Revista >> Numarul 106 [Iunie 2008] >> Managerial tools

Câştigul în mentalitate (VI) Glosar (despre Grupuri)

Marcelina Joavina

28 Iunie 2008

Am menţionat în episodul trecut experimentul Standford şi am prezentat pe larg influenţa instituţiilor asupra mentalităţilor.
Comportamentul agresiv manifestat uneori de mulţimi poate fi rezultatul unei stări de dezindividualizare, în care indivizii simt că şi-au pierdut identităţile personale şi s-au amalgamat în grup. Atât mărimea grupului, cât şi anonimatul, contribuie la dezindividualizare. Dezindividualizarea creează o sensibilitate crescută la norme sociale specifice unei situaţii, în sensul pierderii raportării corecte la norme. Responsabilitatea colectivă naşte monştri, fiindcă de fapt nimeni nu mai este responsabil şi indivizii, la adăpostul colectivului, deci al anonimatului, se dezic de norme, autocontrol, lăsând emoţionalul negativ (până la visceral şi animalic), să le dicteze acţiunile.

Psihologia grupurilor
Vă propun acum să trecem în revistă câteva consideraţii împrumutate din psihologia grupurilor.

Indivizii umani, ca şi alte specii, au o tendinţă de apartenenţă la grupuri, printr-un mecanism de afiliere, de identificare.
În procesul de indentificare, ne supunem normelor şi adoptăm credinţele, atitudinile şi comportamentele grupurilor pe care le respectăm şi admirăm. Ne cautăm şi ne găsim în traiectoriile care le urmăm în viaţă, în grupuri cu ale căror valori ne comparăm, ne
referenţiem. Sunt uneori grupuri ţintă, ale căror obiective le urmăm, în care suntem ulterior recunoscuţi, şi găsim o doză de provocare sau, cel mai adesea, de confort.

Indivizii în general mai slabi emoţional sunt dispuşi să-şi ignore propriile trăsături şi aspiraţii, dacă simt că vor fi adoptaţi şi securizaţi social de un anumit grup. Evident, grupul le cere probe continue ale loialităţii faţă de colectiv. Cazurile devin extreme când liderul/liderii grupului deturnează coeziunea naturală a grupului, liber consimţită, către mecanisme de frică şi ameninţare continuă, prin care continuă să-şi menţină dictatul.
Fiecare dintre noi utilizăm astfel de grupuri de referinţă pentru a ne evalua şi a ne reglementa atitudinile şi comportamentul, administrând recompense şi pedepse sociale sau asigurând un cadru de comparaţie, o interpretare prefabricată a evenimentelor şi problemelor din societate.
În mecanismul de luare a deciziilor în interiorul grupurilor, adeseori se manifestă fie silozarea, fie polarizarea de grup.
Majoritatea oamenilor nu se identifică numai cu un singur grup de referinţă, ceea ce pe de o parte e sănatos, împiedică derapajul liderilor de grup, dar poate duce şi la presiuni contradictorii asupra credinţelor, atitudinilor şi comportamentelor indivizilor care-şi caută identitatea personală, pendulând între grupuri diferite.

Definiţie
Atitudinile:
Sunt evaluări favorabile sau nefavorabile ale obiectelor, oamenilor, evenimentelor, ideilor, precum şi reacţiile la acestea. Atitudinile au o componentă cognitivă şi una comportamentală. Forţele situaţionale au o putere imensă de modelare a comportamentului uman, deşi, adesea, aceste forţe sunt invizibile.
Mentalitate de grup: Fenomen prin care membrii unui grup sunt învăţaţi să-şi reprime divergenţele proprii pentru menţinerea consensului grupului.

Exemplul cel mai simplu şi des întâlnit este că studenţii se îndepărtează frecvent de grupul lor de referinţă familial, apropiindu-se de grupul de referinţă din facultate. Acest proces nu este simplu, el poate lua forme sănătoase de echilibru, balansare sau poate produce rupturi grave sau traume serioase de ambele părţi. De aceea, ni se pare că este util să vă prezentăm în episodul „Succesiunea generaţiilor“ caracteristicile generaţiei Y (Y-gen), astfel încât şi reprezentanţi ai generaţiei Baby boom, ca mine, sau ceva mai tineri, parte din generaţia X, să fim în măsură să înţelegem caracteristicile generaţiei Y, care practic reprezintă viitorul activ al populaţiei globului. Dar, toate la timpul lor, deci să ne întoarcem la consideraţii asupra mecanismelor de funcţionare a grupurilor.
O minoritate în cadrul unui grup mai mare poate împinge majoritatea spre punctul său de vedere, dacă menţine o poziţie diferită consecventă, fără să pară rigidă, dogmatică sau arogantă. Acest proces este cunoscut în psihologie sub numele de influenţa minorităţii.
Uneori, minoritatea obţine chiar o schimbare de atitudine personală din partea membrilor grupului, nu doar o acceptare din partea majorităţii de dragul conformării publice. Se crede că acest lucru se întâmplă printr-un contract de toleranţă implicită, în care membrii majorităţii sunt de acord să îi lase pe membrii minorităţii să spună ce au de spus, dar nu se aşteaptă să fie influenţaţi de ei.

Fapte versus atitudini
Teoria disonanţei cognitive sugerează că atunci când faptele oamenilor sunt în contradicţie cu atitudinile lor, se creează o tensiune incomodă, care îi motivează să-şi schimbe atitudinea pentru a fi asemănătoare cu faptele lor. Are loc aşa-numitul proces de raţionalizare sau autojustificare.
Ceea ce înseamnă, trivializând termenii, că oricât ai încerca prin atitudine pozitivă, eleganţă, trucuri de comunicare, să maschezi duritatea acţiunilor, nedreptatea lor, pe parcurs, atitudinea tinde să urmeze linia faptelor. Folcloric, «lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba». Ceea ce adesea publicul (oricare ar fi el) amendează la lideri diferenţa între prezentarea unui obiectiv ca benefic, valoros, cu ţinte înalte, atât economice cât şi sociale, masuri care la o privire mai atentă sunt în contradicţie cu declaraţiile. Apare un hiatus supărător, care este pe bună dreptate penalizat. Binecunoscuta sintagmă «walk the talk» e utilizată în exces în zilele noastre (adică asigură-te că există aliniere între declaraţii, comportament, atitudine şi fapte), tocmai datorită acestor diferenţe mari între agenda publică şi cea personală (sau câteodată a unui grup de interese).

Efectul polarizării de grup se datorează în parte şi influenţei sociale informaţionale, în care membrii grupului află informaţii noi şi aud argumente inedite care sunt legate de decizia în discuţie. Polarizarea de grup este produsă şi de influenţa socială normativă, în care oamenii îşi compară propriile lor păreri iniţiale cu normele grupului. Astfel, îşi pot modifica poziţia pentru a se conforma cu cea a majorităţii.

O analiză a unor decizii de politică externă dezastruoasă a condus la o sugestie conform căreia grupurile coezive care iau decizii pot cădea în capcana mentalităţii de grup, în care membrii grupului îşi înăbuşă propriile lor opinii diferite, pentru a proteja acordul de grup. Un studiu ulterior sugerează că nu unitatea grupului reprezintă atât problema, ci mai degrabă ameninţarea la identitatea pozitivă a grupului şi a normelor grupului de urmărire a consensului. Dovezile sugerează că rezultatele grupului pot fi îmbunătăţite (în sensul prevenirii coaliţiilor periculoase cu derapaje ulterioare) prin dezvoltarea normelor de gândire critică şi promovarea diversităţii grupului.
Când două grupuri cu mentalităţi diferite se întâlnesc, se percep, se analizează şi îşi asumă acţiuni asupra aceluiaşi fenomen, se ajunge la un contrast, care, neînţeles corect, se poate transforma în conflict. Deşi ambele seturi de percepţii, analize şi planuri de acţiune sunt aparent în egală măsură valide, se ajunge la concluzii diferite şi, deci, acţiuni diferite. Diferenţele se datorează pigmentării procesului de corelare cu ingrediente diferite, adăugate în proporţii diferite care conduc la două reţete finale de acţiune diferite.

Atitudinile tind să fie buni predictori pentru comportament atunci când:
• Sunt puternice şi constante
• Sunt legate strâns de comportamentul pentru care s-a emis predicţia
• Se bazează pe experienţa directă a individului
• Individul este conştient de atitudinea sa