Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SDC creşte spectaculos. Focus pe reducerea costurilor clienţilor

28 Noiembrie 2008



Intrarea SDC în grupul Omnilogic, prin achiziţia din 2006, a însemnat un transfer dublu de valori. SDC a adus, în cadrul parteneriatului, experienţa şi know-how-ul acumulat pe segmentul de consultanţă şi dezvoltare software şi a împrumutat cultura corporatistă a Omnilogic. Această combinaţie, la care se adaugă puterea financiară a grupului, face din SDC o companie cu perspective majore de dezvoltare în următorii ani. Am aflat care sunt aceste perspective, alături de
Mihai Popescu, Director General SDC (Software Development & Consulting)

Va deveni SDC integratorul din cadrul grupului Omnilogic?
Obiectivul SDC este să ajungă lider pe piaţa soluţiilor IT, care sunt construite în jurul unui nucleu de software foarte complex ce poate să aducă multiple beneficii clienţilor noştri pentru optimizarea activităţii şi reducerea costurilor. SDC poate atinge acest obiectiv doar cu o cultură organizaţională bazată pe procese şi proceduri bine definite, cu o echipă care să stăpânească un set cheie de competenţe de consultanţă, tehnice şi de Project Management. Odată cu preluarea sa de către grupul Omnilogic în 2006, compania a trebuit să treacă printr-o serie de transformări pentru a se alinia la cerinţele pe care le impune mediul de lucru corporatist. Această cerinţă, completată de dobândirea de noi competenţe pliate pe un nou model de business bazat pe un suport tehnologic de ultimă generaţie a rezultat într-o nouă poziţionare a companiei pe piaţa integratorilor de soluţii IT. SDC este poziţionată la ora actuală ca integrator şi oferă: servicii de consultanţă pentru reproiectarea radicală a proceselor organizaţionale, integrare de sisteme pentru proiecte complexe, implementare de soluţii IT complete, management al conţinutului şi arhivare electronică, redesenarea fluxului de informaţii pentru creşterea eficienţei şi optimizarea costurilor, transfer de know-how, dezvoltare de software, soluţii ERP şi CRM.

Dacă SDC a adus în cadrul grupului experienţă şi know-how-ul dobândite în mai bine de 15 ani de activitate în domeniu, Omnilogic a reuşit să integreze aceste competenţe într-un nou model de business şi de organizare internă, bazate pe o infrastructură proiectată să susţină proiecte de anvergură. Investiţiile făcute de Omnilogic în acest sens se ridică la o cifră de peste 35 de milioane de euro. Vorbim de cel mai avansat şi mai sigur data center din România, dar şi de un nou sediu, gândit să facă faţă planurilor de dezvoltare pe viitor.


Ce avantaj reprezintă pentru SDC existenţa unui DataCenter în cadrul Grupului? (sau apartenenţa la grupul Omnilogic)
În ultima perioadă lumea IT-ului trece prin schimbări majore; putem vorbi de o schimbare de paradigmă din perspectiva felului în care IT-ul se consumă. Oamenii obişnuiţi să cumpere hardware, software sau servicii IT, din motive de timp, costuri şi eficienţă, vor căuta să-şi procure toate acestea cumva “la pachet” pentru a nu fi obligaţi să-şi mute atenţia de la lucrurile importante pentru ei, pentru afacerea lor, pentru
a nu se pierde în detalii ce le complică existenţa şi le încetineşte ritmul activităţilor pe care le desfăşoară.


IT-ul devine un serviciu prin care se urmăreşte optimizarea afacerii pentru obţinerea profitului maxim. Pentru a furniza clientului astfel de servicii o companie trebuie să poată îndeplini o multitudine de cerinţe ce implică nu doar un grad înalt de expertiză, know-how, competenţe şi o vastă experienţă, ci şi un suport tehnic şi logistic adecvat. Din acest punct de vedere, Omnilogic şi SDC se completează reciproc.


DataCenterul este o clădire specializată care poate asigura suficient nivel de securitate pentru ca un client să-şi poată reloca toată activitatea de IT (hardware, software) acolo la un nivel de siguranţă şi performanţă pentru operaţiunile informatice superior oricărui nivel oferit de un spatiu specializat într-un sediu obişnuit de companie. Centrul de date este proiectat pentru clienţi variaţi, cu necesităţi diferite.


Se adresează companiilor mari a căror activitate de bază nu este IT-ul şi care au înţeles că este mai eficient să apeleze la o firmă specializată în protecţia datelor. Funcţionarea acestor mari companii se bazează pe sisteme complexe pentru care competenţele de integrare, proiectare, dezvoltare şi mentenanţă oferite de SDC sunt critice.


În acelaşi timp, SDC a decis că se va adresa şi IMM-urilor, pe lângă companiile mari. Acestea au alte motivaţii pentru a utiliza IT-ul ca şi servicii, precum reducerea presiunii pe cash-flow, lipsa de competenţe dedicate IT interne etc. DataCenter-ul Omnilogic răspunde tuturor acestor necesităţi, împreună cu competenţa SDC de a oferi soluţiile de care un IMM are nevoie. Centrul Omnilogic poate găzdui datele a 4-5 companii foarte mari, între 20 şi 30 de companii medii şi un număr nelimitat de companii mici. Oricum, încă din faza de proiectare, Data Center-ul a fost conceput de aşa natură încât poate fi extins rapid, cu mult înainte ca numărul de clienţi să devină critic. Pentru toate categoriile de clienţi, existenţa acestui DataCenter a făcut posibilă o nouă strategie de abordare a soluţiilor IT, a generat noi posibilităţi de dezvoltare pentru Software Development & Consulting şi, implicit, pentru personalul său, iar datorită expertizei şi competenţelor sale a căpătat o poziţie puternică de integrator de soluţii software, însă cu un diferenţiator faţă de restul jucătorilor din piaţă prin posibilitatea de a oferi orice soluţie în regim de “managed services”.


Care va fi extinderea la nivel de servicii? Înţeleg managerii români valoarea serviciilor? Sunt dispuşi să plătească pentru asta?
Anul acesta, SDC a înregistrat o creştere semnificativă în zona de servicii, 380% pe prima jumătate a lui 2008. De fapt, majorarea business-ului cu 100% anual va fi determinată, în mare parte, de creşterea serviciilor. Intrăm într-o perioadă de intensificare a concurenţei. În ultimele două luni s-a confirmat şi pe piaţa românească prognoza de criză economică, se anunţă reduceri de personal, închideri de fabrici, doar companiile eficace (care ştiu ce anume să producă) şi eficiente (care produc cu cele mai mici costuri) vor supravieţui şi vor beneficia de criza economică. Noi încercăm, de mai bine de un an, să convingem organizaţiile româneşti că au nevoie să-şi optimizeze activitatea; acum când încă sunt profitabile au nevoie să implementeze sisteme care să le ajute să-şi poată urmări şi optimiza costurile. De altfel, aceasta este zona care se poate îmbunătăţi mult - controlul costurilor. Companiile mari pun presiune pe costurile de achiziţie, derulează licitaţii, chiar electronice, ca să cumpere anumite bunuri. Dar, în procesele interne de activitate mai este foarte mult loc pentru a creşte productivitatea cu 10-20%.


Până la urmă va exista un moment în care 5% în costuri va fi decisiv pentru a câştiga un proiect mare, care ar putea fi balonul de oxigen pentru supravieţuire, apoi pentru dezvoltare pe spaţiul lăsat liber de concurenţa mai puţin eficientă.


Mulţi manageri români au devenit astăzi conştienţi că trebuie să îmbunătăţească business-ul lor pentru a răspunde provocărilor pieţei. Pe de altă parte, restrângerea creditării şi creşterea costurilor acesteia fac să nu fie o perioadă potrivită pentru investiţii. Capabilitatea SDC de a oferi soluţii IT ca şi “managed services” este răspunsul la aceste tendinţe contradictorii.


Clienţii ne văd ca un partener cu experienţă, care oferă soluţii complexe ce cresc productivitatea şi, în acelaşi timp, au la dispoziţie un model financiar care le protejează cashflow-ul şi profitul.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite