Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Administraţia publică locală īntr-o nouă abordare: Software As A Service

25 Septembrie 2008



CG&GC Bucureşti şi CTCE Piatra Neamţ pun în funcţiune luna aceasta cel de-al patrulea nod electronic de tip Software As A Service (SAAS) pentru administraţia publică locală, de data aceasta în localitatea Piatra Neamţ. Arhitectura acestuia are la bază produsul GoPrim Standard, o platformă software care asigură integrarea modulară a tuturor aplicaţiilor specifice administraţiei publice.


Cornel Giurgea, preşedintele firmei CG&GC declară: „după 4 ani de investiţii, de muncă «pe brânci» (...în faţa calculatorului) a unor echipe de oameni pasionaţi şi dedicaţi acestui proiect din CG&GC şi CTCE din Piatra Neamţ, afirm cu multă satisfacţie şi încredere în viitor: AM REUŞIT. Din acest moment vom zbura! Suntem singura companie de consultanţă software din ţară care implementează conceptul «SAAS» în administraţia publică locală“.


Dimensionat şi configurat pentru gestionarea de până la 200 de clienţi, de tip consilii locale, primării, servicii deconcentrate ale ministerelor în judeţ, etc., nodul electronic de la Piatra Neamţ va acoperi toate procesele specifice administraţiei publice locale: taxe şi impozite locale, salarizare pentru diverse categorii de personal (învăţământ/ funcţionari publici/ aparat contractual/ aleşi locali), dosarul funcţionarilor publici, registrul agricol, stare civilă, asistenţă socială, managementul petiţiilor şi audienţelor, urbanism şi amenajarea teritoriului, registratură electronică, raportări consolidate, generator de declaraţii txt/dbf pentru raportări către instituţiile administraţiei centrale.


După cum subliniază Mary Niculae, Director CG&GC Software Solutions, „avantajul major al acestei soluţii este dat de raportarea consolidată la nivel de judeţ, de modul de lucru unitar pentru toţi lucrătorii din administraţia publică locală, de accesul online la informaţie şi de posibilitatea de a lua decizii eficiente şi rapide“. În completare Gabriel Halalai, Director General Adjunct al CTCE Piatra Neamţ afirmă că „pornind de la situaţia reală, înregistrată mai ales în oraşele mici şi în comune unde bugetele sunt mici şi resursele umane sunt insuficiente, doar o arhitectură software centralizată este şansa administraţiei locale“.


Nodul electronic de tip SAAS impune o infrastructură centralizată software & hardware& comunicaţii dedicată managementului integrat al proceselor specifice unei instituţii din administraţie, indiferent de dimensiunea ei.


Noduri electronice active de tip SAAS
• Primul nod a fost realizat în judeţul Mehedinţi sub numele EUDIS, iar la acest moment deserveşte peste 350.000 de cetăţeni, asigurând servicii software de specialitate la peste 90 de instituţii publice locale.
• Cel de-al doilea nod electronic a fost lansat la începutul
anului 2008 prin semnarea unui parteneriat cu o altă firmă activă - ARA SOFTWARE, furnizorul de servicii IT&C pentru administraţia publică din judeţul Argeş. Prin achiziţia şi implementarea pe propriul nod electronic a platformei software
GoPrim Standard, ARA SOFWARE a pus la dispoziţia clienţilor săi două categorii de servicii electronice: taxe şi
impozite locale şi evidenţa populaţiei şi stare civilă.
• Cel de-al treilea nod lansat tot la începutul anului 2008 este în parteneriat cu firma EUROCONSULTING, din judeţul Gorj. Prin achiziţia şi implementarea platformei integrate mai sus amintite, se asigură accesul la o gamă completă de servicii, dintre care cel mai important este cel de taxe şi impozite locale către 17 primării din judeţ.


Beneficile nodului electronic:
• Conceperea şi practicarea unui sistem bazat pe rate lunare fixe, uşor de anticipat şi de previzionat în bugetul local,
achitate de către fiecare instituţie în parte şi reprezentând contravaloarea pachetului de servicii de care beneficiază;
• Implementarea corectă, în mod unitar şi în timp real a modificărilor legislative în domeniu;
• Bugetarea corectă a cheltuielilor;
• Folosirea aceluiaşi instrument de lucru pentru toate
instituţiile implicate;
• Posibilitatea consolidării datelor la nivel de judeţ;
• Raportări lunare consolidate, în regim real, către organele de stat implicate.



De la stânga la dreapta:
Mary Niculae - Director CG&GC Software Solutions,
Gabriel Halalai - Director General Adjunct al CTCE Piatra Neamţ,
Cornel Giurgea şi Ion Vrânceanu - Director General al CTCE Piatra Neamţ



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite