Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mici consideraţii despre o Mare criză

25 Octombrie 2008



De la banca lui Marco Polo la sfârşitul băncilor de investiţii
Dacă ne mai rămâne ceva timp de reflecţie (acum când timpul se contractă), vom vedea că Marco Polo a rămas un vizionar. Nu numai că a făcut dintr-un produs de import (cum care? tăiţeii!) cea mai mare şi sănătoasă (şi organico-ecologică !) bucătărie a lumii, dar a inventat şi vreo două produse bancare, stând pe o «bancă» de vorbă cu un cămătar veneţian (sau poate genovez, pe vremea detenţiei sale în Genova !)


Cele două produse bancare au rezistat încercărilor timpului, spre deosebire de instrumentele sofisticate de investiţii din zilele noastre.


Primul şi cel mai simplu instrument a fost depozitul la termen, probabil cu capitalizare (termenul fiind cuprins între plecarea şi întoarcerea din China).


Al doilea produs bancar a fost cecul, sub forma unor hârtii de valoare cu împuternicire asociată unui terţ. Practic, nu trebuia să fii fizic prezent, tu sau banii tăi, ca ei să poată fi folosiţi cu împuternicirea ta de către alte persoane. Şi băncile, aşa primitive (sau inexistente) cum erau în vremea Marelui


Explorator, au fost fericite. A fost o ocazie excelentă să apară comisionul bancar. Poate totul e legendă, sunt cercetători care susţin că Marco Polo nici n-a fost în China, dar ce mai contează realitatea în faţa acestei poveşti care traversează încă secolele.


De la cec la banii de plastic n-au mai fost prea multe lucruri de făcut şi tehnologia a fost cea care a facilitat sau chiar a fost motorul acestor transformări.


Momentul prielnic inovaţiei a fost al unui explorator, inovator, aflat într-o criză individuală: nu ştia cum să-şi protejeze capitalul pe timpul îndelungatei sale absenţe.


Cât despre băncile de investiţii? Au o preascurtă şi fericită istorie de puţin peste 40 de ani şi un mare şi prestigios succes prin anii ’80. Trecutul, prezentul şi viitorul lor? Numai dacă răsfoiţi articolele postate pe Internet despre subiect, veţi vedea că atunci când e vorba de viitorul acestor bănci, se începe cu disclaimerul: «we don’t have a crystal ball…» ...aşa că ne vom abţine şi noi...


Cum s-a ajuns la criză?
E un truism, dar îl repetăm pentru fixare, că şi aici s-a ajuns datorită lăcomiei. A individului, oricare şi oriunde s-ar afla el, a corporaţiilor în războiul declarat între profitul realizat şi promisiunile de profit transmise acţionarilor, care la rândul lor erau obsesiv şi zilnic interesaţi de cursul «pieţei».


Ce este trist este că totul a început în SUA, naţiune care a cunoscut pe tot parcursul secolului al XIX-lea o evoluţie continuă, pentru a deveni, la sfârşitul acestei perioade, cea mai mare şi mai bogată putere industrială mondială. Majoritatea membrilor societăţii au fost ocupaţi să acumuleze şi să cheltuiască într-o ţară a abundenţei şi a tuturor posibilităţilor, unde pământul era ieftin şi se găsea din belşug şi nimeni nu avea de ce să fie sărac. Mai mult, naţiunea însăşi s-a format prin lupta împotriva nedreptăţilor unor vechi orânduiri, fie că era orânduirea de care avuseseră parte în Europa, fie că fusese atinsă de revoluţia egalitaristă lansată de yankei. Probabil că Statele Unite au fost foarte mult timp un exemplu pozitiv pentru lumea întreagă, în care clasa la putere era clasa educată, deci fundamentele economice şi instituţiile statului aveau o moralitate solidă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite