Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Romsoft - strategie, competenţe, decizie

24 Octombrie 2008




Alături de aceste direcţii strategice, Romsoft a dezvoltat o reţea de parteneri şi subcontractori pentru a putea avea acces permanent la resurse specializate pe anumite nişe.
Valoarea unei firme nu este data de faptul ca are în intern competenţe pe toate ariile domeniului IT ci de modul în care ştie să îşi aleagă parteneriatele astfel încât să poată livra un proiect complex. Noi nu facem cablare structurată dar ştim cine face foarte bine acest lucru şi ştim să lucrăm alături de ei. Avem întotdeauna alternative şi aceasta este în beneficiul clientului, care va primi soluţia care i se potriveşte mai bine.
Deşi Romsoft are parteneriate cu majoritatea vendorilor din piaţă şi are o poziţionare neutră relativă la furnizorii de harware, totuşi compania are o apropiere evidentă de Oracle, acest parteneriat generând circa 70% din cifra de afaceri. ,,Sunt un partizan al soluţiilor Oracle deoarece chiar cred în această tehnologie şi în dezvoltarea acestei companii şi, mai ales, cred în rezultatele pe care noi le putem oferi clienţilor cu tehnologia şi aplicaţiile Oracle. Am rămas un partener fidel şi pentru că Romsoft a crescut şi datorită politicii corecte şi coerente pe care Oracle o are faţă de parteneri
“.


Planuri de investiţii


Planurile pe termen scurt ale Romsoft prevăd, de asemenea, crearea unei divizii de dezvoltare software precum şi a două centre de date. Activitatea de dezvoltare software va avea două direcţii: una pe piaţă pentru proiecte de integrare şi a doua către piaţa externă pentru dezvoltări punctuale pe tehnologii Oracle, colaterale aplicaţiilor de business. Această divizie va avea spre finalul anului 2009, începutul lui 2010 circa 200 de angajaţi, plasaţi în mai multe locaţii.
„Activitatea pe piaţa externă a acestei divizii nu va fi outsourcing. Vom realiza partea de integrare a tehnologiilor Oracle cu orice alte aplicaţii existente pe piaţa globală. Oracle are deja numeroase interfeţe de integrare dar încă mai este nevoie de conectori pentru aplicaţii de producţie, SCADA sau software dedicat anumitor procese tehnologice şi echipamente industriale. Localizarea acestui centru este irelevantă. O parte din echipă va funcţiona probabil la Râmnicu Vâlcea dar acolo nu sunt destul de multe resurse aşa că vom avea mai multe locaţii. Oricum având multiple facilităţi de comunicare la dispoziţie tindem să devenim o companie virtuală. E un concept de viitor dar încercăm să fim o firmă modernă şi cu un pas înainte chiar dacă suntem mai mici“.


"Pentru succesul unui proiect trebuie să reuseşti să setezi aşteptările unui client pe măsura beneficiilor pe care ştii că le poţi livra. "


Centrele de date, care vor însuma o investiţie de peste 10 milioane Euro, vor fi dedicate în principal soluţiilor de continuitate operaţională şi recuperare după dezastre. Acestea vor fi localizate în zone protejate de calamităţi şi cu infrastructură de fibră optică deja existentă: Râmnicu Vâlcea şi Bran, unde terenurile au fost achizitionate, iar proiectele pentru clădiri deja realizate. Ambele centre vor fi conforme cu ultimele standarde din domeniu în ceea ce priveşte comunicaţiile, securitatea, tehnologiile utilizate, locaţia etc. O parte a investiţiei va fi acoperită din fonduri europene.


,,Intrarea în UE, presiunile legislative dar şi fondurile alocate pentru IT ne-au determinat să iniţiem un proiect pentru deschiderea a doua centre de dezastre. Prima parte a investiţei va costa peste 10 milioane euro, iar o parte din fonduri vor fi nerambursabile. Suma nu este foarte mare însă este suficientă pentru un început decent. Plecam în aceste proiecte având o baza de clienţi pentru care am identificat nevoia de siguranţă şi stabilitate. Vrem să asigurăm noi aceste servicii clienţilor pentru a avea costurile sub control însă nu ne vom limita doar la clienţii existenţi. Inclusiv sectorul public are o mare nevoie de astfel de centre de recuperare după dezastre. Suntem siguri că piaţa se va dezvolta pe acest segment şi vrem să fim pregatiţi“.

Perspective financiare optimiste


RomSoft Râmnicu Vâlcea a înregistrat, pe primul semestru al acestui an, afaceri de opt milioane de euro, în creştere cu 100% faţă de perioada similară a anului trecut, şi o marjă de profit de 25%.. Pentru întreg anul 2008, compania estimează afaceri de peste 15 milioane de euro şi o marjă de profit de 20%.


Avem o politică coerentă de dezvoltare şi am adaugat treptat noi linii de business care ne-au crescut profitabilitatea şi au făcut compania tot mai solidă. Indicatorii financiari sunt foarte buni (lichiditate, solvabilitate) deoarece businessul a fost dezvoltat progresiv pe criterii de eficienţă. Anul acesta deja în luna iunie aveam acoperiţi indicatorii anului precedent şi credem că prin intrarea pe sectorul public creşterea va fi mai mare. Creştem pentru că investim în oameni şi în pregătirea lor. Ne dorim consolidarea echipei, creşterea competenţelor, deschiderea de noi linii de business, considerând aceasta ca fiind singura strategie prin care o companie, într-o piaţă concurenţială, poate să fie performantă. În acest moment ştim că ne putem susţine activitatea prin resurse proprii dar luam în calcul şi varianta în care pe viitor structura acţionariatului poate fi modificată. Există situaţii în care singur nu poţi face faţă unui război prea mare, mai ales că domeniul IT devine tot mai dinamic, iar pe piaţa locală apar jucători tot mai mari. Vom vedea la momentul respectiv ce decizie vom lua. Îmi place să găsesc soluţii în funcţie de conjunctură şi să intervin asupra planului de dezvoltare al companiei în condiţiile în care evoluţia pieţei creează modificări de fond“.


Gabriel Vasile



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite