Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

La Inventika 2008, Inventatorii individuali au aruncat mănuşa cercetătorilor din institute

25 Octombrie 2008



Cercetătorii şi inventatorii au intrat şi anul acesta în contact cu potenţialii investitori, Salonul Cercetării şi Inventika având loc în aceeaşi perioadă cu TIB-2008, unde au venit ca de obicei reprezentanţi ai marilor companii din întreaga lume. Inventatorii şi-au pus în valoare invenţiile în faţa mediului de afaceri, o parte dintre aceştia fiind premiaţi pentru creativitatea şi beneficiile pe care le pot aduce economiei şi progresului societăţii.

Deşi la Inventika 2008 au fost expuse peste 300 de invenţii, majoritatea aparţinând inventatorilor noştri individuali, România stă „foarte prost” la capitolul invenţii rezultate din activitatea de cercetare, cercetătorii autohtoni înregistrând la OSIM doar şapte produse în ultimul an şi jumătate. ”Există un dezinteres pentru invenţii, întrucât, ani în şir, am copiat în draci. Avem proiecte mari de cercetare, dar la invenţii stăm foarte prost comparativ cu alte state, unde sunt înregistrate câteva sute pe an“, aprecia preşedintele ANCS, actual ministru al Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu ocazia deschiderii Salonului.

“Avem nevoie de un salon de inventică şi de promovare în acest domeniu, pentru că am avut o cultură care a temperat inventivitatea oamenilor. Realitatea din prezent este că România a ajuns printre ultimele ţări când vine vorba de invenţii. Salonul de inventică este pentru mine unul extrem de important, la care ţin mult. Anul acesta are un format mai bun, avem ce s-a prezentat şi la Geneva, dar există şi invenţii prezentate în premieră mondială. Salonul a crescut evident faţă de anul trecut, însă este loc pentru mai bine şi de acum înainte”, consideră Anton Anton.

Jean-Luc Vincent, preşedintele Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva, arată că importantă este calitatea invenţiilor expuse la un târg ca Inventika, nu numărul acestora. “Obiectivul târgului este ca invenţiile să poată fi prezentate şi inventatorii să devină cunoscuţi, să-şi vândă creaţiile. Calitatea lui reiese din numărul de contacte şi relaţii obţinute de inventatori. Românii care nu ajung la Geneva vin la Inventika, unde numele şi invenţiile lor devin cunoscute. În aceeaşi perioadă cu târgul de la Bucureşti sunt şi altele similare, însă pe viitor, din ce în ce mai multe ţări vor veni la Inventika, dat fiind patronajul Târgului de la Geneva, cel mai mare târg de invenţii din lume. Încercăm împreună să aducem Inventika peste nivelul târgurilor din ţările vecine, de aceea avem de fiecare dată delegaţii ale unor ţări care au participat şi la Geneva.

Comparativ cu anul trecut, Inventika de anul acesta s-a maturizat, are o infrastructură îmbunătăţită, a crescut calitatea prezentărilor şi a organizării, este altfel structurat şi este o plăcere să-l vizitezi. Inventika beneficiază de susţinere din partea Guvernului, va continua, în timp ce alte târguri private ar putea să dispară.”

David Taji, preşedintele Juriului Internaţional de la Geneva a afirmat: “Este o plăcere să te plimbi în cadrul Inventika. De la prima ediţie calitatea invenţiilor a crescut, iar organizarea este evident mai bună. Participarea va creşte de la an la an, inventatorii urmând să realizeze că venind aici au şansa să-şi expună la nivel internaţional creaţiile, idee care ar trebui cultivată foarte mult pentru a atrage o mai mare participare externă. Partea de PR poate fi îmbunătăţită în acest sens“.

Firme de distribuţie şi curierat au pus ochii pe vehiculele lui Capră
Justin Capră a aniversat anul acesta 50 de ani de la primul salt cu rucsacul zburător realizat în 1958. La Inventika 2008, vedete au fost însă câteva vehicule prototip create de acesta pentru condiţiile de trafic actuale. Oblio3C inventat de Justin Capră şi Marian Velcea este un triciclu prototip, cu motoare electrice integrate în roţile din spate (motor-roată) şi sistem care permite înclinarea în viraje. Acesta a luat două medalii de aur la Geneva plus aur la Inventika 2008. La 110 kg cu surse incluse, triciclul atinge 30 km/h, cu o autonomie de 80-100 km şi trei modele de caroserie.

Oblio2P - triciclul pliabil (pentru a fi luat uşor în birou sau locuinţă), de dimensiuni reduse, inventat în colaborare cu Marian Velcea şi Alex Munteanu Coacă este echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie şi se încarcă complet la priză în 8-10 ore. Câţiva producători sunt deja interesaţi de producţia în serie a celor două vehicule, Oblio3C fiind dorit de firmele de distribuţie şi de cele de curierat, cu o zonă de depozitare sporită.

Medicamente vii pentru afecţiuni mortale
Medicamentul Redigest reformulat şi îmbunătăţit a primit Aur la Inventika 2008 şi Aur + la Geneva, cu menţiunea specială a juriului. “Am aplicat principiile medicinei moderne şi am găsit în cuticula pipotei de pasăre (folosită din vechime în disfuncţiile digestive) un număr foarte mare de enzime, aminoacizii esenţiali şi alte structuri biocompatibile utile. Am asociat apoi alţi produşi cu valoare hepatoprotectoare, obţinând un produs foarte indicat în toate bolile digestive”, arată doctor chim. farm. Viorica Tamaş, director R&D al companiei producătoare - Hofigal.

Hepastin capsulă – premiat cu aur la Inventika 2008 (dar şi la Geneva), tratează steatoza hepatică (ficatul gras) – care poate duce la forme grave ale bolilor de ficat. Medicamentul realizează o foarte bună protecţie hepatică şi o drenare eficienţă a conţinutului biliar, evitând toate afecţiunile ficatului. Conţine nutrienţi şi enzime vegetale pentru stimularea şi regenerarea ficatului, restabilind şi menţinând funcţia normală a acestuia.
Medalie de aur la Inventika 2008 a luat şi Apisan Forte, supliment nutritiv din miere care creşte imunitatea, întârzie oboseala, stimulează creierul, elimină radicalii liberi, prevenind îmbătrânirea. Acesta a primit Aur cu felicitări din partea juriului şi la Geneva 2008. Inginer apicultor Victor Bogdan susţine că produce o “miere vie”, dat fiind procesul special de recoltare, maturare şi îmbuteliere (numai cu ustensile din lemn şi plastic, exclus metalul, îmbuteliată fără tratament termic). Cu toate principiile biologice active în produsul finit, acesta ajută la vindecarea unora dintre cele mai grave afecţiuni din prezent prin sporirea stării de bine a organismului şi a efectului medicamentelor clasice.
Premiul pentru cel mai eficient inventator la Inventika 2008 l-a primit Diana Bărbulescu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică (ICCF), cu gama de procedee pentru obţinerea de bioproduse pe bază de drojdii îmbogăţite în minerale (Seleniu, Crom ş.a.).

Cercetătoarea a obţinut în 2007 “Modelul de adaptabilitate în obţinerea unui bioprodus de drojdie cromiată”, care determină transformarea sărurilor anorganice în săruri organice (în procent de peste 60%) uşor de asimilat şi care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge sporind acţiunea insulinei.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite