Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SEPA - oportunităţi şi beneficii

23 Iulie 2008



Obiectivul SEPA este acela de a crea o piaţă integrată pentru serviciile de plăţi în euro, prin eliminarea barierelor comerciale, legale şi tehnice între pieţele de plăţi naţionale din Europa. SEPA va încuraja creşterea eficienţei şi competitivităţii industriei plăţilor, prin dezvoltarea şi utilizarea unor standarde comune, creşterea competiţiei şi îmbunătăţirea serviciilor de plăţi.


Premisele implementării SEPA
Fundamentele SEPA se regăsesc în obiectivele stabilite de Agenda Lisabona - reuniunea Consiliului European de la Lisabona din martie 2000 - care a stabilit ca obiective strategice, pentru următorii zece ani, transformarea Uniunii Europene în cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, asigurarea unui număr sporit de locuri de muncă şi a unei mai mari coeziuni sociale, precum şi pregătirea tranziţiei către o economie informatizată.
Premisele realizării SEPA sunt lansarea monedei euro în anul 1999, punerea în circulaţie a monedei unice în ţările din zona euro în anul 2002, precum şi lansarea sistemului de plăţi de mare valoare în euro TARGET la 1 ianuarie 1999, urmată de lansarea TARGET2 la 19 noiembrie 2007.
În timp ce plăţile în numerar folosind monede şi bancnote euro sunt deja posibile în zona euro, SEPA se referă la armonizarea miliardelor de tranzacţii de plăţi de mică valoare făcute prin ordine de plată (operaţiuni de transfer credit),
operaţiuni de debitare directă şi plăţi prin carduri. Acest proces de armonizare este susţinut de băncile europene şi va duce beneficii însemnate consumatorilor, corporaţiilor, dar şi administraţiilor publice, prin îmbunătăţirea continuă a serviciilor de plăţi şi proiectarea de produse cu valoare adăugată oferite clienţilor prin canale electronice, ceea ce va facilita integrarea fluxurilor financiare prin utilizarea combinată a instrumentelor SEPA cu servicii precum facturarea electronică sau reconcilierea electronică.
SEPA va deveni realitate atunci când persoanele fizice şi corporaţiile vor putea efectua plăţi în euro fără numerar, în SEPA, dintr-un cont unic deschis la o instituţie de credit din SEPA, folosind un singur set de instrumente de plată, în aceleaşi condiţii de eficienţă şi siguranţă în care se derulează în prezent plăţile la nivel naţional.


Participanţii la realizarea SEPA
Introducerea zonei unice de plăţi în euro – SEPA – afectează toate instituţiile de credit care operează în Europa şi va schimba serviciile de plăţi pe care băncile le oferă clienţilor, dar şi procesele interne ale băncilor, precum şi comunicarea cu alte bănci şi cu infrastructurile de compensare - decontare. Dar SEPA are implicaţii asupra tuturor participanţilor în procesul de implementare: instituţiile de credit, băncile centrale naţionale, infrastructurile de plăţi şi autorităţile publice din fiecare ţară implicată, precum şi beneficiarii instrumentelor SEPA.
Rolul principal în realizarea SEPA la nivel naţional revine băncilor comerciale şi asociaţiilor bancare, dar succesul proiectului depinde în mare măsură de cooperarea şi dialogul dintre instituţiile de credit şi beneficiarii instrumentelor SEPA: consumatori, corporaţii, întreprinderi mici şi mijlocii, administraţii publice.
În toate ţările SEPA au fost înfiinţate organisme de coordonare, formate din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, ai asociaţiilor bancare naţionale şi ai băncilor centrale naţionale. Obiectivul lor este garantarea implementării principiilor de bază ale SEPA şi a faptului că sistemele bancare naţionale deţin informaţii suficiente despre SEPA şi sunt pregătite pentru apariţia acesteia.
Proiectul este monitorizat de Eurosystem şi Banca Centrală Europeană - European Central Bank (ECB), fiind considerat următorul pas logic în continuarea integrării economice europene şi introducerii euro.


Oportunităţile şi beneficiile implementării SEPA
Deşi complexitatea proiectului şi numărul mare de participanţi implicaţi generează multe provocări până când SEPA va deveni realitate, în timp SEPA va aduce importante beneficii. Unul dintre ele va fi creşterea eficienţei, datorită armonizării plăţilor implicate în aproape fiecare tranzacţie economică care se desfăşoară în societate. Eliminarea barierelor va genera noi oportunităţi pentru inovaţie şi competiţie.
În viziunea Comisiei Europene, SEPA va creşte competiţia europeană, va încuraja integrarea şi consolidarea. Sistemele de plăţi integrate vor sprijini dezvoltarea euro, prin creşterea încrederii în această monedă şi întărirea relaţiilor economice în interiorul SEPA.
SEPA încurajează înlocuirea treptată a tranzacţiilor cu numerar prin cele electronice. Obiectivul pe termen lung este stimularea unei zone de plăţi electronice fără suport hârtie, cu procesarea automată integrată E2E STP a tuturor instrucţiunilor de plată conforme cu cerinţele SEPA, prin utilizarea instrumentelor SEPA exclusiv în format electronic, astfel plăţile putând fi asociate serviciilor cu valoare adăugată atât înainte, cât şi după decontarea unei plăţi. Conform unui studiu al Comisiei Europene privind implementarea SEPA, beneficiile potenţiale ale SEPA pe pieţele de plăţi ar putea depăşi 123 miliarde euro în următorii şase ani şi alte 238 miliarde euro, dacă SEPA ar fi utilizată ca o platformă pentru facturarea electronică.
Pentru consumatori şi corporaţii, SEPA va oferi posibilitatea de a iniţia şi primi plăţi în euro în Europa dintr-un singur cont bancar şi de a alege între oferte competitive.
Deţinătorii de carduri vor putea plăti cu un card unic în toată zona euro. Deţinătorii de carduri şi comercianţii vor avea posibilitatea să efectueze şi respectiv să încaseze plăţi prin card în mod constant şi uniform la nivelul întregii zone euro.
Comercianţii vor putea accepta carduri de plată din orice ţară SEPA, simplificând în acelaşi timp procedurile de acceptare. Piaţa cardurilor va deveni mai eficientă şi mai competitivă, prin faptul că procesatorii de carduri vor putea să concureze şi să îşi ofere serviciile pe întreg cuprinsul zonei euro.
Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, SEPA va duce la îmbunătăţirea fluxului de plăţi şi încasări şi la reducerea costurilor, printr-o decontare rapidă şi prelucrare simplificată. Încasările şi plăţile în euro vor putea fi realizate în aceleaşi condiţii oriunde în SEPA. De asemenea, vor apărea noi oportunităţi de export, prin deschiderea de noi pieţe.
Marile corporaţii vor putea adopta standarde comune şi vor putea utiliza aceleaşi instrumente de plată pentru colectarea veniturilor şi plata furnizorilor pentru bunuri şi servicii, beneficiind de eficienţă crescută, prin consolidarea plăţilor proprii şi a administrării lichidităţilor într-un punct central.
Administraţiile publice vor putea oferi servicii îmbunătăţite pentru cetăţeni, atât la nivel naţional, cât şi în străinătate. În sectorul public, SEPA va impulsiona serviciile administrative on-line, contribuind astfel la creşterea eficienţei serviciilor publice.
În ceea ce priveşte sistemul bancar, Banca Centrală Europeană a realizat un studiu asupra impactului economic şi oportunităţilor create de SEPA, pe un lot de bănci importante din zona euro. Principalele elemente identificate de studiul de impact economic a implementării SEPA sunt: pe termen scurt, vor creşte costurile în principal din cauza coexistenţei schemelor vechi şi a celor noi SEPA, veniturile din plăţi rămânând la acelaşi nivel, competiţia la nivel transfrontalier va fi mică. Pe termen lung, va apărea o scădere a veniturilor sub presiunea competiţiei transfrontaliere în creştere, însoţită şi de o scădere a costurilor. SEPA va oferi băncilor oportunitatea de a dezvolta servicii noi, cu valoare adăugată, aferente proceselor de plăţi.
Beneficiile aduse de implementarea SEPA pot fi rezumate astfel:
• Consumatorii şi corporaţiile vor avea posibilitatea de a alege dintre mai mulţi furnizori de servicii de plăţi din Europa, în funcţie de cerinţele proprii privind calitatea serviciilor, conţinutul acestora şi costurile implicate;
• Va exista posibilitatea de a efectua plăţi în euro dintr-un cont unic bancar, deschis la orice bancă din Europa;
• Gama de servicii va avea o calitate îmbunătăţită, datorită posibilităţii de a proiecta şi oferi servicii adiţionale, destinate unor grupuri ţintă de clienţi;
• Pentru toate categoriile de participanţi, vor apărea noi oportunităţi de afaceri şi creştere a eficienţei, prin integrarea ciclurilor comerciale şi financiare.


Comunicarea dintre sectorul bancar şi beneficiarii SEPA
Pentru atingerea obiectivelor proiectului, dialogul şi comunicarea dintre comunitatea bancară şi beneficiarii implementării SEPA sunt esenţiale, câteva dintre cele mai importante direcţii fiind:
• Conştientizarea şi informarea clienţilor asupra proiectului SEPA şi obiectivelor sale;
• Clarificarea viziunii pe termen lung a SEPA, a oportunităţilor pe care acest proiect le poate aduce la nivelul economiei naţionale şi europene;
• Comunicarea beneficiilor SEPA şi a provocărilor pe care le generează pentru beneficiarii proiectului;
• Îmbunătăţirea înţelegerii şi a cunoaşterii de către publicul larg a acţiunilor ce vor fi întreprinse, precum şi a responsabilităţilor fiecărei părţi implicate;
•Asigurarea transparenţei procesului de implementare şi a evoluţiei proiectului;
• Furnizarea permanentă de informaţii actualizate tuturor părţilor implicate.
Pentru informarea şi pregătirea tuturor participanţilor la implementarea SEPA asupra obiectivelor şi implicaţiilor SEPA, a oportunităţilor de utilizare a noilor instrumente de plată, a beneficiilor ce vor fi aduse de noile instrumente diverselor categorii de participanţi, Asociaţia Română a Băncilor a creat o sursă de informare la adresa www.infosepa.ro, adresă la care sunt publicate materiale de informare referitoare la proiectul SEPA şi stadiul său de implementare la nivelul sistemului bancar românesc, informaţiile urmând a fi permanent actualizate pe măsura evoluţiei proiectului.

Rodica Tuchilă,
Consilier principal,
Asociaţia Română a Băncilor



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite