.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Informatica şi CEPECA
Un episod important în istoria începuturilor informaticii româneşti s-a derulat la CEPECA (abreviere de la Centrul de Perfecţionarea Cadrelor), instituţie care a fost în fapt prima şcoală modernă de management din ţara noastră.
CEPECA a luat fiinţă pe data de 1 aprilie 1967, fiind în subordinea „Comitetului de Stat pentru Muncă şi Salarii”, devenit ulterior Ministerul Muncii, şi beneficiind de un aport de 2,8 milioane dolari SUA (1967) din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (prin Biroul Internaţional al Muncii şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare). A fost o conjunctură favorabilă în scurta „deschidere” a societăţii româneşti spre Occident, de la sfârşitul anilor şaizeci. Sediul instituţiei a fost stabilit într-un campus situat pe şoseaua de centură a Bucureştilor, între Otopeni şi Mogoşoaia. Aici existau condiţii pentru a pregăti simultan 300 de cursanţi – majoritatea cadre de conducere – în diferite tehnici de management, inclusiv în informatică pentru conducere. Mulţi dintre cursanţi erau cazaţi în câteva mini-hoteluri, având asigurată masa şi condiţii variate de recreere. În curând s-a dat în funcţiune şi o bibliotecă tehnică bine dotată.
Proiectul internaţional CEPECA a durat aproape cinci ani. Tehnicile de management au fost predate la început de circa 12 experţi internaţionali ai ONU, sosiţi în România pentru perioade între 1 şi 3 ani, profesorii români preluând şi adaptând ulterior cursurile acestora. Proiectul mai prevedea şi stagii de pregătire în străinătate, dotarea Centrului cu echipamente etc.
Directorul general al Centrului a fost în această perioadă dr. ing. Ion Niculescu, personalitate devenită legendară după episodul CEPECA, cu experienţă atât în exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze, cât şi în conducerea unor instituţii din domeniu. Printre primele măsuri ale sale la venirea la conducerea CEPECA a fost de a cere ca mulţi experţi ONU să fie înlocuiţi cu alţii mai bine pregătiţi profesional, pentru a ridica astfel nivelul Centrului. După terminarea mandatului său, responsabilii ONU au considerat CEPECA un real succes şi l-au angajat să conducă instituţii similare în alte ţări.
Centrul avea şi doi directori adjuncţi; unul dintre ei – profesorul universitar în matematici Paul Constantinescu – a condus în primii ani Unitatea de Calcul Electronic, de fapt compartimentul de informatică pentru management, urmat în această funcţie de Valerie Marinescu. Această unitate a fost dată în funcţiune în februarie 1969 în-tr-o clădire nouă, special construită, în care s-a instalat, curând după aceea, un calculator IBM 360/40 şi numeroase alte echipamente. Calculatorul, de ultimă generaţie la vremea aceea, a costat 860 mii de dolari şi un timp a fost cel mai puternic din ţară. În afara unităţii centrale cu o memorie de 256KB şi a consolei operatorului, dotată cu o maşină de scris care înregistra orice operaţie sau situaţie specială, calculatorul poseda patru unităţi de discuri magnetice amovibile, patru unităţi de bandă magnetică, un cititor de cartele, o imprimantă etc.
Programul şi datele, scrise pe formulare tipizate, erau perforate pe cartele de 80 de coloane (caractere), aflate în uz încă din 1890! Operaţia se făcea într-o sală alăturată, dotată cu un mare număr de maşini, de dimensiunile unei mese. Fiecare cartelă perforată era trecută pentru verificare printr-o maşină asemănătoare. Alături mai erau şi maşini de sortat cartele, folosite mai rar.
Pentru a rula o lucrare (sau un „job” cum se spunea), utilizatorul alcătuia un teanc de cartele (umplând câteodată una sau mai multe cutii) cu care se prezenta la un ghişeu, împreună cu un document conţinând indicaţii privind unităţile periferice. Fişierele „secvenţiale” erau înmagazinate pe benzi magnetice, cu capacitatea de până la 20MB fiecare. Între două rulări, acestea erau ţinute într-o „bandotecă”. Pentru fişierele care necesitau „acces direct” se foloseau baterii de discuri, mari, amovibile şi ele, cu o capacitate de circa 5MB.
Lucrările erau puse în aşteptare pentru a le veni rândul la rulat. Calculatorul, care prin „multiprogramare”, putea rezolva simultan mai multe probleme, citea 1000 de cartele pe minut, iar la capătul celălalt imprimanta scria rezultatele, cu o viteză de 1000 de rânduri a câte 132 caractere pe minut. Cu toate acestea, numărul solicitărilor era atât de mare, încât mulţi ani s-a lucrat în trei schimburi.
La momentul instalării unităţii de calcul din CEPECA, nici o întreprindere – dintre cele de unde veneau directorii să înveţe management – nu poseda un calculator electronic comparabil. Drept urmare, deasupra sălilor funcţionale s-a prevăzut un culoar de vizitare, de unde grupurile organizate de cursanţi puteau urmări echipamentele şi operaţiile efectuate cu ele.
Experţii unităţii de informatică, circa 20-30, au fost recrutaţi din toată ţara. Eu însumi am avut şansa să fiu invitat, încă din martie 1967, să mă alătur acestui colectiv. În septembrie 1967 au început deja cursurile. În scurt timp, colectivul nostru s-a structurat, împărţindu-ne atribuţiile şi sarcinile. Un prim grup de sarcini viza organizarea unor cursuri de pregătire a specialiştilor în informatica pentru management, ca şi a viitorilor şefi de unităţi de calcul. Câţiva ani, CEPECA a fost singura şcoală postuniversitară de informatică din România. Mie mi-a revenit sarcina să organizez, între altele, în 1969, primele cursuri din România pentru limbajul de programare COBOL, cursuri menţinute mai bine de 10 ani şi prin care au fost pregătiţi mii de programatori. Colegii mei au organizat cursuri de ASSEMBLER, FORTRAN etc. sau de analiza şi proiectarea sistemelor informatice. Ca un singur exemplu, cursul de analişti pentru sisteme informatice dura 9 luni şi era format din trei cicluri. În primul ciclu se predau tehnicile de analiză, atât a sistemului informaţional
existent, cu evidenţierea datelor absente ori parazitare, cât şi de identificare a problemelor pe care informatizarea urma să le înlăture, a cauzelor, prejudiciilor etc. După acest prim ciclu, urmau câteva săptămâni în care fiecare cursant trebuia să-şi analizeze un sector din întreprinderea de unde venea. Prima săptămână a celui de al doilea ciclu era consacrată unui examen în care proiectele erau minuţios cercetate şi nu arareori trimise la refăcut. Urma apoi predarea tehnicilor de proiectare a sistemelor informatice şi a limbajelor de programare. În săptămânile de după acest ciclu, cursantul trebuia să construiască pentru întreprinderea sa, un set de aplicaţii informatice până la nivel de program. Ultimul ciclu consta practic din examinarea şi definitivarea acestei soluţii.
În primii trei ani, practic toţi experţii unităţii de informatică au fost specializaţi de compania IBM, în Anglia, Franţa şi Belgia pe evantaiul competenţelor necesare. În paralel, IBM a organizat şi cursuri la Bucureşti. Iniţial, ea a sperat să realizeze la CEPECA un centru de instruire IBM pentru această parte a Europei. Tot atunci, vicepreşedintele IBM, Lynk Horn, venise în România cu propunerea fabricării aici a unor periferice. Din păcate, condiţiile politice au fost potrivnice, astfel încât firma şi-a închis peste câţiva ani reprezentanţa din România. În anii şaptezeci, CEPECA a fost dotată cu mai multe calculatoare Felix, construite în ţară, sub licenţă franceză.
Pe lângă cursuri, Unitatea de informatică realiza şi proiecte complexe de sisteme informatice pentru întreprinderi sau pentru administraţia de stat. Încă din 1968-69 s-au început operaţii de analiză, proiectare şi programare în întreprinderi bucureştene precum „Titan”, „23 August”, „Policolor”, „Dacia” etc. sau la diferite ministere, multiplicate mai târziu la numeroase întreprinderi din ţară. Popularitatea şi nivelul din CEPECA rezultă din faptul că, în jurul anilor 1969-1971, admiterea la cursuri se făcea pe baza unor complexe teste de aptitudini, la care reuşea doar unul din trei candidaţi, iar pentru proiecte pentru întreprinderi se aştepta un an sau doi până ce o echipă de proiectanţi şi programatori devenea disponibilă.
Din păcate, în toamna 1971, Nicolae Ceauşescu, după vizite în China, Coreea de Nord şi Vietnam, a decis să includă CEPECA în Academia „Ştefan Gheorghiu”. Treptat, relaţiile cu ţările occidentale, bune la un moment dat, au fost reduse ori eliminate. Cu toate că nucleul de informatică a constituit în anii următori o prezenţă de prim rang pe plan naţional, nefiind politizat, numele „CEPECA”, a rămas asociat cu cel al şcolii de partid, astfel că, în 1990, când colectivele de informatică şi de management au revenit în subordinea Ministerului Muncii, s-a preferat renunţarea la vechiul nume, în favoarea celui de IROMA (de la Institutul Român
de Management). Noua unitate, lipsită însă de o conducere competentă şi
pradă partizanatelor primilor ani de tranziţie, n-a reuşit să refacă consistenţa instituţiei de odinioară, abandonân-
du-şi din motive financiare chiar şi sediul, cedat SRI.
Dan D. Farcaş, doctor în matematici,
membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
- Nu exista articole asemanatoare.
Alte articole scrise de Redactia
OVES Enterprise: investițiile īn inovație și īn crearea de noi produse ar putea genera o creștere de circa 30% a industriei locale de IT īn 2024- Consorțiul Universitaria solicită alocarea de la bugetul de stat, pentru toate universitățile din Romānia, a sumelor necesare pentru acoperirea completă a majorărilor salariale
- M247 Europe: Investim īn centrele noastre de date pentru a susține dezvoltarea soluțiilor bazate pe Inteligență Artificială
- Universitatea din București, prima universitate din Romānia īn topul QS by Subject 2024 īn domeniile Lingvistică, Limbi moderne și Fizică și astronomie
