Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Despre oameni şi tendinţe – sau navigând între timpuri şi modele

28 Noiembrie 2008



Unii manageri pe care i-am întâlnit merg înainte oarecum intuitiv, fără să reflecteze sau să-şi pună întrebări asupra sensului şi contextului acestei înaintări, atraşi parcă de o ţintă neîndoielnică. Alţii, ca doctorii în medicina bazată pe dovezi, se opresc periodic să îşi consulte busola, harta, să se uite pe cer să ghicească cum va fi vremea mâine şi faţă de toate astea să se repoziţioneze ca şi experienţă pământeană. A treia categorie doar intuieşte că se pot stârni adieri sau chiar furtuni defavorabile bunului mers al afacerilor lor şi acţionează prin a consulta un expert în schimbare, tendinţe şi navigaţie în afaceri, punându-i uneori întrebări bune, la care acesta are răspunsul. (Red. MW).


MW: De ce IT?
MJ: Când navighezi şi vantul bate tare, e mai înţelept să schimbi poziţia velelor, chiar dacă pare că te abaţi de la direcţia iniţială. În plus, în comunism nu aveai prea multe opţiuni de profesie şi carieră, aşa că dacă erai serios, ajungeai destul de repede la concluzia că trebuie să înveţi să-ţi placă ceea ce faci. Şi mie chiar îmi place sa fac ceea ce e util. Contează evident şi conjunctura. Dupa ’90 a fost clar că era foarte mult de lucru în informatizare, iar situaţia generată de repartiţiile duble înainte de ’89 m-au făcut să fiu în contact cu lumea calculatoarelor şi cu oamenii lor.

MW: Când spui „ceea ce e util”, la ce te referi?
MJ: Mă preocupă înţelegerea şi armonizarea parametrilor diferiţi care gravitează în jurul unui nucleu , a unei topici centrale, medierea punctelor de vedere diferite, antagonice chiar. Util din punct de vedere al progresului, al evoluţiei personale. De la mai binele şi mai frumosul cotidian , la confort financiar , curiozitate profesională până la dezvoltarea personală. O abordare hibridă între Kaizen (tehnica japoneză de îmbunătăţire incrementală, permanentă) şi « Nulla dies sine linea » . Ca să fiu sinceră , mulţi dintre cunoscuţi mă consideră workholică, dar eu refuz să accept eticheta... Pur şi simplu sunt atât de multe de făcut încât nu pot sta locului. Mă mir că nu simt şi ceilalţi acelaşi lucru. Domeniul IT întruneşte aceste condiţii pentru o astfel de desfăşurare. Oferă schimbare permanentă, cotidiană, ceea ce pentru mine este esenţial.


MW: IT-ul în latura sa tehnologică ?
MJ: Nu, sau doar atât cât să creioneze direcţiile. Tehnologia a fost întotdeauna un push. Cu toate acestea, nu am o formaţie tehnică, dar această barieră aparentă m-a ajutat în cariera mea în IT. Sunt un om al proceselor, mă interesează fenomenul, interpretarea şi susţinerea lui, nu datele sau tehnologia, decât dacă vin să explice sau să faciliteze un fenomen, o necesitate funcţională.


MW: Cum adică nu ai formaţie tehnică? Doar eşti absolventă de matematică !
MJ: Da, dar nu secţia de informatică ci matematică-mecanică, specializarea „Aerodinamică şi Magnetohidrodinamică”. Şi asta confirmă afirmaţia anterioară. Aparatul matematic, fascinant de altfel, a fost o „utilitate“ pentru mine, profesional m-a sprijinit să-nţeleg fenomenele mecanicii micro şi macro, iar ca dezvoltare personală m-a ajutat să mă structurez, să mă disciplinez, focusez. Sunt unul din tinerii formaţi la inţiativa academicianului Caius Iacob, care a reînfiinţat secţia în 1978, la Universitatea Bucureşti. Îi port o amintire-recunoştinţă profundă. De altfel, din punctul de vedere al educaţiei, am fost o norocoasă, (atât noroc cât poţi avea într-un sistem de educaţie extrem de teoretic , acumulativ, am avut acel noroc). Oricum ai privi, cum am mai spus-o în diverse forme, inclusiv prin articole publicate în revistă, am avut profesori de mare exceptie, standardele pe care le-am urmat în educaţie au fost foarte înalte. Ar fi foarte nedrept să pomenesc numai pe unii, fiindcă lista ar fi foarte lungă, dar nu mai un exemplu să vă dau: Profesorul Solomon Marcus ne preda analiza matematică sub forma unui întreg demers provocator academic. Mi-amintesc şi acum cursul care se numea: «Divorţul dintre primitivă şi integrală»... iar Cursul de Teoria Relativităţii s-a întins pe parcursul a 2 ani (şi aşa devii fan Einstein !). ... Nici liceul n-a fost mai prejos (Gh. Lazar), unde orice abatere disciplinară la limba franceză se pedepsea cu o poezie învăţată pe de rost sau cu un rol într-o piesă de Giraudoux (eu fiind la clasa specială de matematică)... şi aşa am ajuns să învăţ zeci de poezii de Baudelaire, Verlaine, Paul Valerie cu profesorul Aurel Tita, iar ulterior cu profesorul Opriş să susţinem revista literară şi cenaclul literar al liceului.


MW: Deci ţi-a plăcut la şcoală...
MJ: Indiscutabil, sunt tipul studentului perpetuu... Trebuie mereu să învăţ, să aflu ceva nou... Altfel, mă plictisesc îngrozitor. Sigur, cu toate variaţiunile pe această temă principală. Adică, mi-ar plăcea enorm să mă întorc şi la catedră, să predau la rândul meu... Iar când vom vorbi despre profesiune şi carieră, îţi voi spune că singurii şefi de care-mi amintesc cu plăcere (din păcate doar 2, în 25 de ani de activitate) sunt cei de la care am avut de învăţat şi altceva decât lecţii amar- umane despre putere şi autoritate.
În trecut parcă aveam mai multe modele... Şi într-o viaţă de om cred că este esenţial. Dacă lipseşte ceva în România dupa 19 ani de tranziţie spre normalitate, ne lipseşte axiologia, setul de modele. Nu ne mai sunt de ajuns Nadia, Năstase şi Hagi, fiindcă sunt fie confiscaţi, fie prea puţin mediatizaţi; avem nevoie de modele în toate domeniile, care să fie mereu, continuu mediatizaţi. Toţi copiii şi tinerii au nevoie de modele. Toţi maturii au nevoie de modele şi vârstnicii, fiecare vârstă are nevoie de direcţie, de comparaţie, de referinţă. Aici mass-media şi mai ales cea televizată a produs un foarte mare rău... Nu numai că a cedat profitului cea mai elementară misiune formativa, dar promovează fără excepţie trivialul, promiscuul... Fac parte din generaţia Nadiei şi îmi amintesc foarte viu că şi după 15 ani de la faimoasele prestaţii de nota 10 (când a povocat setarea computerelor IBM), fete de toate vârstele din cartierele Bucureştiului mai monopolizau încă bătătoarele de covoare dintre blocuri, evoluând la «paralele» şi cărau câte o pătură pe care se desfăşura «solul». ...


MW: Să revenim la firul principal al discuţiei: care a fost mai departe traseul educaţional ?
MJ: Aş zice predictibil, după această introducere în profil. O licenţă la Finanţe-Bănci, ASE Bucureşti şi MBA, la Henley Management College, UK. Multe, foarte multe traininguri, seminarii, cursuri, majoritatea gravitând în jurul companiilor mari pentru care am lucrat, cu o paleta foarte diversă, de la consultant de management şi banking, sau certificari de Project Manager şi Consultant SAP, până la Tehnici de negocieri complexe în medii dificile...


MW: Memorabile?
MJ: Cele mai multe de bună sau foarte bună calitate. Pe alocuri redundante. Dar sigur cuvinte speciale pentru calitatea şi pretenţiile MBA-ului. În general profesorii englezi de care am beneficiat la Henley dar şi în alte câteva «specializărI» , au, în opinia mea, cea mai ridicată ştachetă. Înveliţi cu straturi succesive de politeţe britanică „old fashion“, aveai surprize dintre cele mai usturătoare, nu admiteau nici un compromis de calitate. Dacă vrei rigoare în litera şi spiritul legilor de business, atunci acolo le găseşti.


MW: Ce ne spui despre IT-ul din România?
MJ: Lucruri care încă se pot spune... E un domeniu care este continuu provocat de specificul românesc, cu impact negativ (dacă mai e nevoie să adaug), dar şi de democratizarea tehnologică cu tot bagajul pozitiv de inovaţie, progres, competiţie şi provocare (tot ce e bun după gustul meu)...
Sunt foarte multe realizări în IT-ul din România, performeri atraşi de una din cele mai dinamice industrii din lume, dar şi mulţi profitori subţiri ca şi expertiză.


MW: Ce parere ai despre managerii din România ?
MJ: E o clasă absolut inconsistentă, polarizarizată în prea multe direcţii. Se pot observa diverse tipologii, unele adevărate patologii, iar evoluţia, dacă e vreuna, e îngrijorătoare, nu numai pentru sustenabilitatea afacerilor dar şi pentru crearea mentalităţilor sau schimbarea lor.
Mult invocata clasă de mijloc, a profesioniştilor e foarte mult întârziată nu numai datorită regreselor economice, dar datorită acestor profile de manageri, care nu sunt lideri în înţelesul cuvântului.


MW: Fii mai explicită, dă-ne exemple!
(Va urma...)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite