Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Experţii SAP s-au reunit la Bucureşti

23 Octombrie 2008



„Noi idei, noi oportunităţi, noi strategii” a fost tema principală a celei de-a patra ediţii SAP World Tour, un roadshow ce are loc anual în peste 50 de ţări. Evenimentul SAP reprezintă o oportunitate pentru partenerii şi clienţii editorului german de software de a întâlni experţi şi parteneri SAP, dar şi lideri din mediul de afaceri românesc. În cadrul sesiunii de anul acesta, Valentin Tomşa a prezentat viziunea SAP cu privire la obţinerea performanţei şi eficienţei prin integrarea afacerii într-o reţea dinamică de clienţi, parteneri şi furnizori, asigurând în acelaşi timp optimizarea operaţiunilor indiferent de localizare sau de persoanele implicate. Totodată, Les Hayman - SAP Ambassador şi reprezentant al intereselor consiliului director al SAP în cadrul întâlnirilor la nivel înalt cu diverse asociaţii industriale sau guvernamentale - a abordat un studiu publicat recent de către The Economist Intelligence Unit, asupra celor patru provocări majore pe care organizaţii şi firme de orice mărime vor trebui să le confrunte în viitorul imediat: consolidarea; adaptabilitatea la condiţiile economice în schimbare; tendinţa de a adopta inovaţiile tot mai rapid; modul în care infrastructura IT va susţine toate aceste schimbări.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite