Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Microsoft lucrează la Kilimanjaro

25 Octombrie 2008



Kilimanjaro nu este doar un vulcan inactiv din Tanzania, ci şi numele de cod al noului SQL Server Microsoft, care probabil se va numi, în final, SQL Server 2010, data la care se preconizează că va fi lansat. Conform specialiştilor, Kilimanjaro va completa lacunele recent lansatului SQL 2008, accentul punându-se însă pe analiza decizională. Compania a făcut primele anunţuri referitor la noul produs cu ocazia celei de a doua conferinţe anuale Microsoft dedicate pe Business Intelligence.


Conform oficialilor companiei, una dintre componentele-cheie ale noului produs (prezentat drept dedicat pentru „People Ready BI“) o reprezintă „Project Gemini“. Viziunea din spatele proiectului Gemini constă în a oferi end-userilor utilizatori de Excel o suită de instrumente de analiză şi capacităţi superioare de raportare, care să permită nu doar obţinerea unor date de calitate superioară, ci şi partajarea acestora şi lucrul colaborativ prin integrarea cu alte aplicaţii Microsoft (de exemplu, prin intermediul Office Communications Server, Office SharePoint Server, Office PerformancePoint Server etc.).


Un alt aspect subliniat în cadrul conferinţei va fi acela că noul SQL Server 2010 va integra tehnologiile DATAAllegro (companie specializată în aplicaţii Data Warehouse, achiziţionată de Microsoft anul acesta) şi Zoomix (o altă achiziţie recentă), noile funcţionalităţi fiind dezvoltate într-un proiect intitulat „Madison“, care va permite lucrul mult mai facil cu baze de date de dimensiuni mari, pentru mii de utilizatori în paralel. Totodată, s-a anunţat demararea colaborării cu mai mulţi furnizori importanţi, precum Bull, Dell, EMC, HP şi Unisys pentru a putea construi un mediu puternic de susţinere a proiectului Kilimanjaro.


Microsoft estimează că, graţie noilor concepte dezvoltate şi a scalabilităţii produsului, Kilimanjaro va putea oferi suport extins pentru dezvoltări de aplicaţii complexe de BI, facilitându-se generalizarea instrumentelor de analiză decizională la nivelul tuturor userilor, fără a fi nevoie de intervenţia personalului IT.
Avantajele anunţate sunt:
• TCO redus
• dezvoltare facilă şi obţinere rapidă de beneficii
• reducerea efortului departamentului IT
• viteză de reacţie superioară prin integrarea cu alte aplicaţii Microsoft şi posibilitatea partajării informaţiilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite