Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cisco pariază pe colaborare, mobilitate şi video

28 Noiembrie 2008



10 ani de activitate în România, trei ani de parteneriat cu Romtelecom, 50 de sesiuni plenare şi prezentări tehnice, 800 de reprezentanţi ai partenerilor şi clienţilor din piaţa locală.
Acestea sunt „numerele norocoase“ ale celei de a şasea ediţii a Cisco Expo, eveniment devenit deja o tradiţie pentru industria IT&C locală. Ediţia din aceast an a fost axată pe explorarea principalelor trei trenduri identificate de Cisco ca având o importanţă majoră în evoluţia pieţei în perioada imediat următoare, detaliate de Bogdan Constantinescu, general manager Cisco România: „În primul rând, este vorba de «Colaborare», iar sub «umbrela» acestui concept vorbim de o creştere foarte mare a traficului de conţinut video şi de o creştere a importanţei mobilităţii. Este o evoluţie firească, de la Web1.0, de la tranzacţii şi operaţiuni simple, la zona Web2.0, în care uneltele software sunt puse la dispoziţia unei largi mase de utilizatori ce pot contribui la generarea de conţinut on-line; ne îndreptăm spre Web3.0, în care putem oferi orice tip de conţinut pe orice tip de echipament, în orice locaţie din care se doreşte accesarea. De aceea «Mobilitatea» este al doilea trend tehnologic identificat de noi ca având o influenţă din ce în ce mai puternică pe piaţă. Acest al treilea val al Web-ului se bazează, în primul rând, pe evoluţia şi creşterea conţinutului video.
«Fenomenul video» a devenit esenţial, de aceea îl considerăm un megatrend al tehnologiilor de comunicaţii. Colaborarea mai înseamnă însă şi o interacţiune şi o comunicare mai bună între angajaţi, acces facil la resursele companiei, ceea ce înseamnă creştere de eficienţă şi profitabilitate. Extinderea acestei interacţiuni la nivelul partenerilor şi clienţilor înseamnă, dincolo de o creştere semnificativă a profitabilităţii, intrarea într-o zonă de inovare, în care procesele de business se pot modifica rapid pentru a răspunde optim cerinţelor pieţei.“
Subiectul crizei economice a fost atins şi el tangenţial de către managerul general Cisco România, care, reamintind „perioada 2001, cu mari turbulenţe în industrie, din care Cisco a ieşit întărit“, a subliniat că: „Mai mult decât oricând, în momentul de faţă este nevoie să acţionăm rapid, deşi situaţia economică este destul de dificilă. Eu cred că este momentul în care se poate face o diferenţă, iar Cisco poate realiza acest lucru. Vrem însă să aducem alături de noi clienţii şi partenerii noştri, cărora le oferim tehnologia necesară pentru a le aduce un avantaj competitiv, pentru a face o diferenţă şi a obţine o poziţie avantajoasă pe piaţă.“

Bogdan Constantinescu, general
manager Cisco România
: „Cisco Expo
a contribuit remarcabil la poziţionarea noastră ca un reper pe piaţa IT&C,
o companie cu viziune, capabilă
să genereze trenduri în domeniu.“



2008, cel mai bun an din istoria Primavera în România


40 de noi clienţi în 2008 - acestea sunt rezultatele înregistrate de Divizia Primavera a companiei TotalSoft, care, conform managerului general Liviu Drăgan, a înregistrat cel mai bun an din cei 14 de când compania promovează soluţia de project management în România. Astfel, numărul total al companiilor româneşti care au ales soluţia Primavera a ajuns la 540, acestora adăugându-li-se şi o serie de companii din Ungaria şi Serbia, unde TotalSoft promovează Primavera. Bilanţul reuşitelor a fost realizat cu ocazia celei de a XIII-a ediţii a conferinţei anuale a utilizatorilor de Primavera. Cu acest prilej au fost prezentate, în afara studiilor de caz prezentate de clienţii TotalSoft, şi noutăţile pe care le va include noua versiune a soluţiei de project management - Primavera 6v2 - lansată în octombrie anul acesta, precum şi ce va aduce nou versiunea 6v7 care va fi lansată în august 2009, prezentată de către Liviu Drăgan drept un punct de inflexiune important în evoluţia soluţiei. (R.G.)


Radu Ghitulescu



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite