşi să renunţe la statul la coadă pentru mult mai plictisitoarea corvoadă a achitării taxelor şi impozitelor.
Şi totuşi, chiar dacă nu se compară mere cu pere, diferenţe clare între cele două tipuri de plăţi online există.


Ghişeul subutilizat
Iniţiativele oficiale materializate până acum nu au un grad ridicat de atractivitate, în pofida intenţiilor bune. Fapt confirmat de deja celebrul „Ghişeu virtual de plăţi“, pe care diversele echipe ce s-au perindat la conducerea MCTI l-au folosit ca vector de imagine. De exemplu, ministrul Zsolt Nagy declara că: „dat fiind numărul mare de posesori de carduri bancare, implementarea «Ghişeului virtual de plăţi» poate avea un impact major. (...) Odată cu implementarea acestui proiect, relaţia dintre administraţia publică şi cetăţean va trece la o nouă etapă.“
Un punct de vedere optimist (care poate fi lecturat încă pe www.ghiseul.ro), dar neconfirmat în timp. Proiectul ambiţios al „Ghişeului“, cu care s-a mândrit la vremea lui şi echipa ministrului Dan Nica, s-a vrut a fi un portal dedicat plăţii on-line a debitelor către stat. Mai precis: „Portalul se doreşte a fi interfaţa de acces a persoanelor juridice şi fizice către instituţiile administraţiei publice, prin asigurarea unei modalităţi rapide de plată a datoriilor către stat.“
S-a vrut, dar nu s-a reuşit decât parţial! Respectiv de la lansarea din noiembrie 2006, prin intermediul respectivului site nu se pot plăti decât amenzile auto. Bun şi atât! – ar spune mulţi susţinători optimişti ai iniţiativelor online venite în sprijinul cetăţeanului. Raţionament corect, dar infirmat de ceea ce se întâmplă în realitate – respectiv, de la sfârşitul lui noiembrie 2006 şi până la începutul lui martie 2008, prin intermediul „Ghişeului virtual de plăţi“ nu au fost efectuate decât puţin mai mult de 1.700 de tranzacţii. Ceea ce înseamnă, în medie cam 115 tranzacţii pe lună... Iar din cei aproximativ 55.000 de vizitatori unici numai 10% şi-au deschis cont de utilizator. Adică foarte puţin.


Lipsă de interes
Poate că exemplul „Ghişeului virtual de plăţi“ nu este cel mai potrivit. Însă nici iniţiativele primăriilor nu s-au bucurat de prea mare succes. Nu numai ale celor de sector din Bucureşti, ci ale celor din alte oraşe din ţară – administraţia locală, din păcate nu poate fi luată în calcul, penetrarea Internetului în România fiind, încă, preponderentă în mediul urban.
O demonstrează elocvent studiul naţional comandat de MCTI asupra plăţii online a taxelor şi impozitelor locale, structurat pe trei categorii de respondenţi – primării şi administraţii locale, instituţii bancare şi contribuabili (plătitori de taxe şi impozite). Conform acestuia, 69% dintre plătitorii de taxe şi impozite care au răspuns sondajului au declarat că preferă să achite taxele la ghişeu. Studiul dat publicităţii la începutul acestui an a fost realizat de procesatorul de plăţi online DotCommerce, entitate care a participat şi la proiectul „Ghişeul virtual“.

„(...) impunerea obligativităţii utilizării unui mijloc de plată electronic către cetăţeni este o măsură greşită şi care poate duce la eşecul unei astfel de metode. Neapărând dorinţa deţinerii unui asemenea mijloc de plată, nu va apărea nici interesul în a utiliza corect acest mijloc sau a avea răbdarea înţelegerii logisticii din spatele lui.“
Studiul MCTI privind performanţele aplicaţiilor de plată electronică a taxelor şi impozitelor locale realizat de DotCommerce România


Concluzia oficialilor MCTI este că, în România, există un interes scăzut din partea populaţiei pentru utilizarea aplicaţiilor de plată electronică a impozitelor şi taxelor. Mai mult, deşi 77% din primăriile care au luat parte la sondaj au declarat că îşi doresc să implementeze sau să îmbunătăţească aplicaţiile de plăţi online, angajaţii primăriilor dau dovadă de o slabă înţelegere a arhitecturii sistemelor de tip e-taxe.


Presa e prima vinovată
Autorii studiului citat identifică drept principali vinovaţi ai situaţiei existente (respectiv slaba utilizare a mijloacelor de plată online a taxelor şi impozitelor) presa, emiterea masivă de carduri şi lipsa educaţiei informatice.
Presa se face vinovată de o mediatizare a problemelor legate de securitatea tranzacţiilor (cazurile genialilor hackeri români cresc sentimentul de nesiguranţă online). La rândul ei, emiterea masivă de carduri, deşi ar trebui să fie o pârghie în sensul creşterii numărului de plătitori online, este considerată de autorii studiului o problemă, deoarece: „Aceste instrumente au fost emise fără o pregătire elementară a beneficiarului şi fără a se face un instructaj minim al acestuia“. Cel de-al treilea impediment, lipsa educaţiei informatice, are ca posibilă rezolvare „mediatizarea şi comunicarea coerentă, din partea MCTI, a informaţiilor reale legate de semnificaţia Internetului, modul de utilizare a acestuia, oportunităţile oferite, măsurile de protecţie existente“.
Dincolo de a contesta pertinenţa acestor concluzii, ar mai fi însă de făcut unele adăugiri. Cum ar fi faptul că mediatizarea avantajelor şi educarea nu ar trebui să fie doar sarcina MCTI, ci şi a emitenţilor de carduri, respectiv a băncilor. Sau că presa are, totuşi, şi un rol benefic în acest proces de mediatizare (care ar putea compensa lipsa campaniilor publicitare on-line pentru plata taxelor şi impozitelor sau a utilelor FAQ pentru aceste plăţi). Sau că încă foarte puţini furnizori de utilităţi oferă posibilitatea efectuării plăţii online, ceea ce ar putea explica interesul scăzut faţă de utilizarea aplicaţiilor de plată electronică a impozitelor şi taxelor: dacă potenţialul client nu descoperă beneficiile decât „sezonier“ (plata taxelor şi impozitelor nu reprezintă totuşi operaţiuni foarte frecvente pe parcursul unui an), este greu de crezut că popularitatea acestui mod de plată va creşte considerabil fără o campanie de mediatizare susţinută.


Campania continuă
În pofida rezultatelor obţinute până acum, campania de implementare a soluţiilor de plată online continuă neabătută (argumentul „standardelor europene“ funcţionează perfect). Astfel, de la 1 aprilie 2008, toate firmele din România beneficiază de sistemul online de declarare a obligaţiilor bugetare. Iar de la 1 octombrie a.c. persoanele fizice îşi vor putea achita online obligaţiile fiscale la bugetul de stat, prin intermediul cardurilor bancare (respectiv impozitul pe venit, plăţi anticipate cu titlul de impozit, regularizări aferente impozitului pe venit şi obligaţii fiscale aferente mai multor categorii de venituri, după cum se precizează într-un recent ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală). Potrivit actului normativ citat, beneficiari vor fi toţi cei care au obţinut venituri din activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, transferul titlurilor de valoare, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, activităţi agricole sau din transferul proprietăţii imobiliare din patrimoniul personal. Practic, o mulţime de lume.
Însă, ca şi în cazurile citate anterior, rămâne de văzut câţi vor fi dornici să facă acest lucru. Este oare măsura ANAF una venită în urma analizei solicitărilor potenţialilor utilizatori? O întrebare retorică, la care s-ar putea răspunde cu o altă concluzie a studiului realizat de DotCommerce: „implementarea sistemelor de plată s-a făcut în urma unor decizii şi nu în urma unor date relevante, studii de piaţă sau de fezabilitate, colectate în urma unor cercetări. Dorinţa primăriilor de a implementa sau de îmbunătăţi serviciul se bazează, de asemenea, pe o nevoie apriorică de a «avea un sistem», «a exista un sistem», şi nu pe necesitatea lui, pe dorinţele contribuabililor. Atât timp cât implementarea la nivelul primăriilor se va face pe intuiţia funcţionarilor că au sau nu nevoie, că există sau nu interes, performanţele la nivelul tranzacţionărilor nu vor apărea“. Timpul va confirma sau nu valabilitatea acestui raţionament. Timpul pierdut stând la coadă...


Radu Ghiţulescu



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite