Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Conferinţe şi evenimente pentru utilizatorii de tehnologie Intergraph

29 Iunie 2008



Intergraph 2008
Desfăşurată în exoticul Las Vegas cu sprijinul a 50 de corporaţii sponsor, conferinţa anuală internaţională a Intergraph s-a bucurat de prezenţa, timp de 4 zile, a peste 2600 de participanţi din mai mult de 60 de ţări din întreaga lume. Începând chiar de la recepţia de bun venit organizată în TechExpo, invitaţii au avut ocazia să viziteze expoziţii tehnologice, să se întâlnească cu reprezentanţii companiilor sponsor şi ai altor vendori, precum şi cu angajaţi Intergraph, pentru a reînnoi contactele de afaceri într-o atmosferă relaxată. Printre vorbitorii care s-au adresat participanţilor s-au numărat Lance Armstrong, de şapte ori campion la Turul Franţei şi supravieţuitor al cancerului, Halsey Wise, preşedinte şi CEO al Intergraph, precum şi Reid French, director de operaţiuni al Intergraph. Au urmat mai mult de 240 de seminarii, care au oferit audienţei informaţii concrete despre serviciile şi aplicaţiile Intergraph, demonstraţii tehnice, sfaturi practice şi tehnici de la instructori specializaţi în tehnologii geospaţiale. Conferinţa s-a încheiat cu un dineu festiv organizat în Caesars’ Garden la Gods Pool Oasis, cu prilejul căruia invitaţii s-au putut bucura de un spectacol de excepţie oferit de Cirque du Soleil.


Lumea Geospaţială 2008
Aceeaşi lună iunie va oferi un prilej de dezbatere geospaţială, într-un cadru mai restrâns de data aceasta, şi utilizatorilor de tehnologie Intergraph români. Organizat de Intergraph Computer Services cu sprijinul partenerului Microsoft România, evenimentul îi va aduce la Sinaia pe toţi cei implicaţi în managementul informaţiilor geospaţiale din România. Timp de două zile manageri, consilieri şi preşedinţi din administraţiile centrale şi locale, dar şi din companii de transporturi, utilităţi şi comunicaţii, vor discuta şi dezbate succese şi obstacole cu care s-au întâlnit în activitatea lor geospaţială.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite