Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nistoran vrea resuscitarea priorităţilor ANRCTI

25 Septembrie 2008



La scurt timp după ce a fost investit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Liviu Nistoran a acordat un interviu revistei Market Watch în care a explicat care sunt obiectivele principale pe care instituţia trebuie să le îndeplinească în viitorul apropiat.


Prima prioritate, spune Nistoran, este lansarea portabilităţii numerelor, care va avea loc în luna octombrie.



Liviu Nistoran, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii
şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI)


Portabilitatea şi accesul în bandă largă, primele obiective
Implementarea portabilităţii numerelor de telefon va fi realizată de companiile UTI Systems, Porthus Belgia şi Microsoft România, prin realizarea unei baze de date centralizate, valoarea proiectului fiind de peste 580.000 de euro fără TVA, după cum a anunţat ANRCTI în luna septembrie, anul trecut.


Portabilitatea numerelor permite unui abonat să poată migra către un alt furnizor de telefonie fără să-şi piardă numărul de telefon.


Al doilea obiectiv pe care instituţia trebuie să-l îndeplinească, spune Nistoran, este introducerea noilor tehnologii de acces în bandă largă.


„Avem deja primul element concret: lansarea licenţei pentru Wimax. Este o licitaţie internaţională, caietul de sarcini este disponibil pe 21 septembrie pentru consultare publică”, afirmă Nistoran.


Televiziune digitală gratuită
Tot la capitolul urgentare, Nistoran vorbeşte de introducerea standardului de televiziune DVBT (Digital Video Broadcasting Terestrial), care va permite ca televiziunile care transmit prin semnal radio să furnizeze consumatorilor imagini digitale.
„Până acum transmisiile radio se făceau în sistem analogic. În 2012, când tranziţia va fi completă, toate transmisiile radio de televiziune vor fi digitale, în standardul DVBT”, spune Nistoran.


Preşedintele ANRCTI spune că a fost deja lansat un plan de acţiune, împreună cu Ministerul Comunicaţiior şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), pentru elaborarea strategiei de tranziţie de la analog la digital.


Ca urmare a acestei tranziţii se vor putea introduce canale suplimentare de televiziune, putându-se vizualiza 50 de programe digitale. Această tehnologie permite şi transmiterea în modul high definition.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite