Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cele două decenii ale industriei de calculatoare romāneşti

29 Iunie 2008



Victor Megheşan povesteşte despre anii de aur ai ITC

Victor MegheŞan
Director al ITC în perioada 1981-1989, unul din oamenii cei mai implicaţi în cercetarea şi fabricaţia de calculatoare din România, ne-a oferit o succintă perspectivă a deceniilor VIII şi IX din ITC, de referinţă în ceea ce priveşte industria românească de calculatoare.


Primii ani în ITC
La terminarea facultăţii din Timişoara în 1967 am fost angajat ca asistent având media de absolvire foarte mare şi am fost inclus în „colectivul Baltac“ din ITC filiala Timişoara. Lucrasem pe MECIPT încă din anul III de facultate.
În 1968 am venit la Bucureşti aproape toată „echipa Baltac”. Baltac era lector universitar la vremea aceea, terminase facultatea cu cinci ani înaintea mea şi venea director adjunct la ITC-ul din Bucureşti. Filiala ITC Timişoara şi-a continuat activitatea şi există şi azi. ITC Bucureşti s-a dezvoltat şi el foarte mult, adunând an de an cei mai buni absolvenţi de calculatoare şi matematică din fiecare promoţie. Existau, pe vremea când eram director, cca 4500 de salariaţi la ITC (care includea ICI). ITC-ul avea patru locaţii: ITC-ul central din Floreasca, ICI din Averescu, ITC-nuclear din F-ca de Glucoză şi o secţie militară, cu sediul peste drum de ITC-Floreasca, unde este acum CCAB-ul. Noi, când am venit la ITC, am lucrat o vreme în FEA (Fabrica pentru Elemente de Automatizări), vis-a vis de clădirea ITC care se construia.


Controversata licenţă franceză
Fabricaţia propriu-zisă de calculatoare a început în România după cumpărarea licenţei IRIS 50 de la francezi. După mine, acesta a fost un pas important, cel mai bun care se putea face atunci. Singurii care au oferit, pe lângă licenţa de calculator, şi licenţă pentru componente au fost francezii. Englezii nu ne dădeau nici calculatoare nici circuite integrate iar americanii ne ignorau total. Mica grupă IBM aflată atunci în România adusese un calculator IBM 360, pe care s-a lucrat şi atât. Ei nu au vrut nici să ne vândă calculatoare şi cu atât mai puţin tehnologie informatică, pentru că eram prea aproape de ruşi. Deci IBM-ul nu era în nici un caz o soluţie. Traversam perioada cea mai „îngheţată” a războiului rece şi se considera că tehnologia de vârf poate oricând fi folosită în scopuri militare. La americani nici nu se accepta să intrăm în fabrici pe vremea aceea. Delegaţiile care au fost în America nu au vizitat fabrici.


De la Germaniu la Siliciu
După cumpărarea licenţei franceze, la IPRS Băneasa s-a înlocuit fabricaţia tranzistorilor cu Germaniu cu cei pe Siliciu. Primii rezistau până la temperaturi de lucru de maxim 30 de grade Celsius, fapt care te obliga la sisteme de răcire pretenţioase, în timp ce tranzistorii pe siliciu, încă folosiţi şi azi, funcţionează şi la 100 de grade. În sala calculatoarelor trebuia să faci frig ca să ai stabile circuitele pe germaniu.
Un procesor modern rezistă azi la 95-100 de grade. În comparaţie, MECIPT-ul, care consuma 4KW (pentru 1KB de memorie care stătea pe un tambur!), trebuia răcit cu ventilatoare puternice, pentru că Politehnica din Timişoara nu dispunea de climatizare, cel puţin la nivelul anilor 64-68. La noi, prima climatizare a fost instalată în 1970 pentru calculatorul IRIS 50, asamblat în Franţa şi adus la FEA. Împreună cu doi colegi, Săvulescu şi Roşu Mihai, am stat şase luni în Franţa, la Paris şi Toulouse, pentru a monta acest calculator pe care l-am adus în martie 1970 la FEA şi care a beneficiat de climatizare. Era un IRIS 50 cu memorie de 64 KB. Cel care l-a rebotezat FELIX 256 se numea Segal Sandu, care a fost director în minister şi directorul Fabricii de Calculatoare într-o anumită perioadă (simplă coincidenţă de nume cu Armand Segal). La acea dată, cel mai puternic calculator avea o memorie de 64 kilo-octeţi. Deci Felix 256 era un gigant pentru ce era atunci, dar un pigmeu în comparaţie cu ce e azi.


Dublă premieră: calculatorul IRIS şi sistemul de climatizare
Primul IRIS a fost montat în Centrul de calcul al ITC, care funcţiona în FEA la parter şi unde am lucrat doi ani. Următorul calculator, la şase luni după cel montat la FEA, a fost pentru Centrul de calcul teritorial Cluj, primul centru teritorial dotat cu un astfel de calculator. În 1972 ne-am mutat în clădirea ITC-ului. În acel moment a început pregătirea pentru fabricaţie. Se ridicase Fabrica de Calculatoare şi oamenii au început să fie trimişi la specializare. Dacă prima echipă care a mers în Franţa şi din care am făcut parte avea trei membri, din Fabrica de Calculatoare au fost trimişi la specializare prima dată circa 200 de oameni, ingineri şi muncitori, care au învăţat la Paris şi Toulouse şi teorie, şi practică. Pentru mine, IRIS era un pas mare faţă de MECIPT, era un calculator mult mai complicat şi cu posibilităţi mult mai mari.
Mai departe am dezvoltat şi alte calculatoare bazate pe principiul IRIS-ului şi pe circuitele integrate care acum, fabricându-se la noi la IPRS, erau accesibile. Îmi amintesc de faptul că pentru MECIPT improvizasem singuri circuitele din tranzistori, inspiraţi de calculatorul britanic ATLAS.
Cam prin 1974-’75 am realizat un proiect de calculator complet românesc, Felix 512, care folosea tehnologia de la francezi, circuite IPRS, şi care atingea performanţe mai înalte. Sistemul de operare al calculatorului era controlat de noi complet.


Industria românească de mini-calculatoare din deceniul al IX-lea
În 1976 s-a pus problema realizării unui minicalculator, mic, dar performant, şi compatibil cu sistemele PDP. Calculatorul PDP era foarte căutat la vremea aceea, inclusiv de cei din ţările socialiste. Şi atunci am „clonat” un PDP, software-ul de bază a fost preluat şi el şi dezvoltat de două echipe separate, foarte bune amândouă.
Laboratorul din ITC condus de domnul Roşu Mihai, actualmente în Canada, din care făcea parte şi domnul Adrian Stoica, au realizat acest calculator. Laboratorul mai există şi acum, este condus de domnul Geantă Virgil. Fabricaţia de serie a acestui prim microcalculator, numit Independent 100, a început prin 1977-1978. Ulterior, a doua echipă a realizat la Fabrica de calculatoare produsul Coral, pe acelaşi principiu al PDP-ului, dar cu componente mai bune, mai larg integrate, pentru că în fabrică resursele valutare erau mai mari decât ale ITC-ului, care devenise „ruda săracă” şi unde putea să dureze ani de zile pentru obţinerea de fonduri şi aprovizionarea cu componente. Creându-se acest colectiv în fabrică, a apărut şi o mică dispută cu Institutul. Oricum, fabrica a produs şi livrat la export ambele calculatoare, o perioadă destul de lungă.


ITC-ul a dat oameni de succes
După revoluţie, cei mai mulţi oameni au plecat din Institut, s-au răspândit în cele patru zări (dar mai mult spre Vest). Cei care au lucrat în ITC se găsesc azi în întreaga lume şi numai în locuri de vârf.: în Valea Siliciului, în New York, în Germania, în Franţa. Acum ITC mai are doar 250 de salariaţi.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite