Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Printarea īn format mare, suport pentru boom-ul industriei publicitare

23 Iulie 2008



De la începutul anilor 1990, tehnologia digitală a transformat industria outdoor şi indoor, panourile publicitare pictate manual până atunci începând să fie tipărite cu ajutorul calculatorului şi a echipamentelor de printare performante. Piaţa locală a echipamentelor de printare format mare şi a firmelor care oferă servicii în acest domeniu este într-o creştere constantă, cererea de printuri outdoor şi indoor devenind din ce în ce mai consistentă.


Conform unui recent studiu IDC, volumul total al vânzărilor de imprimante a crescut spectaculos în primele trei luni ale acestui an, cu 24% faţă de perioada similară din 2007. Studiul citat este axat însă pe analiza vânzărilor de echipamente de printare imprimare de mici dimensiuni (maxim format A3), ignorând o categorie specială – cea a echipamentelor de printare în format mare (indoor şi outdoor), care înregistrează şi ea o evoluţie pozitivă. De altfel, după cum ne-a declarat Dana Samson, Research Analyst la IDC România, primul studiu de piaţă pe această categorie de echipamente va fi lansat în curând, urmând a fi publicat la începutul lui 2009.


Cerere în creştere
Faptul că IDC va demara această cercetare de piaţă din 2008 demonstrează că România a devenit o piaţă interesantă pentru vendorii de astfel de echipamente. O piaţă în care activează deja nume mari ale industriei precum Océ, HP, Xerox sau Roland, producători de renume în domeniul echipamentelor de printare în format mare, dar al cărei volum nu este cunoscut. Încă...
Şi totuşi o creştere a cererii se face simţită atât la nivel vizual (numărul formatelor outdoor/indoor a crescut semnificativ, reclamele în staţiile de autobuz, pe chioşcuri, banere în marile centre comerciale, pe taxi-uri sau
mijloace de transport în comun înmulţindu-se exponenţial în ultimii ani), cât şi în ceea ce priveşte numărul firmelor care oferă servicii în acest sector. Dezvoltarea rapidă a reţelelor de mobilier stradal (structuri publicitare montate în aproape toate zonele urbane) şi diversificarea soluţiilor de afişare (structuri publicitare tip citylight, unipole-uri, backlit etc.) care garantează că formatele outdoor/indoor nu vor trece neobservate de către potenţialii clienţi, explozia industriei de construcţii (cererea de formate mari din zona firmelor de construcţii şi arhitectură a crescut exponenţial) au fost susţinute şi de dezvoltările tehnologiei de printare. (La ora actuală, soluţiile tehnologice garantează o calitate superioară a imaginii, rezistenţa imprimării în timp – protecţie UV, rezistenţă la temperaturi ridicate etc. –, posibilitatea imprimării pe diverse suporturi şi varii mărimi ş.a.m.d.)



Silvia Girtan,
Şef Departament Marketing Eurocom SA


Ce se cere pe piaţă
Pentru a afla care sunt cele mai solicitate formate şi cum fluctuează cererea pe piaţa echipamentelor de printare în format mare am adresat câteva întrebări Silviei Gîrtan, şef departament marketing Eurocom S.A., companie care, din 1993, reprezintă producătorul Océ în România, ocupând o poziţie de top pe piaţa locală a sistemelor de imprimare a formatelor mari: „Vânzările de sisteme de imprimare a formatelor mari sunt afectate de sezonalitate, perioadele de vârf fiind martie-iunie şi septembrie-decembrie. Acesta este însă un fenomen normal pentru pieţele business-to-business, deoarece începutul de an este marcat de stabilirea bugetelor de investiţii ale companiilor, iar vara este pusă sub semnul concediilor. În privinţa celor mai cerute formate pe piaţă, există diferenţe semnificative între sistemele de imprimare indoor şi cele outdoor. Astfel, formatul standard pentru indoor este A0 (0,841 × 1,189 m), în timp ce pentru outdoor cele mai multe solicitări sunt pentru echipamente cu o lăţime de 1,6-2,6 m. Diferenţele se datorează, în principal, tipurilor de aplicaţii realizate. Astfel, posterele, hărţile, schiţele şi planurile arhitecturale sunt reprezentative pentru indoor, iar outdoorul este consacrat industriei publicitare şi, implicit, banner-elor. Pe fondul cererii ridicate din ultimii ani înregistrate pentru segmentul arhitectură, proiectare şi construcţii, am realizat un volum mediu anual al vânzărilor de sisteme de imprimare a formatelor mari de aproximativ 60 de echipamente/an. De altfel, pe prima poziţie în topul vânzărilor Eurocom se situează sistemele de imprimare a formatelor mari alb-negru, destinate volumelor de lucru medii şi mici. Un lucru firesc, din moment ce în Europa, anual, 5 din 7 metri liniari de planuri alb-negru sunt tipăriţi cu echipamente Océ. Performanţele noastre se datorează capacităţii de a satisface cerinţele clienţilor în privinţa calităţii printurilor, productivităţii şi costurilor de exploatare, precum şi protejării investiţiei lor graţie modularităţii sistemelor şi a posibilităţii realizării de configuraţii hibride. La aceasta contribuie şi serviciile asociate echipamentelor, care constau în consultanţă în alegerea echipamentului, a soluţiilor de finisare şi a pachetelor software aferente, service, training pentru utilizatori şi consultanţă în privinţa modalităţilor de finanţare a investiţiei, precum şi faptul că, la cererea clientului, consumabilele pot fi incluse în contractul de service total sau se pot achiziţiona direct de la punctele de vânzare“.


Xerox Phaser
Xerox a lansat noul echipament multifuncţional Phaser 3635MFP, care include o serie de funcţii întâlnite de obicei la echipamentele multifuncţionale departamentale avansate: imprimarea securizată, imprimarea întârziată, selectarea coperţilor, gestionarea economică a toner-ului, salvarea şi imprimarea de pe hard disk, crearea de broşuri şi imprimarea direct de pe memorie USB, funcţie fax (doar modelul 3635MFP/X). Cu o memorie de 256 MB ce poate fi extinsă până la 512 MB, un procesor de 360 Mhz şi un hard disk de 80 GB, Phaser 3635MFP are o viteză de copiere de 33 de pagini A4/minut şi posibilitatea de imprimare automată faţă-verso pe hârtie de diferite tipuri. Rezoluţia de imprimare şi copiere este de 600 x 600 dpi.


Officejet SoHo
HP a demarat campania de educare „What do you have to say?“ privind tehnologia inkjet de imprimare, devenită o alternativă viabilă la imprimarea monocromă economică şi imprimarea laser color pentru clienţii small office, home office (SoHo). Derulată sub motto-ul „Nu-ţi fie teamă să foloseşti ultimul cartuş!“, capania oferă pentru orice imprimantă sau multifuncţional HP Officejet Pro achiziţionată de la partenerii HP, consumatorii de tip SoHo vor primi cadou un cartuş negru de rezervă. De asemenea, produsele cumpărate vor beneficia de o garanţie extinsă de 3 ani. Noile imprimante cu jet de cerneală HP Officejet Pro şi cernelurile special create pentru SOHO oferă o calitate superioară a imprimării şi un cost total de administrare mai mic (TCO) decât cel al imprimantelor laser din aceeaşi categorie de preţ.


Radu Ghiţulescu



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite