Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SIVECO Applications creşte randamentul operaţional al companiilor productive

31 Mai 2008



Creşterea profitului, obiectivul final al oricărui manager, poate veni atât dintr-o creştere constantă a veniturilor, cât şi din eficientizarea internă a activităţii. Deşi în România ratele de creştere organică sunt încă interesante, unele sectoare, ajunse la maturitate, arată că piaţa tinde să se aşeze. Această situaţie, la care contribuie şi intrarea pe piaţă a unor producători regionali sau internaţionali, determină tot mai multe companii să caute noi resurse de eficientizare şi creştere a afacerii. O soluţie poate fi investiţia într-un sistem informatic performant, aşa cum este cel proiectat de SIVECO Romania, despre care ne-a vorbit Cristina Chirvasie, Manufacturing Solution Sales Manager în cadrul SIVECO Romania.


„Dezvoltarea suitei SIVECO Applications, în esenţă o soluţie tip ERP (Enterprise Resource Planning), este un răspuns la schimbările mediului economic. Scopul central al soluţiilor pe care le dezvoltăm este reprezentat de eficientizarea
operaţiunilor, cu un impact major asupra situaţiei financiare a oricărei companii.
Soluţia de Management al Producţiei, parte integrantă a SIVECO Applications, vine în întâmpinarea cerinţelor specifice ale operatorilor din această arie de activitate. Aplicaţia pune la dispoziţia acestora un set de instrumente capabile să
revigoreze integral procesul de producţie. Implementarea aplicaţiei proiectate de SIVECO Romania face posibilă atingerea principalelor obiective de business ale companiilor din sectorul productiv, cum ar fi creşterea productivităţii,
monitorizarea performanţelor, controlul proceselor de producţie sau creşterea securităţii informaţiilor.
Implementarea de software specializat în cadrul companiilor producătoare înseamnă, în primul rând, simplificarea fluxului operaţional şi standardizarea proceselor.
Exploatarea corectă a pachetului SIVECO Applications şi, îndeosebi, a soluţiei dedicate de Management al Producţiei, garantează optimizarea procesului productiv, reducerea costurilor şi creşterea profitului prin gestiunea informatizată a stocurilor, a planificării, lansării şi urmăririi producţiei, a soldurilor la clienţi şi la furnizori, a consumurilor şi a veniturilor pe centre de profit etc.
Prin intermediul instrumentelor informatice dezvoltate de SIVECO Romania, producătorii au posibilitatea să-şi aloce în mod optim resursele, în aşa fel încât să-şi onoreze la termen comenzile şi să-şi poată păstra preţurile la un nivel competitiv. Folosind soluţia de Management al Producţiei, beneficiarii săi vor câştiga gestiunea totală şi eficientă a activităţilor de pregătire, programare, lansare, urmărire şi control al proceselor de producţie. În plus, alegând integrarea în pachetul SIVECO Applications, companiile din sectorul productiv îşi pot sincroniza activitatea financiar-contabilă şi bugetară cu gestiunea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, păstrând, totodată, un control riguros privind situaţia stocurilor, achiziţiilor şi a costurilor. Controlul şi îmbunătăţirea fluxului productiv se traduc, în final, în creşterea randamentului şi îmbunătăţirea calităţii produselor finite. Fiind funcţional atât în cadrul sistemului integrat, cât şi independent, modulul de gestiune a Producţiei permite definirea unui flux de procese transparent, uşor de coordonat şi urmărit, atât din punctul de vedere al alocării şi utilizării resurselor, cât şi al calităţii produsului final.
Informatizarea companiilor din domeniul productiv reprezintă, în prezent, o reală provocare pentru dezvoltatorii şi integratorii de software. Răspunzând acestui imperativ al mediului
de afaceri, SIVECO Romania contribuie, prin funcţionalităţile complexe ale soluţiilor sale, la modernizarea activităţilor din producţia românească, încurajând o abordare europeană şi revigorată asupra modului de lucru în acest sector“.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite