Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managerial Tools >> Project Management >> Stiri si comunicate

Synchronous Technology prin Ada Computers

03 Iulie 2008



ADA – companie specializată în implementări PLM în România, partener Siemens PLM Software - şi Siemens PLM Software au organizat Conferinţa Product Lifecycle Management, pe 24 iunie 2008 la JW Marriott Grand Hotel în Bucureşti.
Scopul conferinţei a fost acela de a face cunoscute companiilor din industria mecanică beneficiile deţinerii unor soluţii software moderne pentru gestionarea întreg ciclului de viaţă al produsului.
La conferinţă au participat directori generali şi directori de cercetare-dezvoltare, tehnic, proiectare, producţie şi calitate ai celor mai importante companii din industria mecanică românească. Au fost invitate companii din domeniul auto şi aero, masini-unelte şi echipamente, precum şi firme de inginerie.
Conferinţa a fost structurată în 3 mari secţiuni care, împreună, au acoperit întreg ciclul de viaţă al produsului: Concepţie şi Proiectare, Simulare şi Fabricaţie şi secţiunea Management şi Calitate.
Paul Cleverley, Channel Manager pentru Europa de Est la Siemens a deschis conferinţa cu o scurtă prezentare a diviziei Siemens PLM Software şi a subliniat dezvoltarea rapidă a pieţei din România, care este una dintre cele mai profitabile din Europa de Est. Pentru performanţele deosebite în suport şi consultanţă pentru PLM, ADA a primit titlul de Siemens PLM Gold Partner.
În continuare, Barry Chatham, PLM Consultant la Siemens PLM Software, a prezentatat în premieră pentru România cea mai nouă şi revoluţionară tehnologie CAD(Computer Aided Design) dezvoltată de Siemens PLM Software şi lansată oficial în mai 2008 la târgul internaţional de la Hanovra.
Synchronous Technology de la Siemens PLM Software marcheaza un punct important în istoria soluţiilor de proiectare şi îi conectează pe toţi cei implicaţi în ciclul de viaţă al produsului, fără să-i limiteze, permiţând punerea în aplicare a ideilor imediat ce sunt gândite, schimbarea rapidă a modelelor 3D, activarea într-un mediu multi-CAD şi face CAD-ul usor de utilizat pentru oricine.
Specialiştii ADA au prezentat soluţiile Siemens PLM Software pentru simulare prin metoda analizei cu element finit- Femap şi pentru fabricaţie - NX CAM, soluţii care se bazează pe o tehnologie avansată şi care rezolvă probleme reale din companiile româneşti şi le ajută să devină competitive.
Un alt moment important şi apreciat de toţi cei prezenţi a fost prezentarea soluţiei Teamcenter, cea mai utilizată aplicaţie PDM/PLM la nivel mondial şi în România, în care s-a vorbit despre lucrul in echipa, despre conectarea oamenilor şi proceselor pentru folosirea eficientă a resurselor şi cunoştinţelor.
La finalul conferinţei a avut loc o premiere a companiilor care au avut performanţe în utilizarea soluţiilor Siemens PLM Software în anul 2007. Astfel, Koyo Alexandria a fost premiată pentru utilizarea soluţiei SolidEdge, Turbomecanica pentru NX CAD, Aerostar Bacau pentru NX CAM, Icepronav pentru FEMAP cu NX Nastran, şi nu în ultimul rând, Compa IT Sibiu pentru utilizarea cu succes a soluţiei de gestiune a documentaţiei tehnice, Teamcenter.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite