Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetarea în universităţi oscilează între calificative precum “slab”, “satisfăcător” sau “promiţător”

23 Iulie 2008



Societatea bazată pe cunoaştere are ca misiune generarea de cunoştinţe, diseminarea acestor cunoştinţe prin educaţie şi formare profesională, difuzarea şi valorificarea lor prin inovare şi dezvoltare tehnologică. Mai mult, investiţiile în cercetare, inovare şi transfer tehnologic asigură dezvoltarea economică a societăţii. Într-o anumită masură aceste deziderate se împlinesc prin rolul jucat de învăţământul superior, în general, şi prin intermediul cercetării universitare, în particular. Ce se întâmplă cu cercetarea universitară din România? Care este gradul său de dezvoltare, suportul financiar şi programatic de care beneficiază, potenţialul său, capacitatea de a răspunde nevoilor socio-economice naţionale, dar şi de integrare în aria cunoaşterii fără frontiere?

În urma analizei activităţii de cercetare din sistemul universitar, efectuată în cadrul Conferinţei Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS), din luna mai, şi a discuţiilor tematice legate de infrastructura pentru cercetare, transferul tehnologic şi cognitiv şi problemele de reorganizare a cercetării universitare pentru creşterea competitivităţii colectivelor de cercetare pe plan european şi global, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), Cristian Adomniţei, aprecia recent: “Deşi învăţământul superior românesc a beneficiat de un program de reformă susţinut, prin împrumutul de la Banca Mondiala, în perioada 1996-2002, rezultatele obţinute sunt încă timide, iar compatibilitatea cu sistemul de învăţământ superior din tările europene dezvoltate este încă redusă în multe universităţi. Calitatea absolvenţilor şi performanţele în cercetarea ştiinţifică sunt modeste, iar vizibilitatea rezultatelor cercetării ştiinţifice este încă redusă.”

Multă cercetare fundamentală, puţină cercetare privată?
Pornind de la câteva dintre principalele critici aduse cercetării universitare - supraaxarea pe cercetarea fundamentală (orientată pe formularea de ipoteze, modele conceptuale şi teorii), în detrimentul celei aplicative (bazată pe crearea de produse, tehnologii şi servicii), precum şi nivelul scăzut al colaborarii cu actorii privati - prof. dr. ing Adrian Curaj, vicepreşedinte CNCSIS, a nuanţat:
“M-aş bucura dacă universităţile noastre ar produce foarte multe articole, bine cotate, pentru că ar însemna prezenţă în fluxul principal de cunoaştere şi vizibilitate internaţională, departamente în care se face cercetare de excelenţă, infrastructură
de cercetare performantă şi cercetători full-time. Ar însemna că România poate fi destinaţie ştiinţifică de interes. Totuşi excelenţa nu este o destinaţie,
o staţie terminus, ci un permanent efort de a fi cel mai bun. Vom ajunge la performanţe de excelenţă prin competiţie, prin deschidere internaţională, inclusiv prin implicarea diasporei ştiinţifice.
De asemenea, as dori ca interfeţele dintre universităţi şi societate, reprezentate de science park-uri, oficiile de transfer tehnologic, centrele de competenţă, să fie din ce în ce mai prezente în universităţi, aceasta fiind de altfel şi o prioritate a Strategiei şi PNCDI 2007-2013. Este important ca universităţile să poată răspunde cerinţelor specifice mediului privat, dar trebuie înţeles şi faptul că universităţile joacă un rol cheie în formarea tinerilor cercetători, prin doctorat, ciclul trei educaţional, iar rolul lor esenţial este de a face cercetare în domenii cu risc ştiinţific mare şi de a contribui la dezvoltarea cunoasterii. Investitia publică în CD este esenţială pentru formarea capitalului uman, pentru crearea de parteneriate public-privat şi consolidarea infrastructurii de cercetare. Capitalul intelectual astfel dezvoltat este esenţial pentru inovare şi competitivitate, după cum vital este să atragem investiţii private în industrie şi servicii high-tech, pentru ca România să devină destinaţie ştiinţifică şi tehnologică de interes. Cu siguranţă că, astfel, investiţia privată în CD va creşte şi ea.”
E bine de ştiut că finanţarea publică vizeaza atât cercetarea fundamentală, exploratorie (programul IDEI), cât şi cercetarea axată pe interesele socio-economice ale ţării (programul PARTENERIATE). Cercetarea privată, în practica internaţională, are propriile prioritati şi propriul calendar, mobilitatea intersectorială a cercetătorilor fiind una dintre modalităţile exterm de eficiente de transfer de cunoaştere şi dezvoltare de parteneriate.
Care sunt schimbările care determină dezvoltarea cercetării universitare şi concentrarea pe proiecte compatibile cu sistemul european?

Condiţii pentru cercetare full-time
Principala schimbare este dată de redimensionarea resurselor financiare, care permit angajarea de cercetători cu normă întreagă în universităţi şi concentrarea pe doctoratul cu normă întreagă. Mai mult, accesul la peste 80% din fondurile publice de cercetare, derulate de ANCS, se face prin competiţie, iar rata de succes variază între
5 şi 30%. Competiţia dură la nivel naţional pregateşte grupurile performante de cercetare pentru a participa cu succes la competiţiile internaţionale.
Programele IDEI susţin proiecte de cercetare exploratorie şi oferă resursele financiare necesare angajării de cercetători cu normă intreagă, inclusiv doctoranţi.
Din toamnă există şi 12.000 de burse de doctorat din fonduri structurale, care susţin doctoratul full-time şi permit tinerilor cercetători doctoranzi să se dedice cercetării pe toată perioada studiilor, de trei ani. Valoarea unei burse este de 600 de euro net pentru doctoranzii full-time, cu avantajul că bursa conţine o perioadă obligatorie de stagiu de doctorat în străinătate, cu finanţare suplimentară, element foarte important în dezvoltarea carierei tânărului cercetator. Îi asigură doctorandului mobilitatea internaţională esenţială atât pentru formare, cât şi pentru stabilirea de legături ştiinţifice (networking). Ele permit doctorandului să crească şi să respire aerul unor laboratoare performante, fie în zona cercetării exploratorii, fie cu experienţă deosebită în zona interacţiei cu mediul economic.

Infrastructură de tip european
În mod evident, nu putem avea cercetători full-time, performanţe deosebite, internaţionalizarea cercetării româneşti (şi în sensul de a avea poziţii de doctorat pentru străini), daca nu există resurse financiare compatibile cu cele existente în alte ţări UE (pentru a tine in tara forta de cercetare) şi infrastructură de cercetare performantă.
Universităţile, ca şi ceilalţi actori din sistemul CDI au avut şansa în ultimii ani să aibă acces la resurse financiare semnificative, pe fondul deciziei politice pe termen lung de creştere a bugetului cercetării. PN2 stabileşte un nivelul posibil al salarizării din fonduri publice de cercetare extrem de competitiv, în timp ce, investiţia în infrastructura de cercetare are în vedere atât resurse publice pentru CD, cât şi fonduri structurale.
“Dintre numeroasele investiţii în infrastructura de cercetare în universităţi subliniez programul Platforme/Laboratoare de Formare şi Cercetare Interdisciplinară, finanţat de MECT pentru perioada 2006-2009, derulat prin CNCSIS. Obiectivul a fost acela de a consolida infrastructura de cercetare necesară programelor de cercetare interdisciplinară, cu accent pe formarea doctoranzilor. Bugetul programului a fost echivalentul a 50 mil. euro. S-au finanţat 42 de proiecte din cele 117 propuneri de proiecte, cofinaţate de universităţi cu minimum 50%. Universităţile şi-au consolidat acum infrastructura de CD la nivel internaţional.Ce trebuie îmbunătăţit este gradul de valorificare a resurselor, iar pentru aceasta este necesar ca în universităţi să crească numărul de cercetători şi doctoranzi full time, poziţiile să fie scoase la competiţie internaţională, iar avansarea în cariera profesională să fie transparentă, bazată pe performanţă individuală. Internaţionalizarea cercetării în universităţi este esenţială!”, apreciează prof.dr.ing Adrian Curaj.

Prof. dr. ing Adrian Curaj, vicepreşedinte CNCSIS

Atragerea din străinatate a tinerilor talentaţi şi a cercetătorilor valoroşi
Instrumentele de finanţare existente susţin revenirea în ţară a tinerilor cercetători performanţi, într-un departament de cercetare care-i poate oferi condiţiile potrivite pentru a face cercetare avansată în România.
PN2, prin Programul RESURSE UMANE, stimulează revenirea în ţară a tinerilor cercetători care au lucrat în străinătate, au avut rezultate şi doresc să se întoarcă în ţară. Pentru a avea acces la resurse, aceştia pot depune un proiect de cercetare ce se va desfăşura într-o instituţie gazdă, care le va oferi condiţiile necesare implementării proiectului şi dezvoltării profesionale. Proiectele sunt pentru o durată de 2 ani şi au un buget de 510.000 lei, incluzând o componentă de 175.000lei ca grant de instalare ştiinţifică. Prin acest program de revenire a tinerilor cercetători, din septembrie 2007 s-au întors 23 de persoane. Mai sunt tineri cercetători care s-au întors prin alte programe de cercetare, ca membri în echipe complexe de cercetare.
Tinerii performanţi pot aplica şi pentru granturi de cercetare exploratorie (programul IDEI). Aceste granturi sunt de 1.000.000 lei pe 3 ani, pentru echipe de cercetare cu cel mult şase cercetatori, formate dintr-un coordonator de proiect, un cercetător cu experienţă, post-doctorat, de preferat cu normă întreagă, şi minim 2 doctoranzi. “Pentru prima dată în sistemul de cercetare românesc, contractele de grant au criterii clare de performanţă. Pe perioada derulării unui contract, pentru proiecte de tip IDEI, fiecare cercetator cu experienţă trebuie să aibă un articol într-o revistă cotată ISI. În acest moment, în competiţia 2008 se află în evaluare 2600 de propuneri de proiecte, iar rata de succes poate varia între 20 si 28%. Anul trecut, de exemplu, după primul apel din PN2 au fost finanţate prin programul IDEI 440 de proiecte, din cele 1279 depuse”, ne-a informat vicepreşedintele CNCSIS.
Mai sunt şi alte tipuri de programe de revenire, care vizează “seniorii”, în sensul de cercetători cu performanţe, aceştia putând fi şi tineri doctori în ştiinţă, a căror performanţe ştiinţifice sunt de excelenţă. Pentru aceştia sunt disponibile două programe. Primul este Programul IDEI Complexe, care acordă granturi de 7.000.000 lei, pe 3 ani, unor grupuri de cercetare extrem de performante din ţară, care pot fi gazdă foarte bună pentru cercetarea de performanţă, exploratorie sau de interes socio-economic. Competiţia este foarte dură, din 360 de propuneri urmând să fie finanţate în jur de 10, după o evaluare internaţională. În afara acestui program mai există proiecte de revenire, cu aceeaşi valoare, care se adresează unei personalităţi care, după o experienţă internaţională deosebită, doreşte să se întoarcă în România şi să construiască aici o şcoală de excelenţă. Din 7 aplicaţii primite, CNCSIS estimează că vor fi finanţate în acest an două sau trei proiecte, ţinta fiind de 10 astfel de finanţări până în 2010.

Identificarea polilor de excelenţă
În momentul de faţă nu există o ierarhizare sau o clasificare a universităţilor în funcţie de performanţa în cercetare. Există totuşi evaluări realizate pentru a corela performanţa în cercetare cu nivelul finanţării de bază a instituţiilor de învăţământ superior de stat, evaluări cerute în procesul de atestare/acreditare a entităţilor de cercetare pentru accesul la fondurile publice de cercetare, cât şi evaluari realizate în cadrul diverselor programe cu finanţare naţională.
Repartizarea alocaţiilor destinate finanţării de bază a instituţiilor de învăţământ superior de stat se face pe baza numărului de studenţi echivalenţi. Începând din 2002 acestei componente cantitative i s-a adăugat o componentă calitativă, determinată de un set de indicatori, a cărei pondere totală a evoluat de la 12,7% în 2002, la 20% în 2006, 25% în 2007 şi 30% în 2008. Indicatorul Nivelul performanţelor în cercetarea ştiinţifică (publicaţii ştiinţifice, patente, participări la conferinţe internaţionale, cărţi publicate în edituri internaţionale, rata de succes în competiţii naţionale şi internaţionale pentru proiecte de cercetare, fonduri naţionale şi internaţionale atrase prin competiţie, resurse din contracte cu mediul economic etc), are o pondere ce a crescut de la 3% în 2006 la 7% în 2008, subliniind importanţa acordată legaturii dintre performanţele în cercetare şi calitatea procesului educaţional.
Din rapoartele de autoevaluare a 70 de universităţi de stat şi private, disponibile on-line, a mai reieşit că în universităţi sunt extrem de puţini cercetători cu norma întregă, 3733, dintre care 3054 doctoranzi. În perioada 2001-2006 CNCSIS a derulat şi procesul de identificare, evaluare şi recunoaştere a centrelor de cercetare ştiinţifică. Din peste 500 de dosare de autoevaluare depuse de centre de cercetare, au fost recunoscute 38 de centre de excelenţă în toate domeniile ştiinţifice.
Evaluarea de fond a cercetării în universităţi, pe domenii, se va face printr-un proiect deja aprobat, cu finanţare din fonduri structurale, în urma căruia va rezulta o ierarhie privind performanţa de cercetare a departamentelor din acelaşi domeniu. “Importantă este identificarea locurilor unde există performanţă şi excelenţă, iar procesul este unul complex, presupunând analiza de date din rapoarte de autoevaluare, interviuri şi vizite în teren. O universitate ce are rezultate modeste global, poate avea un colectiv excelent internaţional şi acesta poate fi pus astfel în evidenţă. Esenţial este descoperirea polilor de excelenţă, unde se cuplează interesul public cu cel privat, modelul cunoscut internaţional fiind Open Innovation. Internaţional va fi evaluată performanţa de cercetare a diverselor departamente existente în ţară şi se vor prezenta ierarhii valorice. Este dificil să ierarhizăm universităţi, dar ierarhiile pot să apară pe domenii. O universitate mare, exterm de performantă cum este Babeş Bolyai nu poate fi excelentă în toate domeniile, iar o universitate mică poate fi prima într-un domeniu anume. Un tânăr cercetator poate hotărî să ajungă la universitatea excelentă în domeniul în care acesta doreşte să se formeze. Dacă ştim care este cel mai performant departament de fizică, putem stimula excelenţa în loc să o îngropăm instituţional mergând doar pe ierarhii la nivel de instituţie, pe care eu le consider acum neproductive. Pe de altă parte, departamentele de excelenţă vor fi tentante pentru cei mai buni cercetători la nivel naţional, pentru doctoranzi români şi straini şi, de ce nu, pentru cercetători cu experienţă, care vor putea vedea grupul de cercetare ca locul potrivit în care să se valorifice ştiinţific. Este vorba de internaţionalizarea cercetării româneşti, ca element esenţial pentru excelenţă”, consideră prof. dr. ing. Adrian Curaj, vicepreşedintele CNCSIS.

Un singur calificativ, care să poată acoperi realitatea complexă a cercetării româneşti universitare, nu poate fi găsit sau ar reprezenta un unghi de evaluare mult prea îngust. Se poate formula în schimb o gamă de analiză extinsă, capabilă să surprindă diverse stadii de evoluţie, asimetrii ori virtualităţi. Astfel, cercetarea universitară poate fi considerată “slabă”, dacă privim rezultatele ştiinţifice, clasamentele internaţionale, parteneriatele cu mediul privat; “satisfăcătoare” daca ne concentrăm pe suportul oferit de programele guvernamentale şi nivelul finanţării în creştere continuă; sau “promiţătoare” în termeni de infrastructură şi centre de competenţă sau excelenţă, proprii sau deschise de companiile multinaţionale.


Alexandru Batali



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Bogdan Alexandru Danalache
Toate stirile oficiale suna cam asa: academic stam prost, insa am gasit ceva bani si o sa le dam prietenilor nostri sa prepare in 3 ani doctori sa fim nu am fost niciodata. Daca ne cumatrim cu cei ce au deja o imagine am indeplinit cincinalul Cind vorbesc de centre de excelenta oare la ce se refera la un centru care isi dorese sa sau excelează, admirabil, minunat, excepţional de bun... in ce?. Sa fim seriosi. Una e sa vrei si alta e sa fii.
12 August 2008, 03:35:03